Sfârșitul republicii Declarației de Independență

  • 2 Septembrie 2017, 06:30
  • Vizualizări: 747
Sfârșitul republicii  Declarației de Independență

Încă nicio aniversare din toate cele 26 câte s-au adunat până acum de la proclamarea Independenței nu a avut împrejurări mai ostile atmosferei care a dat naștere statului Republica Moldova în anul de grație 1991, ca circumstanțele pe care le avem astăzi, în anul 2017. Ostile nu doar atmosferei, dar însuși spiritului actului fundamental votat în Parlament și aclamat cu mult entuziasm în Marea Piață.

Or, atmosfera generală de la acel sfârșit de august 1991 era expresia bucuriei mari și firești de trăire a clipei unei minuni care a făcut să dispară Imperiul sovietic al terorii. Marea dorință de a se debarasa de el într-o formă sau alta a făcut ca voința populară să-și găsească continuare în voința politică decizională și ambele au fost turnate în cuvintele Declarației de Independență: expresia concentrată a atmosferei, dar și a voinței populare și politice a momentului. Declarația adoptată în Piață și în for parlamentar a legiferat noua paradigmă de organizare a vieții în condițiile de libertate, proclamând că „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec din afară...”

Independența ca pedeapsă

Lucru știut: Declarația de Independență în forma și conținutul cunoscute de noi a fost un act redactat pe muchia ascuțită a unor evenimente de durată fulgerătoare. Noua statalitate a Republicii Moldova trebuia să se producă în cadrul României, țara de la care a fost rupt teritoriul în iunie 1940 și re-ocupat în lunile martie-august 1944. Odată dispărute: Uniunea Sovietică, țara agresoare și Germania hitleristă, țara în complicitate cu care s-a săvârșit agresiunea – forma pseudo-statală rezultată în urma înțelegerilor celor doi agresori trebuia să dispară. Acest lucru fundamental îl dicta noua paradigmă a libertății apărută în Europa și în fostul spațiu sovietic la sfârșit de august 1991. Ieșită și ea din comunism, România nu a fost pregătită să facă față momentului. Ea era guvernată de exponenții fostei nomenclaturi naționale comuniste cu o mentalitate cominternistă încă foarte activă. Obediența ei față de fantoma postumă a imperiului decăzut nu era mai mică decât frica față de hidoșenia reală din timpul vieții lui. Așa s-a făcut că după o despărțire de 47 de ani mama nu a vrut să-și recunoască fiica răpită de teama căpcăunului care între timp a murit. Sechelele captivității au afectat-o și pe fiică, de îndată ce în Declarația de Independență ea nu pomenește de numele mamei și doar la nivel intuitiv arată că o va căuta „în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte... în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.” Astfel, Republica Moldova nu a reușit să se dea la adăpost în fața noilor provocări ale istoriei. Ea a rămas în afara cetății naționale, dincolo de spațiul istoric și etnic, a intrat de una singură în tunelul lung și obscur al tranziției. Independența de imperiul sovietic adoptată ca jumătate de măsură s-a așezat greu pe grumazul bietului popor basarabean. Regimuri formate din scursura nomenclaturistă sovietică, agentura kaghebistă reactivată, corupția ucigătoare și lipsa de viziune a elitelor politice mai noi au adus-o în starea unui stat eșuat, urât, blestemat și părăsit de cetățenii ei. Fostul imperiu reciclat nu a ratat nici el șansa răzbunării orgoliului fiarei rămase fără pradă: război de ocupație, război economic, război hibrid și multe alte lovituri în plexul rahitic al statului au transformat Independența lui declarată în pedeapsă. De ea se bucură astăzi doar ocupanții, elita oligarhică de la guvernare laolaltă cu servanții sistemului ei corupt, precum și grupuri (in)consistente de idioți utili hrăniți cu pomeni.

Aniversare cu iz acut de înaltă trădare

Aniversarea independenței din anul acesta a avut un puternic  iz de trădare a „idealurilor și năzuințelor sfinte ale poporului” la care face referințe Declarația. Să admitem că autorii ei nu s-au gândit neapărat la reîntregirea națională, precum ni s-a dat de înțeles, atunci când au recurs la pateticele „idealuri și năzuințe”. Poate că prin această formulă ei au avut în vedere simpla și omeneasca dorință de a trăi cu toții mai bine într-un stat al legii și echității sociale. Dar și această dorință nevinovată a poporului a fost batjocorită de fapte ce se încadrează ușor în categoria celor de înaltă trădare. Cele mai răsunătoare dintre ele, cum ar fi concesionarea ilegală a Aeroportului Internațional Chișinău, furtul unui miliard de dolari din rezerva Băncii Naționale, spălarea a peste 20 de miliarde de dolari murdari veniți din Rusia au intrat în topurile internaționale ale celor mai neverosimile tâlhării. Fiecare crimă înseamnă prăpastie economică și împotmolire generală în sărăcie.

Fiecare crimă are autorii ei bine cunoscuţi. Sunt lideri de partide la guvernare, prim-miniștri, miniștri, guvernatori de bănci, șefi de agenții de stat, procurori generali și procurori simpli, judecători, deputați, președinți de raioane, consi-lieri. Se evidențiază în acest decor Președintele pro-rus Dodon, produsul cel mai respingător al statului corupt și proba notorie a gradului său avansat de descompunere instituțională. Primul în lista înaltei trădări se află cu siguranță coordonatorul actualei guvernări și președintele PD Vlad Plahotniuc, pe care art. 2, p. 2 al Constituției îl citează prevăzător: „Nici o persoană particulară,…  nici un partid politic, … nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”  

 

„...liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără niciun amestec dinafară..” Dar dinăuntru?

Așadar, Declarația de Independență a proclamat Republica Moldova drept stat suveran, independent și democratic. De câtă suveranitate și independență beneficiază poate să-și dea seama oricine face cunoștință cu realitatea lui vitregă: ocupație militară rusească în est, enclavă găgăuză controlată de Rusia în sud, importante centre administrative controlate de interlopi pro-ruși în centrul și nordul republicii. Dacă în plan geopolitic nu ar fi existat „amestecul” financiar american și european, prezentul și viitorul Republicii Moldova ar fi fost determinat în totalitate de amestecul militar, permanent, la propriu și malefic, al rușilor. Acest echilibru firav riscă însă să fie distrus de amestecul brutal dinăuntru al unor forțe locale extrem de distructive. Este vorba de majoritatea parlamentară construită în jurul Partidului Democrat, folosindu-se ca liant elementul corupției și al coruptibilității. Acest tip de guvernare, foarte asemănător cu cel al  autocrației interlope, a substituit democrația în Republica Moldova și încearcă să anihileze orice alt efect al ei pe viitor: alternanța guvernării, libertatea presei și a opiniei, pluralismul politic, alegerile libere.

Blocarea integrării europene și izolarea Republicii Moldova de spațiul democratic românesc și european este rezoluția cea mai urâtă a celei de-a 26-a aniversări în statul abuzat de regimul marii corupții. Ritmurile ofensatoare de ceastușkă, aduse pe bani grei să zguduie Chișinăul și alte centre controlate de autocrația interlopă de la guvernare, au fost un semnal extrem de semnificativ că republica Declarației de Independență a murit. Dovadă, că regimurile marii corupții pot întrece prin puterea lor de distrugere din interior orice altă putere venită prin intervenție ori agresiune dinafară. Corupția este un rău fundamental.

 Valeriu Saharneanu

 

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.