Șestăceanul Ion Lupan, medic de excepție, profesor universitar, academician, a plecat în eternitate

  • 26 Noiembrie 2017, 10:35
  • Vizualizări: 846
Șestăceanul Ion Lupan, medic de excepție, profesor universitar, academician, a plecat în eternitate

Săptămâna trecută rudele, prietenii, lumea științifică, comunitatea medicală și universitară, sute de pacienți recunoscători l-au petrecut pe ultimul drum pe membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, doctorul habilitat în medicină, profesorul universitar, șestăceanul Ion Lupan, reputat stomatolog și chirurg pediatru oro-maxilo-facial.

Ion Lupan s-a năsut la 19 ianuarie 1952 în s. Șestaci, actualmente raionul Șoldănești. A absolvit Colegiul de Medicină din Bălţi şi Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. Profesor la Colegiul de Medicină şi medic la policlinica stomatologică din Tiraspol (1975-1977), Spitalul Clinic Republican (1978- 1983). La Spitalul Clinic Republican pentru copii “E. Coţaga” a organizat secţia de chirurgie maxilo-facială, unde a activat ca medic, apoi şef de secţie (până în prezent). Din 2007 este şef Catedră la USMF „Nicolae Testemiţanu”. Doctor în medicină (1993), doctor habilitat (2004). Din 1998 – conferenţiar, iar din 2009 - profesor universitar. A publicat peste 150 de lucrări ştiinţifice, autor şi coautor al 9 brevete de invenţii. Preşedinte al Asociaţiei stomatologilor din RM şi al Asociaţiei Chirurgilor cranio-maxilo-faciali din RM; membru al structurilor similare de profil din Europa. Din 2009 decan şi preşedinte al Consiliului facultăţii de stomatologie, membru al Consiliului Ştiinţifi c şi Senatului USMF „Nicolae Testemiţanu”. În 2008 a fost ales membru al Asambleei Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Decorat cu Medaliile „Nicolae Testemiţanu”, „Dimitrie Cantemir” şi Diplome ale Guvernului Republicii Moldova.

            Plecat de aproape cinci decenii din satul natal, Lon Lupan ținea mult la baștina sa și vorbea cu o căldură deosebită despre consăteni, rolul lor în formarea sa ca om, personalitate. În  interviul ”Ar merita înveșnicire o personalitate cumulativă: șestăceanul”, publicat în volumul 4 al serialului ”30 de întrebări de-acasă” editat de redacția săptămânalului CUVÂNTUL, academicianul menționa că cele mai valoroase lecții de comportare ”le-am luat de la săteni, oameni mai în vârstă, în primul rând de la rude (fraţii şi surorile părinţilor), cu care comunicam mai des. Eu, bunăoară, (şi nu numai eu) cunoşteam toţi consătenii pe prenume şi numele de familie, la toţi le dam bineţe şi primeam răspuns”. Și tot în acel interviu remarca: ”Am un sentiment deosebit faţă de consăteni, mă bucur când îi întâlnesc, când se adresează cu vreo problemă şi îi pot ajuta”. Mai apoi, întrebat cine și cum l-a ajutat să-și atingă scopurile, Ion Lupan afirma: ”Oamenii. Tot timpul am avut fericirea să am în preajmă oameni buni, care m-au apreciat, m-au sfătuit şi m-au susţinut în activitatea profesională, ştiinţă, viaţa cotidiană. Au fost foarte mulţi - mă închin în faţa lor”.

            La mitingul de doliu în memoria celui care a fost Omul, Medicul, Savantul Ion Lupan a venit lume de pe lume – conducerea și colegi de la Academia de Științe, Universitatea de Medicină și Farmacie, oficialități, colegi de muncă și, desigur, foști pacienți.

”Există pe lumea aceasta oameni înzestrați cu talentul de a face parte din viața tuturor celor, pe care îi cunosc, a remarcat academicianul Ion Ababii, rectorul USMF, remarcând că profesorul Ion Lupan a fost ”unul din pilonii de rezistență ai templului medicinii stomatologice din Moldova, un partener onest, un sprijin de nădejde și un coautor inspirat la toate acele multe frumoase inițiative, care au fost zămislite în sânul comunităților academice și prin care a prosperat și s-a afirmat USMF”.   
La rândul său, prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu l-a caracterizat pe savantul și profesorul Ion Lupan, drept ”un mare specialist, expert, în domeniul în care a activat, un pedagog iscusit și o personalitate notorie a neamului nostru”.

”Nu e bine când se duc discipolii înainte de dascălii lor, a spus cu tristețe dr.hab., prof. univ. Dumitru Șerbatiuc, mentorul regretatului profesor Lupan, menționând că se mândrește  cu faptul că discipolul său l-a depășit cu mult în meseria care a învățat-o de la el. Dar cel mai frumos lucru pe care l-a admirat mereu a fost armonia între energia, disciplina, profesionalismul și seriozitatea sa, combinată ideal cu o bunătate aproape ieșită din comun”, a spus profesorul Șerbatic.

Ion Lupan a fost înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.

Tudor Codreanu