Se descurcă cum pot. Cum lucrează fermierii moldoveni pământul

  • 1 Septembrie 2015, 16:08
  • Vizualizări: 1999

Cu ce arăm pământul, cu ce îl semănăm, cu ce îl cultivăm, de unde luăm tehnică agricolă la prețuri bune? Sunt întrebări la care nici astăzi nu au găsit un răspuns ferimerii moldoveni. Tehnica agricolă modernă este o necesitate stringentă pentru aceștia.


Mihail Suvaca a urcat prima data la volanul unui tractor când avea 17 ani. Știe să mânuiască aproape toate tipurile de mașini agricole. Este unul dintre cei mai bine plătiți tractorişti din sat. De 15 ani este angajat la Asociația Vindex-Agro SRL din satul Mălăiești, raionul Orhei.

Pe Mihail Suvaca l-am găsit în lanul de grâu într-o zi de sâmbătă. Conducea un tractor produs în Belarus încă din perioada sovietică. În fiecare zi visează că este la volanul unui tractor de ultimă generație. În calitate de tractorist, dar și de combainier-tractorist are un salariu de 4000–5000 de lei pe lună. (Foto: Sergiu Dobândă, 27 martie 2015, satul Mălăiești, raionul Orhei)

L-am surprins pe șofer în timp ce împrăștia cu tractorul îngășăminte în lanul de grâu abia răsărit. Pe zi reușește să treacă în lung și în lat hectare întregi de pământ.

Jurnalistă: Elena Robu Imagine/montaj: Sergiu Dobândă
Alexei Ivanov, directorul Asociației Vindex-Agro SRL din satul Mălăiești, raionul Orhei. A venit într-o zi de sâmbătă să verifice cum decurg lucrările de primăvară în lanul de grâu pe care îl are în gestiune. (Foto: Sergiu Dobândă, 27 martie 2015, satul Mălăiești, raionul Orhei)

Fermierul Alexei Ivanov, din satul Mălăiești, raionul Orhei, directorul Asociației Vindex-Agro SRL, care are în proprietate aceste sute de hectare de culturi cerealiere, spune că împrăștierea îngrășămintelor cu tractorul provoacă anumite daune, pentru că distruge grâul abia încolțit. Dar recunoaște, altă soluție la moment nu are.

Alexei Ivanov ne povestește că în anul 2000, când a luat în arendă sute de hectare de terenuri agricole, în urma programului de împroprietărire a țăranilor cu pământ, s-a ales cu 4 tractoare, destul de vechi, din fosta gospodărie agricolă a satului Mălăiești.

Jurnalistă: Elena Robu Imagine/ montaj: Sergiu Dobândă
Fermierul are în gestiune, pe lângă cele nouă tractoare, câteva semănători pentru porumb, pentru grâu, pentru livezi. Are pluguri, cultivatoare, combine. În total, ar fi vorba de aproape 30 de utilaje agricole care costă în jur de patru milioane de lei. Tractoarele sunt importate din Belarus și Ucraina, iar celelalte utilaje sunt procurate inclusiv din Italia, Austria și alte țări europene. (Foto: Elena Robu, 27 martie 2015, satul Mălăiești, raionul Orhei)

Cum este subventionată de către stat procurarea tehnicii agricole

 

Fermierul povestește că în fiecare an statul aprobă un regulament de subvenţionare a ţăranilor la procurarea tehnicii agricole. Regulamentul se modifică de la an la an.

Cele două tractoare efectuează lucrări de împrăștiere a îngrășămintelor în lanul de grâu. Acești muncitori supraveghează procesul de împrăștiere a îngrășămitelor. Au de asemenea timp să admire lanurile de grâu din împrejurimi. (Foto: Sergiu Dobândă, 27 martie 2015, satul Mălăiești, raionul Orhei)

“Pentru anul acesta încă nu există un regulament. În lipsa banilor, fermierii nu pot să procure tehnică nouă, de aceea nu pot beneficia nici de subvenţii. Majoritatea fermierilor cumpără tractoare sau semănători la mâna a doua”, ne povesteşte Alexei Ivanov.

Pe de altă parte, responsabili din cadrul ministerului Agriculturii au declarat că în 2014 subvențiile au fost acordate pentru compensarea parțială a cheltuielilor pentru procurarea utilajului agricol.

Statul oferă subvenții tuturor fermierilor la procurarea tehnicii agricole și a utilajului agricol. Regulamentul însă se schimbă de la an la an și există anumite condiții: tehnica și utliajul trebuie să fie noi. Valoarea subvențiilor este între 20%–50% din costurile pe care le suportă ferimerii, cu un plafon maxim care se stabilește anual. Pentru anul 2014, plafonul maxim a fost de 750 000 lei per beneficiar. (Design infografic: Vitalie Harea)

Anul trecut fermierii moldoveni au procurat cel puțin 18 tipuri de utilaje agricole, de la tractoare, până la freze pentru vie și livadă. Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură a alocat în acest sens subvenții care au depășit în medie 118 milioane de lei, iar majoritatea agenţilor economici au procurat tehnică agricolă prin intermediul programului japonez 2KR.


Jurnalistă: Elena Robu
Cameraman/editor video: Sergiu Dobîndă
Grafică: Vitalie Harea

Moldova+ Materialele au fost realizate în cadrul proiectului "Consolidarea independenţei în mediile de comunicare din Moldova", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews