Şcoli închise, care continuă să înghită sume mari de bani publici

  • 5 Iunie 2017, 07:13
  • Vizualizări: 159
Şcoli închise, care continuă să înghită sume mari de bani publici

Câteva instituţii de educaţie din raioanele Orhei şi Rezina, din varii motive, au fost închise sau transmise la balanţa altor ministere. De 2-4 ani toate stau fără vreo destinaţie concretă, iar statul continuă să achite sute de mii de lei bani publici pentru întreţinerea lor şi remunerarea personalului care are grijă de imobilele respective.

În imagine: Fosta Școală sanatorială, aflată la doi kilometri de Ivancea, apropo, nu departe de tabăra de odihnă şi întremare pentru copii ”Miorița”, este amplasată într-un loc foarte pitoresc, în mijlocul Codrilor.

 

Trei ani în aşteptarea unei decizii ministeriale

Guvernul a decis, încă la sfârșitul anului 2014, transmiterea Şcolii-internat sanatoriale din Ivancea, raionul Orhei din subordinea Ministerului Educaţiei în subordinea Ministerului Sănătăţii. Potrivit hotărârii adoptate de executiv, începând cu data de 15 no-iembrie a anului respectiv a fost organizat procesul de predare-primire a bunurilor care aparţineau instituţiei. Conform conceptului lui Adrian Usatâi, mi-nistrul sănătății în guvernul Leancă de atunci, instituția sanatorială din Ivancea urma să se transforme în Centru Republican de Reabilitare, în subordinea Ministerului Sănătății. Aici urmau să beneficieze de reabilitare copiii cu probleme cardiovasculare și reumatologice. Ministrul Usatâi a argumentat la ședința de guvern de atunci că instituția dispune de capacități în domeniul reabilitării, în timp ce în Chișinău nu există suficiente locuri pentru reabilitarea copiilor cu asemenea maladii: capacitatea unicului Centru republican din Capitală este de 100 de paturi, numărul copiilor și adolescenților care au nevoie de reabilitare ajungând la 2.000. Era clar că sanatoriul de la Ivancea, de 300 de paturi, are nevoie de investiții, dar ministrul Sănătății nu a precizat câți bani sunt necesari pentru renovarea instituției respective.

De la 2014 încoace s-au schimbat câțiva miniștri ai Sănătății, dar decizia dlui Usatâi așa și nu a mai fost tradusă în viață. Cei peste 100 de angajați ai Şcolii sanatoriale din Ivancea au fost concediați un an mai târziu, după ce au fost trimişi acasă ultimii 130 de elevi care învățau aici. Adică e un loc pustiu, deși de la porțile închuiate arată destul de impunător. Remarcăm, că școala sanatorială  reprezintă un complex întreg, care include blocul de studii și cel curativ, saloane, centrală termică modernă, alte încăperi auxiliare. Școala a fost deschisă în anii 80 ai secolului trecut, aparținea de ministerul Educației și era destinată tratamentului postspitalicesc al maladiilor cardiovasculare la copii. În timp ce se aflau aici, aceştea urmau cursul şcolar precum într-o școală obișnuită. Complexul se menține într-o ordine exemplară, mai ales că pentru reparația capitală a acestuia,  în timpul guvernării PCRM au fost cheltuiți circa 10 milioane de lei. 

Ideea Centrului de Reabilitare a rămas nevalorificată. În prezent la instituție activează doar directoarea Natalia Burduja, câțiva paznici și un șef de gospodărie. Dna Burduja  categoric a refuzat să ne dea vreo informație vizavi de activitatea instituției, argumentând că doar ministerul poate s-o facă.

Oleg Gașper, primarul comunei Ivancea, pe teritoriul căreia se află instituţia respectivă, ne-a răspus la rândul său că, într-adevăr, dna Burduja, profesoară de română, cu echipa ei,  doar administrează spațiile fostei şcoli sanatoriale, prin urmare nu cunoaște nimic despre  planurile Ministerului Sănătății referitoare la destinul de mai departe al instituţiei  respective:

”Nici noi, la primărie, nu cunoaștem ce va fi cu școala sanatorială și nu am dori ca aceasta să devină un monument al zecilor de milioane de lei pierduți în van. Instituția este gata în orice moment să primească pacienții; totul se păstrează aici, chiar şi seturile de lenjerie de pat, tacâmurile în cantină, centrala termică poate fi pornită printr-o apăsare de buton. Suntem şi noi în așteptarea unei decizii or, ceea ce nu se folosește - se distruge irecuperabil. Cât ne priveşte, credem că varianta optimă ar fi deschiderea în aceste spaţii a unui azil pentru bătrâni. Avem preconizat un proiect de construcție a unui sistem de canalizare, în care trebuie inclusă atât școala, cât și tabăra pentru copii ”Miorița”.

Primarul crede că e puțin probabil să se revină la profilul anterior al instituției:

”Profilul şcolii nu era respectat nici înainte - aici ajungeau pentru o perioadă de până la 9 luni şi copii sănătoşi, dar din familiile social-vulnerabile sau ai căror părinţi erau plecaţi la munci peste hotare. Deși puteau lesne învăța 300 de copii, în ultimul timp numărul acestora nu întrecea 100-130. Totuși suntem cointeresați ca instituția să funcționeze or, la şcoala sanatorială lucrau peste 100 de persoane, în mare majoritate medici și pedagogi, iată de ce disponibilizarea lor a fost o mare lovitură pentru comună”, ne spune primarul de Ivancea. 

Dna Lidia Muntea-nu, medică-pediatră-neuropatologă din Orhei, care zece ani în urmă era curatoră pentru instituția  respectivă  din partea Spitalului raional Orhei, a remarcat că nu se mai poate reveni la profilul de cândva  al școlii-internat:

”Pot înțelege de ce Ministerul Sănătății ezită să redeschidă instituția respectivă. Există Progra-mul de dezvoltare a educaţiei incluzive pentru perioada 2011-2020, care prevede reorganizarea a peste 20 de asemenea instituții. Ce am spune, dar școala sanatorială rămânea totuși un fel de cazarmă, iar maladiile la copii se tratează mai ușor acasă, unde, precum spune zicala, până și pereții ajută. Prin urmare edificiilor fostei școli-internat sanatoriale trebuie să li se găsească o altă destinație”, crede dna  Munteanu. 

 

Instituţii funcționale... dar fără elevi

În raionul Rezina până nu demult au funcţionat două şcoli-internat: cea sanatorială din Cinişeuţi şi cea auxiliară din Rezina. Reporterul nostru a vizitat recent ambele instituţi. Şi iată ce a constatat.

 

Școala-internat auxiliară din or. Rezina oficial nu a fost lichidată şi nici reorganizată. Ion Rusu, directorul instituţiei a concretizat că şcoala a fost închisă după 51 de ani de funcţionare. În 1965, când a fost deschisă, aici erau 400 de elevi cu diferite dizabilități, contingent care s-a menţinut câteva decenii. În ultimii ani numărul elevilor s-a redus, apoi autorităţile au găsit de cuviinţă că aceşti copii trebuie să fie educaţi în familii şi să frecventeze şcolile de cultură generală. Astfel, începând cu 1 septembrie 2016, şcoala nu mai activează, colectivul pedagogic şi lucrătorii auxiliari fiind disponibilizaţi. În funcţii au rămas 7 angajați, inclusiv directorul şi adjunctul dumnealui pe probleme de gospodărie, contabilul-șef și 4 paznici. Sarcina lor e să aibă grijă de averea fostei şcoli. Ministerul Educaţiei are grijă de salarizarea lor. Cheltuielile lunare constituie cca 22 mii de lei, dintre care cca 20 mii de lei - pentru salarii. 

Galina Gheorghiță, contabila-șefă, ne-a informat că instituția oficial a rămas în continuare cu acelaş statut, numai că fără elevi și pedagogi. În perioada de când nu mai activează, administrația instituţiei a transmis Școlii Profesionale din Rezina cu titlu gratuit cca 80% din bunurile materiale și unele mijloace fixe (utilaj tehnic, instrumente, etc.), iar medicamentele și produsele alimentare rămase au fost transmise Școlii-internat din Bălți, la fel cu titlu gratuit. Direcţia instituţiei continuă să pre-zinte rapoarte, dări de seamă Ministerului Educației. Cu excepția energiei electrice, toate utilitățile (apa curentă, canalizarea, termoficarea, telefonia) sunt deconectate. Bunurile imobile - blocul didactic cu 20 de auditorii, o sală pentru festivităţi şi alta pentru sport, 2 cămine, blocul alimentar, centrul termic, depozite, garaje auto și 2 automobile, etc. se află în stare bună și sub suprave-gherea administraţiei.

Instituția dată are un creditor - fostul Liceu Teoretic „Ștefan cel Mare” din Rezina, care a fuzionat cu LT "Puşkin", dar a rămas cu datorii pentru arenda încăperilor în perioada 01.01.2015 – 01.07.2016 (456 mii de lei), a mai concretizat contabila G. Gheorghiță. 

 

Gimnaziul-internat de tip sanatorial pentru copii cu boli psihoneurologice din Cinișeuți este situat la marginea satului, într-un colț de pădure seculară, într-un loc nespus de pitoresc, unde cândva se afla curtea unui boier.

Potrivit Tatianei Bondarev, directoarea gimnaziului, actualul edificiu a fost construit la începutul anilor 70 ai secolului trecut. El este constituit din săli de clasă, dormitoare, sufragerie, bloc alimentar, o sală pentru sport, oficiile administrative, cabinetele medicale, toate necesare pentru cazarea și instruirea a 200 de elevi. Gimnaziul are un teren afe-rent de 6,2 ha unde sunt amplasate diferite clădiri - depozite, cazangeria, un beci, stadionul, alte amenajări și spații plantate destinate timpului de recreație. Complexul educațional este dotat cu o fântână arteziană, rețele de canalizare, apeduct, reţele electrice şi de gaze naturale.   

Colectivul pedagogic de altă data, împreună cu personalul auxiliar, număra cca 55 de angajați. Instituţia și-a sistat activitatea pedagogică începând cu 01 septembrie 2015. La moment gimnaziul este deservit de către 7 angajați, dintre care directoarea, responsabilul de bunurile materiale, contabilul-șef și 4 paznici. Cheltuielile lunare de întreținere a gimnaziului sunt de cca 20,0 mii de lei, dintre care 18,0 mii de lei - pentru remunerarea angajaților. Câte ceva (20%) din bunurile materiale au fost transmise Școlii Profesionale din Rezina, restul patrimoniului se află sub supraveghere şi, potrivit responsabililor, este în stare bună.

Dna Bondarev ne-a mai informat că dosarul privind viitorul acestui complet educațional a fost transmis de către Ministerul Educației Guvernului R. Moldova, care urmează să decidă soarta lui de mai departe.

 

Gimnaziul din strada Păcii, Rezina. Dacă instituțiile educaționale pomenite mai sus se află în jurisdicția Ministerului Educației, apoi Gimnaziul din Rezina (str. Păcii) este la balanța Consiliului Orășenesc.

Gheorghe Gâncu, viceprimarul or. Rezina, ne-a spus că gimnaziul și-a sistat activitatea din 01.09.2011. Toate bunurile materiale au fost transmise altor instituții de învățământ din oraș. La moment blocul de studii și clădirea atelierului de muncă (în care temporar își desfășoară activitatea biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”), sunt supravegheate de către 3 paznici. Pentru salarizarea acestora şi alte necesităţi legate de activitatea lor, anual, 6 ani la rând, din bugetul oraşului se cheltuie circa 100 mii de lei.

Potrivit viceprimarului Gheorghe Gâncu, destinaţia imobilului poate fi schimbată numai prin decizia Consiliului Orăşenesc, lucru care până acum nu s-a reuşit. “Preconizăm în următoarele două luni să desfășurăm consultări publice pentru a determina cea mai adecvată destinație a imobilului” a mai spus viceprimarul. 

 

Ministerul Educației aşteaptă raportul de expertiză

Consiliul raional Rezina, încă la 22 mai 2015, prin decizia nr.4/13 s-a adresat către Ministerul Educației cu propunerea de a fi transmis, cu titlu gratuit, în proprietatea publică a administraţiei raionului patrimoniul „Școlii internat sanatoriale din s. Cinișeuți” și cel al „Școlii internat auxiliare din or. Rezina”. Prin aceeași decizie, Consiliul Raional Rezina își asuma obligațiunea „de a nu înstrăina patrimoniul susnumit și de a-l folosi în scopuri instructiv-educative și sociale”. Responsabilă de executarea exigențelor deciziei a fost desemnată Lilia Lazari, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Rezina.

La întrebarea cum se execută această decizie, L. Lazari a răspuns că pe parcursul anilor 2015-2017 direcția pe care o conduce a expediat în adresa Ministe-rului Educației mai multe scrisori la temă, însă nu a primit niciun răspuns.

Şi redacţia săptămânalului CUVÂNTUL a sesizat Ministerul Educaţiei privitor la soarate instituţiilor pomenite mai sus. Viceministra Elena Cernei ne-a informat că în baza Hotărârii Guvernului nr. 919 din 17 noiembrie 2014, toate bunurile Şcolii internat sanatoriale din s. Ivancea, inclusiv terenul aferent, au fost transmise din gestiunea Ministerului Educaţiei în cea a Ministerului Sănătăţii. Statele de personal ale Şcolii internat-sanatorială din Cinişeuţi şi Scolii-internat auxiliare din Rezina au fost reduse la câte şapte persoane,  care urmează să asigure integritatea bunurilor patrimoniale. Pe parcursul a. 2016 pentru întreţinerea şcolii –internat din Cinişeuţi au fost cheltuiţi 404,1 mii de lei, inclusiv 349.1 mii – pentru retribuirea muncii. Pentru şcoala-internat din Rezina în semestrul doi al a. 2016 au fost cheltuiţi 248 mii de lei. Decizia privind transmiterea bunurilor imobile menţionate din proprietatea publică a statului, aflate la moment în administrarea Ministerului Educaţiei, în proprietatea autorităţilor publice locale va fi luată în baza unui raport de expertiză, prin care se va demonstra că statul nu mai are nevoie de aceste bunuri. Dar raportul de expertiză va fi întocmit în baza unei metodologii, asupra căreia încă se lucrează”, menţionează viceministra E.Cernei.

 

Ion  Cernei, Ion Perciun, Tudor Iaşcenco