Săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie 2017

  • 24 Septembrie 2017, 07:51
  • Vizualizări: 817
Săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie 2017

BERBEC  Sănătate

Luni și marți, Luna se mișcă prin casa filozofiei de viață, indiciu cum că în primele zile ale săptămânii s-ar putea să ai parte de evenimente de pe urma cărora poți trage unele lecții destul de valoroase despre viață. Iată un moment propice să aduci unele ajustări binevenite sistemului tău de valori, principii și credințe. Gândește-te care ar fi modificările care s-ar preta în cazul tău.

Bani și carieră

De miercuri până vineri, Luna se mișcă prin semnul Capricornului căruia-i corespunde în horoscopul tău general casa carierei. Așa se face că ai putea primi unele oportunități valoroase de a te remarca la locul de muncă și de a crește simțitor în ochii superiorilor. Analizează cum anume te-ai putea folosi productive de acest lucru și vei vedea că lucrurile se vor întoarce în favoarea ta.

Familie și cuplu

Sâmbătă și duminică, Luna tranzitează casa prietenilor din horoscopul tău general, semn că cea mai mare parte a weekend-ului te găsește într-o perioadă în care viața ta socială se află pe o curbă ascendentă. Este posibil să apară persoane noi în anturajul tău ori să schimbi tu cercul de prieteni în care te învârți. Păstrează lângă tine doar persoanele în care merită să investești.

TAUR Sănătate

Luni și marți, Luna se plimbă prin semnul Săgetătorului căruia-i corespunde casa transformărilor din horoscopul tău general, fapt pentru care s-ar putea ca, în primele două zile ale săptămânii, să ai parte de evenimente cu impact emoțional deosebit de puternic. Gândește-te cum anume ai putea face astfel încât să nu te lași prea mult afectat de ele. Altfel, moralul tău are de suferit.

Bani și carieră

De miercuri până vineri, se anunță o perioadă propice reluării/înscrierii la cursuri, susținerii de examene, precum și delegațiilor peste hotare sau la mare distanță de casă. Se întrevede așadar faptul că experiența ta profesională va avea mult de câștigat de pe urma acestor demersuri. Vineri și sâmbătă, poți avea parte de tensiuni în relația cu șefii, dar caută să eviți a le da curs atunci.

Familie și cuplu

Intervalul miercuri-joi se arată a fi unul propice pentru a clarifica neînțelegeri rudele apropiate ale partenerului sau cei dragi ai tăi de peste hotare sau de la mare distanță de casă. Adu chestiunile spinoase pe tapet și spune lucrurilor pe nume. În acest fel, se evită orice discuție în contradictoriu cu aceștia la finele săptămânii. În caz contrar, se arată un weekend cu bătăi de cap.

 

GEMENI Sănătate

Din câte se pare, acest sector al vieții tale n-ar trebui să constituie o sursă de motive de îngrijorare săptămâna aceasta. Astrele te sar la numărătoarea zodiilor greu încercate pe acest plan, prilej numai bun să aduci de la tine citire unele ajustări stilului tău de viață și alimentație. Optează pentru unele schimbări mici care pot face diferența într-un timp mai îndelungat.

Bani și carieră

Se anunță o săptămână destul de aglomerată la serviciu, dar laitmotivul pare să fie acela al bătăliilor pentru putere între tine și asociați care se pot ține la mijlocul săptămânii. Cel mai probabil, apar dificultăți de ordinul comunicării între tine și colegii tăi de muncă, fapt pentru care puteți ajunge la certuri destul de aprinse. Încearcă să nu torni nici tu prea mult gaz pe foc.

Familie și cuplu

Primele două zile din săptămână ar trebui petrecute în compania familiei, deci stai mai mult prin preajma celor dragi și ascultă ce anume ar avea de spus. S-ar putea să se fi gândit la aceleași lucruri ca și tine. În zilele următoare, acordă-i mai multă atenție partenerului și acesta va aprecia gesturile tale. Dacă petreci timp cu familia și cu persoana iubită, totul va merge așa cum trebuie.

RAC Sănătate

Luni și marți, Luna se plimbă prin casa sănătății fizice din horoscopul tău general, motiv pentru care s-ar dori să ai mai multă grijă de propriul organism la începutul săptămânii. De dorit ar fi să tinzi spre atingerea unei stări de echilibru, respectând un program riguros de somn și masă. Dacă ai o alimentație echilibrată și mai faci și mișcare, cu siguranță nu vei avea parte de surprize.

Bani și carieră

Sâmbătă și duminică, sectorul financiar pare să fie bombardat din toate părțile. Se arată totuși și oportunități de câștiguri, dar acestea vin la pachet cu cheltuieli pe măsură, iar diferența la buzunar este greu de perceput. Practic, câștigi suficient încât să-ți acoperi cheltuielile. În rest, toate merg bine la muncă, dar zilele de miercuri și vineri se disting printr-un randament crescut.

Familie și cuplu

De miercuri până vineri, pot veni în viața ta evenimente importante în viața de cuplu care te ajută să-ți sudezi legătura cu persoana iubită și să creezi o conexiune emoțională mai profundă între voi. Puteți realiza multe împreună dacă sunteți puternici unul pentru celălalt, dar este nevoie de doi într-o astfel de ecuație. Dacă tragi doar tu la căruță, cu siguranță nu veți ajunge prea departe.

 

LEU Sănătate

De miercuri până sâmbătă, s-ar putea să nu te simți tocmai bine. Totuși, acest lucru nu înseamnă neapărat că te vei pricopsi cu o afecțiune sau alta. Cel mai probabil, te alegi cu o stare de disconfort la nivelul coloanei vertebrale, fie pentru că nu prea faci mișcare, fie din cauza faptului că stai prea mult în picioare. Oricare ar fi situația, cert este că moderația este cheia.

Bani și carieră

Cele mai aglomerate și stresante zile ale acestei săptămâni lucrătoare se anunță a fi intervalul miercuri-vineri, deci pregătește-te să le întâmpini cu stăpânire de sine, răbdare și multă putere de muncă. Dacă faci față provocărilor care se ivesc, răsplata eforturilor te va surprinde mai mult decât plăcut. Nu trebuie decât să nu te lași copleșit/ă de eventualele complicații care se pot ivi.

Familie și cuplu

Lunea și marțea mai mult decât propice pentru a-ți da întâlniri dacă ești burlac/iță, dar și de a petrece timp alături de copii în cazul în care ți-ai întemeiat deja o familie. Din câte se pare, reușești să-ți dai seama ce-și doresc și să le asiguri clipe unice în compania ta. De vineri până sâmbătă, climatul astral încurajează întâlnirile cu rudele apropiate, deci vizitează-i pe cei dragi.

 

FECIOARĂ Sănătate

Sâmbătă și duminică, Luna parcurge casa sănătății fizice din horoscopul tău general, fapt pentru care se dorește să te menajezi mai mult la sfârșitul săptămânii. Nu-ți propune activități prea solicitante din punct de vedere fizic și caută să te înconjori de oameni pozitivi. Nu-ți face bine să stai în compania celor pesimiști, deci încearcă să-ții menții vibrația cât se poate de sus acum.

Bani și carieră

De sâmbătă încolo, Mercur se plimbă prin casa banilor și a bunurilor câștigate de tine, indiciu cum că se înmulțesc oportunitățile de valorificare a economiilor realizate până în prezent și/sau suplimentare a veniturilor pe care le realizezi acum. Deschide-ți mintea, vorbește cu oamenii care merită și vei vedea că lucrurile vor merge înspre bine pentru tine pe plan financiar.

Familie și cuplu

În cursul sau în jurul zilei de sâmbătă, ai putea ajunge în situația de a avea ceva de împărțit cu persoana iubită, fapt pentru care s-ar dori să nu abordezi atunci subiecte de discuție care vă pot aduce la conflicte. În a doua jumătate a săptămânii, ți-ar putea fi dificil să faci față cheltuielilor prietenilor și să nu poți ieși cu ei. Te poți simți bine și fără să cheltuiești atât de mulți bani.

 

BALANŢĂ Sănătate

De sâmbătă încolo, Mercur tranzitează zodia nașterii tale căreia-i corespunde casa vitalității din horoscopul tău general. Dată fiind natura ușor ambivalentă a acestei planete, ideal ar fi să nu te bazezi că deții rezerve infinite de energie. Odihnește-te din când ân când, ia o pauză binemeritată și nu te adduce în pragul extenuării. Până la urmă, tot tu vei avea mult de pierdut în acest fel.

Bani și carieră

În zilele de luni și marți, pune mai mult accentul pe treburile birocratice și încearcă să rezolvi atunci tot ceea ce ține săptămâna aceasta de ghișeele instituțiilor publice. De vineri încolo, se cer discutate anumite chestiuni financiare, cu atât mai mult dacă atât tu, cât și partenerul de viață și/sau afaceri trageți la fel de mult la căruță. Îndatoririle și beneficiile trebuie să fie echilibrate.

Familie și cuplu

Dat fiind că de sâmbătă încolo Mercur se plimbă prin zodia nașterii tale, așteaptă-te ca nivelul tău de carisma și șarm să crească destul de mult în umătoarele câteva săptămâni. Dacă ești burlac/iță, folosește-te de acest prilej pentru a scoate în oraș acea persoană la care visai de multă vreme. În cazul în care ești deja în cuplu, ai putea reaprinde cu ușurință flacăra în cuplu.

 

SCORPION Sănătate

Sâmbătă, Mercur pătrunde în casa subconștientului din horoscopul tău general, fapt pentru care se prea poate ca-n următoarele două săptămâni să treci prin evenimente care te pun pe gânduri în ceea ce privește partea relațională. Dacă-ți vine să te întorci la fostul/a tău/a sau să iei o decizie în viața de cuplu, poate ar fi bine să aștepți puțin. Lasă să treacă tăvălugul și va fi în regulă.

Bani și carieră

Primele două zile ale săptămânii se pot dovedi a fi de bun augur pentru bugetul tău, cel mai probabil pentru că vin la pachet cu oportunități de a-ți suplimenta veniturile și/sau de a valorifica economiile pe care le deții deja. Oricare ar fi situația, cert este că poți recupera deficitul din ultima vreme. De marți până joi, mizează pe abilitățile tale de comunicare și socializare.

Familie și cuplu

Din păcate, se anunță o săptămână în care astrele nu acordă prea multă atenție acestor domenii de viață. Cu toate acestea, dacă ești înțelept/ă, poți face în așa fel încât să întorci acest lucru în favoarea ta, profitând de liberul arbitru pe care îl ai la dispoziție și luând inițiativele la care te-ai gândit de ceva vreme încoace. Acum este momentul să-ți surprinză prietenii sau pe cel drag.

 

SĂGETĂTOR Sănătate

Zilele de luni și marți te surprind cu bateriile încărcate la un nivel destul de înalt, dar există riscul și să absorbi energiile din jurul tău și să le permiți să te afecteze prea mult. Ideea ar fi să eviți orice fel de situație care te-ar putea aduce într-o asemenea stare. Cu cât reușești să te ții mai departe de ele, cu atât te vei simți mai puțin amenințat/ă de vibrațiile negative din preajma ta.

Bani și carieră

De miercuri până sâmbătăt, planul financiar se află în fruntea listei tale de priorități. Se întrevăd atât câștiguri demne de luat în seamă, cât și cheltuieli pe măsura lor, deci pregătește-te pentru orice. Cu cât ești mai stăpân/ă pe situație, cu atât te iau prin surprindere mai puține lucruri decât de obicei. Important este așadar să fii pregătit/ă de orice și mereu în controlul lucrurilor.

Familie și cuplu

În jurul sau în cursul zilei de sâmbătă, ți-ar putea fi destul de dificil să-ți joci rolul de partener, om de carieră și familist la standardul la care se așteaptă să o faci. ar fi indicat să-ți dedici timpul liber celui drag și celor mici, atât cât este el, chiar dacă nu este suficient Gândește-te la o activitate care vă poate aduce mai aproape și care vă face plăcere tuturora. Vă va face bine.

 

CAPRICORN Sănătate

Luni și marți, Luna tranzitează casa subconștientului din horoscopul tău general, predispunându-te la temei, obsesii și regrete bazate pe preconcepții. Poate dacă nu ai emite judecăți de valoare atât de pripit, nu ai risca să ajungi să regreți ceea ce ai spus sau ai făcut de ceva vreme încoace. Oricare ar fi situația, cert este că nu câștigi nimic dacă cultivi așteptări care nu sunt realiste.

Bani și carieră

Zilele de sâmbătă și duminică pot veni cu schimbări destul de mari în spectrul financiar. Fie că este vorba de câștiguri ori de pagube, cert este că atitudinea ta în raport cu banii va suferi o modificare la finele acestei săptămâni. Cu chibzuință și înțelepciune, poți face față oricăror evenimente care implică acest sector de viață, indiferent dacă sunt plăcute sau mai puțin plăcute.

Familie și cuplu

Nu se pot spune prea multe lucruri despre aceste sectoare ale vieții tale în săptămâna aceasta, dar merită menționat faptul c-ar fi bine să petreci mai mult timp în compania celor dragi, dar mai ales a părinților. Ar fi de dorit, de asemenea, să-ți rezervi momente alături de persoana iubită. În acest fel, reușiți să vă bucurați unul de celălalt și să recuperați din timpul pierdut cu munca.

 

VĂRSĂTOR Sănătate

De marți până joi, Luna se perindă prin casa sănătății mentale din horoscopul tău general, motiv pentru care ar trebui să acorzi o atenție specială felului în care te simți. Nu se recomandă așadar să petreci timp în medii care te solicită mai mult decât este cazul și caută, de asemenea, să stai departe de oamenii toxici care te vampirizează. Nu este un mediu bun pentru tine acum.

Bani și carieră

În primele două zile ale săptămânii, favorizate de astre sunt proiectele de grup și planurile de viitor, deci dacă ai așa ceva în derulare, ocupă-te de ele mai abitir decât de obicei și vor face progrese la care nici cu gândul nu gândești. Tot acum ar fi o perioadă bună să cauți sponsori, să cooptezi membri în cadrul proiectului de care te ocupi ori doar să pui în discuție unele idei.

Familie și cuplu

Luni și marți ar fi bine să-ți găsești timpul necesar de a iși cu prietenii, cu atât mai mult dacă v-ați văzut fugitiv în ultima perioadă și n-ați apucat să vorbiți pe îndelete. În plus, ai putea sesiza faptul că te-nțelegi mai bine decât de obicei cu figurile autoritare din viața ta. Acum ar fi momentul să discuți cu tatăl, de exemplu, despre unele lucruri care te rod de ceva timp încoace.

 

PEŞTI Sănătate

Zilele de weekend te-ar putea surprinde într-o dispoziție nu tocmai bună, fapt pentru care se dorește să te bucuri de timpul liber într-un mod prin care nu faci să te surmenezi și mai mult. Ideea ar fi așadar să ai și mai multă grijă de tine, deci nu lăsa acest lucru în sarcini altora. Dispui de toate metodele necesare pentru a te repune pe picioare fără a trebui să apelezi la nimeni.

Bani și carieră

De miercuri până vineri, se anunță un interval care urmărește să atragă sponsori de partea lor, care-și doresc să se asocieze pentru a dezvolta o idee de afaceri ori care activează deja în cadrul unui proiect de grup. Între marți și joi, chestiunile financiare ori lipsa încrederii pot pune presiuni pe relațiile tale profesionale. Ideea ar fi să clarifici eventualele neînțelegeri și să fii conciliant/ă.

Familie și cuplu

De sâmbătă încolo, Mercur se mișcă prin casa care patronează raportul de forțe în cuplu, indiciu cum că dacă îți dorești să ai parte de echilibru, trebuie să comunici cu cel drag. Nu rezolvi însă nimic dacă ajungeți și vă certați, deci caută ca discuțiile să se desfășoare într-o notă calmă. În caz contrar, s-ar putea să faci mai mult rău decât bine. Cu tact și diplomație vei ajunge foarte departe.

Anca Simina Martin

Sursa foto: avantaje.com