Șansele ca o femeie să ajungă președintă în R. Moldova

  • 27 Noiembrie 2015, 10:23
  • Vizualizări: 1199

Deși ambii se nasc cu șanse egale, în R. Moldova fetele și băieții sunt, de cele mai dese

ori, pregătiți pentru roluri diferite în viață. Se întâmplă pentru că așa sunt educați în

familie, la școală, acesta este modelul pe care îl văd la părinții lor, dar și în societate.

După studii, fetele aleg, de obicei, să se căsătorească, iar după naștere—să aibă grijă de

copii și să îi educe. Statisticile arată că doar 15,3% dintre femeile care au copii de până la

2 ani se încadrează activ în câmpul muncii.

În medie, salariul femeii, în R. Moldova este cu 13% mai mic decât al bărbatului, chiar

dacă femeile cu o calificare superioară constituie 65%, față de 35%—bărbați. Cu toate

acestea bărbații sunt conducători de toate nivelele în proporție de 56%, față de 44%—

femei.

Experții spun că este nevoie de un miracol ca o femeie să ajungă președintă în R.

Moldova. Una dintre cunoscutele militante pentru drepturile femeilor, Ala Mîndîcanu,

fostă deputată în două Legislaturi, spune că “Republica Moldova nu a ajuns la un grad de

civlizație, când societatea să trateaze egalitatea de gen ca pe o normă. Din contra,

promovarea femeilor mai e considerată o anomalie”.

“Demnitatea și sentimentul propriei valori nu au devenit încă niște trăsături distincte ale

femeii din Republica Moldova, dar și ale cetățeanului în general. Societatea noastră nu

este construită după modelul occidental, pe orizontală, după principiul „win-win”, când

toți discută de la egal la egal și au grijă ca să căștige toate părțile. Mentalitatea

moldoveanului este în continuare una patriarhală, totalitară, bazată pe principiul „win-
loose”, a menționat Ala Mîndîcanu.

Situația însă s-ar putea schimba, iar șansele femeii să ajungă președintă ar putea crește

dacă părinții ar pregăti și fetele, și băieții pentru aceleași roluri în viață, dacă ,după

nașterea copolului, femeia ar împărți responsabilitățile cu soțul.

În plus, dacă ar fi redus nivelul sărăciei și al migrației în rândul femeilor, dacă societatea

ar accepta femei în funcții de conducere, dacă s-ar respecta legislația în vigoare privind

egalitatea de gen și s-ar aplica sancțiuni pentru nerespectarea acesteia, dacă ar exista

cota de reprezentare pentru femei în listele electorale de 40%, dacă liderul de partid s-ar

alege prin vot secret, atunci și șansele femeii să fie aleasă șef de stat ar putea crește.

Potrivit fostei deputate, Ala Mîndîcanu, cele mai importante lucruri pentru a schimba

situația privind egalitatea de gen sunt:

1. Conștientizarea fenomenului discriminării de gen în societate, și, în special, în rândul

femeilor. De multe ori ele suportă tratamentul discriminatoriu ca pe ceva normal, ori

chiar îl aplică, inclusiv altor femei, mai ales în educație. Pot fi aduse aici mii de exemple,

de la felul de a se îmbrăca al fetelor și al băieților, la jucării, la sarcini în casă și la școală

etc. Responsabili de schimbarea situației sunt ONG-urile, programele internaționale în

domeniu, școala, familia.

2. Existența unei legislații moderne care să conțină neapărat mecanismul de realizare,

dar și sancțiunile pentru încălcarea legilor. Astăzi, chiar dacă avem o lege privind

asigurarea egalității, nu avem nici bani pentru realizarea prevederilor legale, nici

sancțiuni reale pentru încălcarea lor. Responsabili sunt Parlamentul, Guvernul, ONG-
urile.

3. Solidaritatea femeilor, lucru care nu există, din păcate. Femeile susțin mai mult

candidații bărbați la alegerile de orice nivel. Analiza repartizării voturilor este

concludentă în acest sens. Responsabili de schimbarea situației sunt societatea, școala,

familia.

Textul pentru animatie

CE ȘANSE ARE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE SĂ AJUNGĂ PREȘEDINTE AL R. MOLDOVA

AMBII SE NASC CU DREPTURI EGALE

DAR DACĂ VOR FI PREGĂTIȚI PENTRU ROLURI DIFERITE ÎN VIAȚĂ

LA GRĂDINIȚĂ, FATA SE VA JUCA DE OBICEI CU PĂPUȘI , IAR BĂIATUL - CU MAȘINI

APOI FETEI I SE VOR CITI CU PASIUNE POVEȘTI DESPRE PRINȚI ȘI PRINȚESE, IAR

BĂIATULUI - DESPRE CUM SĂ OBȚINĂ CE VREA

APOI, FEMEIA VA ALEGE SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ, IAR DUPĂ NAȘTERE - SĂ AIBĂ GRIJĂ

DE COPII ȘI SĂ ÎI EDUCE

DOAR 15,3% DINTRE FEMEILE CARE AU COPII DE PÂNĂ LA 2 ANI SE ÎNCADREAZĂ

ACTIV ÎN CÂMPUL MUNCII

FEMEIA VA LUCRA MAI PUȚIN, VA AVEA UN SALARIU MAI MIC DECÂT AL BĂRBATULUI

ÎN MEDIE, SALARIUL FEMEII ESTE CU 13% MAI MIC DECÂT AL BĂRBATULUI

CHIAR DACĂ FEMEILE CU O CALIFICARE SUPERIOARĂ CONSTITUIE 65%, FAȚĂ DE 35%

- BĂRBAȚI

TOTUȘI, BĂRBAȚII SUNT CONDUCĂTORI DE TOATE NIVELELE ÎN PROPORȚIE DE 56%,

FAȚĂ DE 44% - FEMEI

FIIND INACTIVĂ, FEMEIA NU ÎȘI VA CONSTRUI O CARIERĂ, NU VA FI AVANSATĂ ÎN

POSTURI, NU SE VA IMPLICA ÎN POLITICĂ,

NU VA FI INCLUSĂ PE LISTELE ELECTORALE DE PARTID,

NU VA CANDIDA LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE

solutii

ÎNSĂ, SITUAȚIA AR PUTEA FI ALTA ȘI ȘANSELE FEMEII AR PUTEA SĂ CREASCĂ DACĂ:

VOR FI PREGĂTI PENTRU ACELEAȘI ROLURI ÎN VIAȚĂ

FEMEIA VA ALEGE SĂ ÎȘI FACĂ STUDIILE, SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ, IAR DUPĂ NAȘTERE -

SĂ ÎMPARTĂ RESPONSABILITĂȚILE CU SOȚUL

VA AVEA O SLUJBĂ ȘI UN SALARIU EGAL CU AL BĂRBATULUI

ÎȘI VA CONSTRUI O CARIERĂ, VA FI AVANSATĂ ÎN POSTURI

SE VA IMPLICA ÎN POLITICĂ

SOCIETATEA AR ACCEPTA FEMEI ÎN FUNCȚII DE CONDUCERE

AR FI REDUS NIVELUL SĂRĂCIEI ȘI AL MIGRAȚIEI ÎN RÂNDUL FEMEILOR

S-AR RESPECTA LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE PRIVIND EGALITATEA DE GEN ȘI S-AR

APLICA SANCȚIUNI PENTRU NERESPECTAREA ACESTEIA

DUPĂ NAȘTEREA COPILULUI, TOT MAI MULȚI BĂRBAȚI ȘI-AR LUA CONCEDIU

PARENTAL

AR EXISTA COTA DE REPREZENTARE PENTRU FEMEI ÎN LISTELE ELECTORALE DE

40%

S-AR ALEGE PRIN VOT SECRET LIDERUL DE PARTID

AR EXISTA MAI MULTE MODELE DE FEMEI LIDERE