S-a întors din Marea Britanie să-şi înfiinţeze o afacere la Şipca

  • 17 Octombrie 2013, 21:57
  • Vizualizări: 1148

Peste o mie de stupi are un tânăr din satul Şipca, raionul Şoldăneşti. Acesta şi-a iniţiat afacerea, pe care o consideră profitabilă, după ce a revenit de peste hotare. Consolidării sectorului apicol i-a fost consacrată şi o întrunire desfăşurată recent la Şoldăneşti.

Ştefan Sandic este unul dintre cei care a beneficiat de suport financiar în cadrul proiectului „Remitenţele dezvoltă comunităţile din Republica Moldova”. Afacerea lui este considerată a fi una de succes. Asta şi pentru că este unicul din ţară, care utilizează tehnologii noi în apicultură.

în cadrul întrunirii, Ştefan Condratiuc, preşedintele Asociaţiei naţionale a Apicultorilor din Moldova, a opinat că apicultura trebuie să devină o prioritate a economiei Republicii Moldova. Iar Victor Coroli, manager de proiect Hilfswerk, a menţionat că, pentru dezvoltarea ramurii, sunt atrase diverse fonduri, care ar permite apicultorilor să implementeze noi tehnologii de prelucrare şi ambalare a mierii.

Pentru a spori interesul prisăcarilor amatori din raion, la recenta întrevedere au fost expuse mai multe unelte de care au nevoie apicultorii profesionişti. La fel, a fost demonstrat un laborator mobil de extragere a mierii, de care a beneficiat Ştefan Sandic. Specialiştii în domeniu au remarcat că, având în dotare aşa tehnologie, este posibilă colectarea mierii în timp record.

Prin intermediul proiectului “Remitenţele dezvoltă comunităţile” şi-au deschis afaceri deja şapte persoane, care au revenit acasă după mai mulţi ani de muncă în afara ţării. Ştefan Sandic a beneficiat de un grant în sumă de 15 mii de euro.

Natalia Golub