Record dramatic pentru Moldova

  • 4 Decembrie 2016, 15:51
  • Vizualizări: 1094
Record dramatic pentru Moldova

La finele lunii octombrie 2016, s-a atestat cel mai înalt nivel al datoriei publice (interne şi externe) din istoria Republicii Moldova, peste 50,34 miliarde de lei, scrie Mold-Street. Potrivit publicației, din suma totală, 28,56 miliarde sunt datorie publică externă, iar restul, 21,78 miliarde, datorie publică internă.

Această creştere-record se datorează deciziei Guvernului de a-și asuma răspunderea pentru o lege care prevede convertirea în datorie de stat a garanțiilor acordate în anul 2014 și 2015 pentru credite de peste 14 miliarde date de Banca Naţională a Moldovei celor trei bănci implicate în frauda miliardului.

Mold-Street mai notează că per total, datoria publică externă şi internă, care constituie circa 50,34 miliarde de lei este mai mare decât este bugetul public național pentru acest an.

Foto simbol. Sursa: Timpul