Raionul Telenești va avea staţie de epurare a apelor

  • 28 Noiembrie 2016, 07:07
  • Vizualizări: 417
Raionul Telenești va avea staţie de epurare a apelor

Agenția de dezvoltare regională (ADR) Centru a organizat marţi o vizită de documentare la proiectul regional „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltare a sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar" din orașul Telenești. Şantierul a fost vizitat de un grup de reprezentanți ai companiei "KB-Walkoma", Diana Cazacu, manageră de proiect USAID Moldova, reprezentanții primăriei Telenești, managerul de proiect și antreprenorul ales pentru realizarea lucrărilor de construcție, relatează într-un comunicat de presă ADR Centru.

Respectivii au discutat despre demararea lucrărilor în cadrul lotului IV al proiectului care prevede  construcția şi amenajarea teritoriului stației de epurare cu o capacitate de 700 m3/zi, construcția rețelei electrice pentru buna funcționare a acesteia și a unei stații de pompare. Până acum au fost exe-cutate lucrările de decopertare a stratului fertil și se execută transportarea argilei pentru drumul de acces și platforma de amplasare a stației de epurare. Pentru acest lot se prevede co-finanțare din partea USAID în valoare de 498 913 $, bani ce vor fi alocați după recepția stației de epurare.

În imagine: Vizită de lucru la șantierul din Telenești unde se construiește o staţie de epurare cu suportul USAID

Până în prezent în cadrul proiectului au fost deja construite circa 15 km de rețea de canalizare în s.Inești și or.Telenești, o stație de pompare în s.Inești și o stație de pompare în oraș.

În comunicat se mai precizează că suma totală a acestui proiect regional va ajunge la 27 mln 5167 mii lei, dintre care 20,684 mln lei au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, inclusiv suma de 498 913 $, care reprezintă finanțare din partea USAID, iar restul 150 000 lei vor fi suportaţi de Primăria or. Telenești.

Acest proiect regional a fost inițiat cu scopul creșterii standardelor de trai ale locuitorilor din regiunea Centru. În Teleneşti și satele Mihalaşa, Mihalaşa Nouă şi Ineşti, partenere în cadrul acestui proiect, locuiesc circa 11 300 de oameni. De asemenea, în această zonă sunt concentrate şi cele mai multe întreprinderi din raionul Teleneşti care contribuie la dezvoltarea regiunii.