Primul înec în acest an în raionul Rezina şi al doilea în raionul Orhei

  • 15 Iunie 2017, 14:16
  • Vizualizări: 1469
Primul înec în acest an în raionul Rezina şi al doilea în raionul Orhei

Doi locuitori ai satului Cuizăuca au mers să pescuiască la iazul satului. Dar, potrivit lui Veaceslav Dascăl, șeful Secției Securitate Publică a IP Rezina, mai întâi s-au încălzit cu ceva pahare de vin.

Ajunși la iaz, pe la ora 8.00, unul din pescari a intrat în apă să întindă mrejele. După un timp, cel rămas pe mal a văzut că prietenul său stătea cu capul în apă şi nu reacționa la strigătele lui. Cu ajutorul unui consătean, care se afla întâmplător pe acolo, l-au scos din apă pe sinistrat, dar era târziu. Urgența sosită la faţa locului a constatat decesul pescarului, un bărbat cu vârsta de 40 de ani, fără familie. Corpul înecatului a fost expediat la Secția medico-legală din Rezina.

V. Dascăl atenționează amatorii de pescuit și odihnă pe malul râurilor şi iazurilor, mai ales copiii, să fie cât mai prudenți aflându-se în largul apelor.

 

Încă un caz de înec a avut loc în raionul Orhei. Un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un iaz din Berezlogi.

Păştea cireada, a vrut să se scalde, a alunecat şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Un bărbat în vârstă de 44 de ani s-a înecat în unul din iazurile de la Berezlogi. Nenorocirea a avut loc zilele trecute, în timp ce bărbatul păştea cireada în afara satului.

Potrivit ofiţerei de presă a IP Orhei, Diana Maxim, poliţia a fost anunţată despre cele întâmplate aproape de ora 11. Victima era deja scoasă din apă, dar nu mai avea suflare. Martorul care a sunat la poliţie a spus că a văzut cum bărbatul a mers să se scalde, dar când a intrat în apă a alunecat şi nu a mai ieşit la suprafaţă.

Poliţia nu a depistat pe corpul celui inecat semne de moarte violentă. Bărbatul avea la întreţinere un copil minor, care a rămas orfan de tată.

Acesta este al doilea caz de înec înregistrat în raionul Orhei de la începutul anului curent. Acum două săptămâni, o tânără de 19 ani s-a înecat într-un iaz, la Susleni.

Foto simbol. Sursa: infoMoldova.net

Ion Perciun 

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.