Numărul cazurilor de HIV/SIDA în raionul Orhei crește alarmant

  • 10 Decembrie 2017, 12:17
  • Vizualizări: 887
Numărul cazurilor de HIV/SIDA în raionul Orhei crește alarmant

Numărul cazurilor de HIV/SIDA în raionul Orhei crește alarmant

Numărul persoanelor diagnosticate cu HIV/SIDA în raionul Orhei crește în ritmuri alarmante. Potrivit datelor Centrului de Sănătate Publică Orhei, citate de radioorhei.info, numărul cazurilor depistate, s-a dublat în ultimii 3 ani. În anul 2015, în raionul Orhei au fost diagnosticate 16 cazuri de HIV/SIDA, în anul 2016 cifra a urcat la 20 de cazuri, iar în 11 luni ale anului curent au fost înregistrate 33 de cazuri noi.

De menționat că acum 10 ani, în raionul Orhei erau înregistrate doar 9 cazuri de infectare cu HIV/SIDA.

În Republica Moldova la finele anului trecut au fost înregistrate și diagnosticate cu HIV/SIDA peste 11 mii de persoane.

În scopul informării publicului privind măsurile de prevenire a maladiei, de către specialiștii CSP Orhei, în conlucrare cu alți parteneri locali au fost realizate un șir de activități educaționale pentru diferite grupuri de populație. Potrivit CSP Orhei, la moment, în scopul identificării și diagnosticării precoce a infecţiei cu HIV este extins accesul la testare HIV prin oferirea testării de către instituţiile medicale şi ONG-uri.

Foto simbol webconsultas.com