Noii membri ai cabinetului de miniştri au depus jurământul

Cei șapte noi membri ai cabinetului de miniștri, doi vicepremieri și cinci miniștri, numiți în urma remanierilor guvernamentale anunțate de către liderul PDM Vladimir Plahotniuc la 19 decembrie t., au depus miercuri, 10 ianuarie, jurământul. Decretele de promovare în funcție au fost semnate în aceeași zi de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, care exercită interimatul funcției de președinte al țării, în baza deciziei Curții Constituționale din 2 ianuarie c., transmite IPN.

Jurământul a fost depus de: Iurie Leancă – vicepremier pentru integrare europeană; Cristina Lesnic – vicepremieră pentru reintegrare; Chiril Gaburici – ministru al economiei și infrastructurii; Alexandru Tănase – ministru al justiției; Tudor Ulianovschi –  ministru al afacerilor externe și integrării europene; Liviu Volconovici – ministru al agriculturii, dezvoltării regionale și mediului și Svetlana Cebotari – ministră a sănătății, muncii și protecției sociale.

Andrian Candu a declarat că, în noua componență, Guvernul trebuie să ducă la capăt lucrurile bune începute și să le înceapă pe cele care sunt în așteptare, așa încât cetățenii să simtă efectele reformelor. Demnitarii trebuie să aibă simțul datoriei, iar funcționarii – să fie profesioniști și să se manifeste prin devotament, calități pe care noii miniștri le au, a declarat Andrian Candu.

Prezent la ceremonie, premierul Pavel Filip și-a exprimat încrederea că noii membri ai executivului vor munci eficient, chiar dacă anul care vine nu va fi deloc simplu, pentru că este an electoral. „Această nouă formulă guvernamentală este una care se încadrează perfect în dimensiunea tehnocrată”, a declarat Pavel Filip.

Amintim că, în octombrie 2017, în condiții similare, Eugeniu Sturza a fost învestit ministru al apărării prin decretul semnat de Andrian Candu în calitate de președinte interimar al țării.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova se declară împotriva suspendării repetate a președintelui țării, Igor Dodon, precum și învestirii noilor membri ai Guvernului.

Într-un comunicat emis presei, PSRM anunță că la primele ședințe plenare ale sesiunii de primăvară-vară a parlamentului, PSRM va veni cu inițiativa de a introduce moțiunea de cenzură contra noilor membri ai Guvernului, care „au fost numiți în funcție fără a se ține cont de normele constituționale”.

În final, PSRM își îndeamnă toți susținătorii să sprijine președintele Republicii Moldova şi “să vină masiv la Chișinău pentru a elibera țara de acest regim”, relatează www.unimedia.info.

Anterior președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a respins de două ori candidaturile noilor miniștri propuși de Guvern, argumentul fiind că „majoritatea candidaților propuși au demonstrat inconsecvență, lipsă de profesionalism și oportunism regretabil în funcțiile și activitățile desfășurate anterior”.

Foto: Constantin Grigoriță

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Leave a Comment