Militant al Unirii şi dirijor al reformei agrare

  • 27 Martie 2017, 12:23
  • Vizualizări: 196
Militant al Unirii şi dirijor al  reformei agrare

Emanoil Catelly, născut la 25 ianuarie 1883 în s. Zgărdeşti, actualmente raionul Teleneşti, a participat activ la formarea Sfatului Țării, fiind printre cei mai de vază militanți pentru unirea Basarabiei cu România. După realizarea Unirii, Emanoil Catelly este numit în funcția de director general al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Democratice Moldovenești. Postul a fost deținut până în noiembrie 1918, când a fost dizolvat Directoratul. În perioada anilor 1919 – 1923, E. Catelly îndeplinea funcția de judecător popular în Nădușita, județul Soroca. În 1920, devine membru al Partidului Național Liberal, care era la guvernare. Iar în 1923, Consiliul de Miniștri al României îl numește prefect al județului Bălți, funcție ocupată timp de un an și 4 luni. În 1927 este ales și devine senator din partea județului Bălți. În 1933, Partidul Național Liberal ajunge iarăși la putere și Emanoil Catelly este repus în funcția de prefect al județului Bălți. În timpul deținerii acestei funcții, în 3 ani, în județul Bălți au fost construite 49 de școli (față de 44 din 1918 până în 1933), a fost renovat localul Școlii Normale, s-a construit noua clădire a Liceului de fete “Domnița Ileana”. Postul e ocupat până în 29 decembrie 1937, odată cu instaurarea dictaturii regale. Dintre toți prefecții județului, Emanoil Catelly a fost cea mai reprezentativă personalitate. La 5 iulie 1940 Emanoil Catelly este arestat de grupul operativ al forțelor NKVD de la Bălți pentru activitate antirevoluționară, iar la 6 august este transferat la penitenciarul din Chișinău. De teamă să nu-l scape, grupul operativ a procedat, ca de obicei, mișelește. Mai întâi, l-au arestat, apoi au purces la întocmirea tuturor formelor legale. Mandat de arestare n-a existat pe motiv că nu ajungeau formulare. Odată cu începerea operațiunilor militare pentru eliberarea Basarabiei de către România, Emanoil Catelly este transferat în interiorul Imperiului sovietic, ajungând în 1942 în Kazan. În timpul interogărilor Emanoil Catelly afirmă că nu regretă faptele comise anterior și că se va împotrivi mereu bolșevismului.Decedează la 18 februarie 1943.

Distincţii: "Steaua României" în gradul de Ofiţer, "Coroana României" în grad de Ofiţer,"Ferdinand I", "Sf. Vladimir".

Sursa: „Cartea de Aur

a  Basarabiei şi a

Republicii Molodva”