Migrație prin generații. Cum s-au schimbat în timp motivele pentru care moldovenii își părăsesc țara

  • 26 August 2017, 06:00
  • Vizualizări: 534
Migrație prin generații. Cum s-au schimbat în timp motivele pentru care moldovenii își părăsesc țara

În fiecare zi, 106 oameni pleacă definitiv din Republica Moldova, arată un studiu realizat de Magenta Consulting. Potrivit Barometrului Opiniei Publice, 57% dintre moldovenii rămași acasă ar pleca dacă ar avea ocazia. Datele oficiale ale Ministerului de Externe arată că peste 800.000 de moldoveni sunt deja peste hotare. Majoritatea indică sărăcia drept principala cauză pentru care au emigrat sau ar face-o pe viitor, motiv ce rămâne constant de-a lungul timpului. Statisticile seci sunt confirmate de istoriile a două femei cu care am discutat — Zina Drăguțan și Irina Fedco, diferite ca vârstă, localitate de origine, perioada când au plecat și țara de destinație.

PARTEA I: Profesoara moldoveană din Treviso

Zina Draguțan se numără printre sutele de mii de moldoveni plecați în străinătate pentru o viață mai bună. Ne-am întâlnit în iunie, când revenise pentru scurt timp din Italia ca să-și perfecteze actele de divorț. A venit la interviu însoțită de unul dintre cei doi fii ai săi, pe care i-a lăsat acasă acum 18 ani.

În 1999, fosta profesoară de istorie și filosofie a decis, în 24 de ore, cum spune ea, să se mobilizeze și să pornească la muncă peste hotare. „Au fost multe cauze care m-au determinat să iau așa o hotărâre, dar cea mai mare era sărăcia și nedreptatea de atunci”, își amintește femeia, vorbind cu un ușor accent italienesc. Recunoaște că unul dintre cele mai puternice sentimente cu care a emigrat a fost ura față de țară.

 

„Am plecat legal, dar nu pentru a ajunge în Italia, ci în Olanda. Însă după ce am ajuns în Germania, autobuzul ne-a dus în Italia și ne-a lăsat pe toți acolo. Știam că merg să muncesc, dar mai mult de „Bună ziua” și „La revedere” nu știam niciun cuvânt în italiană. Aveam cu mine un vocabular și învățam câteva fraze. Nimeni nu mă aștepta. Așa a fost începutul. În decurs de două săptămâni mi-am găsit de lucru. Prima frază pe care am învățat-o a fost „Eu vreau să lucrez”, iar „Eu vreau să cumpăr pâine” a fost a doua”, deapănă amintiri Zina Draguțan.

După câteva săptămâni, deja știa cum să le trimită bani acasă celor doi copii, care aveau pe atunci 14 și, respectiv, 15 ani. La început, s-a angajat în calitate de guvernantă în familia proprietarului unei rețele de magazine și a lucrat acolo timp de trei luni. Despre Italia și italieni, fosta profesoară are doar cuvinte de laudă. „Se auzeau povești că venim acolo să slugărnicim. Nu este adevărat, italienii s-au comportat foarte bine, au fost onești. Eu am fost foarte norocoasă”, spune ea.

Cu toate că se acomodase la Treviso, dorul de casă o chinuia. „Nu existau computerele și telefoanele moderne și trebuia să alergi la o cabină publică din centrul orașului pentru a suna acasă. Și nu știai dacă îi găsești acasă pe copii. Era foarte greu, te culcai seara cu gândul la copii și dimineața te trezeai tot cu gândul la ei, fiindcă nu i-ai auzit de o săptămână. Când mi-am permis să-mi cumpăr și eu primul telefon mobil, îmi părea că a coborât Dumnezeu din ceruri pentru mine. Puteam suna acasă, să știu unde-mi sunt copii, și așa a început să fie mai ușor”, povestește femeia.

 

Zina Drăguțan, care muncea clandestin la Treviso, a revenit pentru prima dată acasă abia după doi ani de la plecare. S-a întors cu gând să rămână în Republica Moldova, întrucât în Italia încă nu intrase în vigoare legea Bossi-Fini, care, din 2002, le oferă dreptul la permis de ședere străinilor cu contract de muncă și loc de trai. „M-am angajat din nou la școală la Strășeni, am reluat lucrul cu plăcere, dar mă simțeam un pic schimbată. Am venit acasă cu idei noi, numai că la ideile și cerințele mele iarăși au început a lipsi banii. Fiind și mamă, și tată la doi copii, a trebuit din nou să plec în străinătate”, își amintește fosta profesoară.

Din 2003, Zina Drăguțan vine acasă doar în vizită, trăindu-și viața între Italia, unde lucrează, și SUA și Moldova, unde îi sunt copiii. Și, de fiecare dată când revine la baștină, constată cu tristețe că „totul se schimbă din rău spre mai rău”.

„Lumea spune că noi avem cultură, noi știm să cântăm, să dansăm, să spunem poezii. Asta nu e cultură, nu face parte din valori, sunt obiceiuri. Dacă în 1999 mai existau valori, acum nu există valori, există numai corupție. E cuvântul care ne definește. Pot spune că sunt și eu coruptă. Dacă vin aici și am nevoie de un certificat și-mi trebuie de urgență, trebuie să corup pe cineva, să dau bani. Dacă nu corupi pe cineva, nu obții nimic. Noi, cei veniți, ne cunoaștem de departe, iar ei ne văd de departe și ne cer bani”, spune femeia.

 

Zina Drăguțan e sceptică în privința politicienilor moldoveni și nu crede în promisiunile lor. „La noi e ca pe vremea lui Lăpușneanu acum: toți cer capul lui Moțoc. Au vrut capul lui Moțoc, l-au găsit pe Filat. A trecut timpul și oamenii au văzut că nu s-a schimbat nimic, au găsit alt cap de cerut”, spune femeia. Crede că majoritatea celor rămași acasă nu vor să schimbe mersul lucrurilor și că trădarea este una dintre metehnele principale ale moldovenilor, inclusiv a celor plecați peste hotare. „Moldovenii trădează la cel mai înalt nivel. De asta și trăim prost. Moldoveanul te trădează pentru un post de muncă sau pentru orice altceva. Nu există solidaritate printre moldoveni peste hotare”, e de părere Zina Drăguțan.

Potrivit ei, Republica Moldova are nevoie de schimbări profunde, iar accentul trebuie pus pe educație și reforme făcute din temelie. „Acum se fac reforme dictate de sus, dar e stricat poporul și de jos”, adaugă protagonista.

După 18 ani petrecuți în Italia, cel mai mult o sperie întrebarea despre revenirea acasă. „Mă tem de răspunsul pe care am să-l dau. Mă tem să mă întorc. Nu zic că m-am schimbat mult, dar mi s-a schimbat mentalitatea. M-aș întoarce cu plăcere, în satul Recea, satul meu de baștină, dar la noi lumea ezită să se întoarcă cu fața spre sat. M-aș întoarce, chiar și la mai puțin, dar să nu mă confrunt cu corupția și nedreptatea. Pentru că, fiind peste hotare, eu m-am obișnuit cu legea și să respect legea”, recunoaște Zina Drăguțan.

PARTEA A II-A. De la Londra, cu drag

La sute de kilometri de Italia, unde e stabilită Zina Drăguțan, trăiește și muncește o altă moldoveancă — Irina Fedco. Tânăra de 26 de ani, originară din Soroca, s-a stabilit la Londra acum un an și jumătate. Irina spune că și-a dorit să plece în momentul în care a descoperit cum este fraudat un concurs de angajare la Casa Națională de Asigurări Sociale, unde depusese și ea dosarul.

„M-am simțit ca la școală când unii colegi au început să scoată fițuici și să aibă testele făcute. La o instituție de stat, cu salarii mizere. După asta m-am întrebat de ce să rămân într-o țară care nu are nevoie de mine?”, povestește Irina.

Chiar dacă a emigrat în condiții și vremuri diferite, Irina numește aceeași cauză a plecării sale ca și Zina Drăguțan — sărăcia și salariul mizer. După studii de licență în domeniul contabilității și o scurtă experiență de muncă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, tânăra se arată dezamăgită de sistemul bugetar și de remunerarea proastă pentru munca prestată la stat.

 

„Lucrând conform profesiei, mi-am dat seama că nu pot, elementar, să mă întrețin pe mine, o singură persoană. Aveam noroc că deja aveam unde trăi, nu trebuia să plătesc chiria, dar, pur și simplu, nu puteam să mă întrețin o lună din salariul pe care-l aveam”, își amintește Irina.

Acum un an și jumătate, tânăra a urmat sfatul unor amici deja stabiliți la Londra și a rămas și ea în capitala britanică. La scurt timp, s-a angajat ca floristă, job ce o definește, spune ea. În cele două zile de odihnă pe săptămână, Irina reușește să călătorească în diferite țări ale lumii și afirmă că nu a petrecut nicio lună fără a vizita o nouă destinație. Recunoaște că escapadele îi sunt spontane, iar biletele — low cost. „Înainte mergeam cu multe genți, iar acum m-am învățat să călătoresc doar cu rucsacul”, zâmbește tânăra.

Irina spune că momentele de nostalgie pentru Moldova nu o copleșesc prea des, dar când dorul pune stăpânire pe ea e din cauza oamenilor dragi de acasă. „În Moldova mi-a rămas fratele, buneii, alte rude, prietenii. E o senzație specială când ești acasă, poți, bunăoară, să ieși în grădină și să rupi câțiva castraveți sau cireșe. E altfel”, crede Irina.

Tânăra face parte din categoria de migranți pe care autorii unui studiu publicat de Biroul pentru Relații cu Diaspora o numesc generația secundă. Și ea a emigrat din Republica Moldova asemeni părinților săi, stabiliți în Grecia de mulți ani.

Experiența ei coincide și cu datele studiului IASCI „Inovaţie în migraţia circulară — Migraţie şi dezvoltare în Moldova”, realizat de NEXUS MOldova, potrivit căruia, în ultimii patru ani, ponderea tinerilor de 18–29 ani care emigrează a crescut la 66%.

„Pentru mine e dureros să văd ce se întâmplă acasă. Nu cred că e foarte aproape schimbarea”, spune, resemnată, tânăra moldoveancă.

PARTEA A III-A: Cuvântul experților

Potrivit expertului în domeniul migrației și dezvoltării Dorin Toma, fenomenul masiv al plecărilor peste hotare a cetățenilor moldoveni a demarat la începutul anilor 2000, fiind determinat de o combinație a crizelor economice interne și externe, menținându-și intensitatea până în anul 2012.

 

„Motivul principal pentru care moldovenii plecau peste hotare consta în lipsa oportunităților de angajare în Moldova și în oportunitatea de îmbunătățire rapidă a nivelului de trai. De exemplu, în timp ce în Republica Moldova venitul mediu anual pe economie este de 3 400 USD (Biroul Național de Statistică, 2017,Evoluția câștigului salarial mediu lunar”), venitul mediu anual al unui moldovean stabilit peste hotare este de aproximativ 16 000 USD anual („Inovaţie în migraţia circulară — Migraţie şi dezvoltare în Moldova: Studiu de piaţă” / Nicolaas de Zwager, Ruslan Sintov; NEXUS Moldova, 2014)”, spune Dorin Toma.

Potrivit specialistului, care face referire la studii de referință, 1 din 4 cetățenii moldoveni stabiliți peste hotare pe termen lung erau șomeri înainte de a migra, pe când rata de angajare a acestora în țările de destinație este aproape deplină — peste 97%. Același studiu arată că cei mai mulți dintre cei care pleacă pe termen lung au 30–44 de ani, constituind aproape 40% din numărul total al emigranților. Alți aproape 30% sunt tineri de 18–29 de ani. Pentru 72% dintre moldoveni, migrația e cauzată de factori economici, lipsa banilor fiind unul dintre motivele principale și în prezent, și acum 20 de ani.

Dorin Toma consideră că reîntoarcerea și implicarea activă în dezvoltarea Republicii Moldova depinde, în mare măsură, de realizarea obiectivelor personale și prezența oportunităților clare de angajare sau de continuare a afacerii. „Intenția de reîntoarcere permanentă a migranților din Moldova este, în continuare, una semnificativă, totuși se atestă o tendință de scădere (de la 71% în 2009, la 59% în 2012)”, adaugă expertul.

Astfel, în Republica Moldova se conturează un tablou care arată că cei care pleacă sunt tineri, iar dorința lor de a reveni acasă nu crește. „Există vreo soluție?”, l-am întrebat pe Dorin Toma. „Dezvoltarea unui mediu satisfăcător și motivant de reîntoarcere pentru persoanele cu aptitudini și cunoștințe valoroase pentru țară, care vor spori potențialul național de dezvoltare, trebuie să se bazeze pe inițiative inovatoare, bine gândite și cu viziune de termen mediu și lung”, a răspuns specialistul.

Imagine: Filip Bârsan, text: Felicia Nedzelschi, grafician/editor video: Constantin Taran, Andrei Gagiu

REPORTAJUL VIDEO INTEGRAL poate fi urmărit aici:

 

Video desfășurat cu profesoara Zina DrăguțanVideo desfășurat cu Irina Fedco