Maia Sandu despre cazul lui Șor

  • 2 Martie 2017, 13:39
  • Vizualizări: 332
Maia Sandu despre cazul lui Șor

Primarul de Orhei, Ilan Șor este absolvit de pedeapsă pentru oferirea de mită ex-premierului Vlad Filat. Într-un interviu pentru publicația de expresie rusă, Newsmaker, procurorul general al RM, Eduard Harunjen a declarat că primarul de Orhei și-a răscumpărat vina pentru oferire de mită prin faptul că a scris autodenunțul în care a descris acest lucru. În alte dosare însă totul decurge conform planurilor oamenilor legii, a dat asigurări Harunjen, relatează radioorhei.info.

Afirmația a provocat o reacție critică din partea mai multor analişti, experţi şi politicieni. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, într-o postare pe reţelele de socializare s-a întrebat: ”De ce un autodenunț ar trebui să ducă la liberarea de răspundere penală în cazuri atât de grave? În plus, autodenunțarea ar trebui să fie o circumstanță atenuantă, nu una de anulare totală a răspunderii. Ce să înțelegem noi, cetățenii, dintr-o asemenea declarație? Că într-o justiție controlată și selectivă, ne putem aștepta ca cei mai mari hoți să fie absolviți de vină dacă sunt mână în mână cu puterea, unii devenind primari, alții – chiar președinți de țară. Că nu contează ce faci, dar cu cine te-nfrățești.”

În urma autodenunțului lui Ilan Șor, fostul premier Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de pușcărie pentru trafic de influiență. Primarul de Orhei a afirmat că i-a oferit mită în valoare de 250 mln de dolari, din care 20 mln de lei, deja când ocupa funcția de primar al orașului. În sentința de condamnare este probată însă doar o sumă de 10 ori mai mică decât cea anunțată de Șor. Însuși primarul de Orhei figurează într-un dosar de spălare de bani, care încă nu a ajuns să fie examinat în fond, iar dosarul pentru neglijența în serviciu pentru perioada în care ocupa funcția de șef al BEM nici nu a fost transmis în instanță. 

Edilul, se află în arest la domiciliul său din Chișinău și se declară nevinovat.

Maia Sandu. Foto diez.md