Locuitorii din Cotiujenii Mari nu se pot deplasa din cauza drumurilor impracticabile

  • 31 Decembrie 2017, 08:23
  • Vizualizări: 1228
Locuitorii din Cotiujenii Mari nu se pot deplasa  din cauza drumurilor impracticabile

Cotiujenii Mari este cea mai mare localitate din raionul Șoldănești. Comuna numără peste 3000 de locuitori și cuprinde satele Cuşelăuca, Gara Cobâlea şi Cotiujenii Mari.

După precipitațiile abundente, drumurile devin impracticabile. Foto: guvern24.md

După cum relatează stirilocale.md, o problemă mare îi apasă pe locuitorii din Cotiujenii Mari: starea drumurilor din comună. Fiind o localitate amplasată pe colină, drumurile de țară cu o lungime de 42 km sunt distruse. Situaţia se agravează şi mai mult de fiecare dată când plouă sau ninge. 

La moment, se reuşeşte parţial rezolvarea acestei probleme cu închirierea de utilaj, o sumă mult prea mare pentru un buget şi aşa auster al localităţii. Primăria, în colaborare cu Asociația băștinașilor din Cotiujenii Mari au identificat soluţia – procurarea unui autogreder ar ajuta la economisirea a 60% din suma alocată pentru chiria mecanismelor.

„În urma achiziționării utilajului propriu, vom putea îmbunătăți condițiile de deplasare pentru două autobuze școlare care transportă zilnic peste 100 de elevi şi pentru cele peste o sută de mame care își duc copiii la grădiniță sau care îi plimbă în cărucioare, pentru vârstnicii care vor să meargă în siguranță pe drumuri și pentru toţi locuitorii care merită să trăiască în condiții mai bune, la baștina lor”, spune primarul localităţii, Nicolae Dorogan.

Costul total al proiectului este de 20 800 de dolari. Guvernul Elveţiei oferă un grant de 15 000 de dolari, Primăria contribuie cu 2 900 de dolari, iar băștinașii vor să adune aceeași sumă, de 2 900 de dolari. Aceștia fac apel către cei din diasporă, plecați din localitate. Donațiile pot fi făcute pe guvern24.md, precizează sursa citată.