Lăsaţi-l pe Ştefan cel Mare în pace!

  • 9 Iulie 2017, 06:37
  • Vizualizări: 600
Lăsaţi-l pe Ştefan cel Mare în pace!

Știrea cum că președintele Republicii Moldova ar decreta, sau deja a decretat, anul 2018 "Anul Ștefan cel Mare" a căzut ca un trăsnet peste capul cetățenilor acestui stat și nu numai. Cei din Odesa în asemenea cazuri s-ar întreba: „S kakogo perepugu?”, adică „Ce a dat peste el?” 

Din articolul „Viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”, publicat la 15 mai 2012 (DOXOLOGIA.ro) aflăm următoarele:

„...Marele Voievod Ștefan al Moldovei a fost fiul binecredincioșilor creștini Voievodul Bogdan al II-lea și Doamna Maria-Marina Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită față de țară și credința strămoșească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie.

Pe Câmpia Dreptății este întâmpinat de mulțimea poporului, în frunte cu Mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulți ani de la Dumnezeu să domnești!” Și a domnit, precum știm, 47 de ani, 2 luni și 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor țării și a credinței strămoșești, a întregii creștinătăți, zidind cetăți militare, dar și cetăți ale sufletului, adică multe biserici și mănăstiri. În toate câte le făcea arăta dragoste, dreptate și mărinimie, neuitând nici o clipă pe vitejii oșteni, pe cei săraci și suferinzi, răsplătind și ajutând pe toți cu nețărmurită dragoste părintească...

... Ștefan cel Mare „s-a strămutat la lăcașurile de veci” pe 2 iulie 1504 și a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „Iar pe Ștefan Vodă l-a îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toți ca după un părinte al său, căci cunoșteau toți că s-au scăpat (păgubit) de mult bine și multă apărătură”.

A fost plâns de întreg poporul și de tot pământul Moldovei, cum se spune și azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne/ Și norodu-n hohot plânge:/ Cui ne lași pe noi, Stăpâne?”

Ștefan a rămas nemuritor în inimile noastre; îl simțim cu toții, mai ales atunci când ne aflăm în fața mormântului său de la Putna și în fața icoanei sale, insuflându-ne aceeași dragoste de țară și credință strămoșească; îl simțim alături de noi la bucurii și mai ales la durere, în vreme de năvălire a necazurilor asupra noastră.

Binecredinciosul Voievod a avut întotdeauna credința că Mântuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi și va răsplăti pe toți acei care și-au jertfit viața pentru credință și apărarea hotarelor țării...

...La mormântul său străjuiește, de la moartea sa până astăzi, o candelă permanent aprinsă, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea întregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfânt, apărător al creștinătății, după cum se vede și în pictura bisericii Mănăstirii Dobrovăț (Jud. Iași), ultima sa ctitorie, pictată nu la mult timp după moartea sa.

De aceea trecerea lui în rândul sfinților prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie, anul mântuirii 1992, este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu și potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locașuri sfinte și al celor care luptă pentru biruința Crucii și a iubirii lui Hristos pentru oameni ...”

Din cele evidențiate mai sus deslușim trei principale date-repere din viața domnitorului Moldovei, celui care a fost marele urmaș al lui Burebista și Decebal, marele apărător al Vetrei Românești și al Neamului Românesc.

12 aprilie 1457. Ziua în care tânărul Ștefan a urcat pe tronul voievodatului Moldova ca fiu al voievodului Bogdan al II-lea. Acesta fiind nepotul primului voievod Bogdan I Întemeietorul, cel ce a coborât de la Cuhea (Transilvania) și a Doamnei Maria-Marina, fiica domnitorului Țării Românești, de la Târgoviște.

Așa că Ștefan este prin naștere fiu al celor trei popoare românești din voievodatele române Țara Românească (Muntenia), Țara Moldovei și Transilvania (Ardeal). În acest an 2017, deja, s-au împlinit 560 de ani, bun prilej de a declara acest an ANUL Ștefan cel Mare.

   2 iulie 1504. Ziua trecerii lui Ștefan cel Mare la cele veșnice. În anul 2019 vom marca 515 ani de la acea Zi de mare jale și doliu pentru toată suflarea românească și cea creștină.  

20 iunie 1992. Ziua în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române  l-a trecut pe voievodul Ștefan cel Mare în rândul sfinților. Adică în acest an s-au împlinit 25 de ani de la adoptarea acelei sfinte hotărâri.

Am scos în relief aceste trei date pentru a demonstra că niște adevărați dregători de țară (țări) ar fi trebuit să declare anul Ștefan cel Mare, fie anul 2017, sau dacă „s-au cam scăpat cu somnul”, apoi anul 2019.

Cât privește anul 2018, apoi acest an demult a fost declarat ANUL UNIRII, an în care se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor într-un singur stat.  Apropo, unitatea celor trei țări românești a fost idealul cel mare al voievodului Ștefan.

Intenţia președintelui Dodon, care a declarat în grabă anul 2018 anul lui Ștefan cel Mare, este o sudalmă adusă Marelui Voievod al tuturor românilor, recunoscut și apreciat ca Personalitatea nr. 1 a Neamului Românesc.

 Ion Perciun

 

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.