Jurnalist de la Şoldăneşti, care a relatat despre ilegalităţi în Poliţie, acuză oamenii legii de presiuni

  • 4 Noiembrie 2016, 11:16
  • Vizualizări: 518
Jurnalist de la Şoldăneşti, care a relatat despre ilegalităţi în Poliţie, acuză oamenii legii de presiuni

Victor Sofroni, jurnalist la ziarul Cuvântul din Rezina şi postul Impuls TV din Şoldăneşti, pe care l-a fondat, susține că, în urma mai multor emisiuni televizate şi publicaţii în presa scrisă, inclusiv săptămânalul CUVÂNTUL, privind activitatea oamenilor legii, șefii Poliției din raion fac presiuni asupra sa, dar și asupra rudelor sale.

„În loc să întreprindă măsuri pentru a face ordine în colectiv și să-i pună la res-pect pe cei care prejudiciază imaginea Poliţiei, conducerea Inspectoratului de Poliţie Şoldăneşti a întreprins acţiuni de intimidare a jurnaliştilor pentru a-i obliga «să nu scoată gunoiul din raion». Pentru faptul că în urma acestor emisiuni a fost admonestat de conducerea MAI, şeful Poliţiei din Şoldăneşti, Cazimir Trocin, a mobilizat efectivul să «distrugă clanul Sofroni», vorba dânsului”, susține jurnalistul.

Victor Sofroni susține că, printr-o ordonanţă din 28 septembrie, Cazimir Trocin a dispus ridicarea documentelor de evidenţă contabilă de la întreprinderea „Apă-Şoldăneşti”, condusă de Valentin Sofroni, fratele jurnalistului. Poliția ar fi invocat că a făcut acest lucru în baza probelor acumulate „pe faptul însuşirii ilegale a mijloacelor băneşti prin procurarea şi utilizarea contrar destinaţiei a benzinei”. Administraţia Regiei „Apă-Şoldăneşti” este acuzată de „însuşire ilegală, sustragere în proporţii mici din avutul proprietarului, delapidări şi abuz de serviciu, cât şi încălcarea rigorilor de organizare şi ţinere a contabilităţii”.

„Operaţiunea a fost realizată fără autorizarea judecătorului de instrucţie, fapt care a făcut conducerea întreprinderii să depună o plângere la Procuratura raionului Şoldăneşti. După asta, Poliţia îl reţine pe ex-inginerul Regiei pe motiv că dânsul intenţiona să părăsească ţara pentru a se eschiva de răspundere. De fapt, inginerul s-a concediat pentru că şi-a găsit alt domeniu de activitate mai bine plătit la Chişinău, unde urma să fie încadrat din 26 octombrie. Potrivit soţiei inginerului, acesta a fost «rugat» de anchetator să depună mărturii potrivit cărora benzina şi motorina pe care dânsul ar fi furat-o a comercializat-o, iar banii i-ar fi dat directorului Valentin Sofroni”, continuă jurnalistul, care susține că prin aceste acțiuni oamenii legii încearcă să obțină loialitatea presei locale.

Solicitat de jurnaliştii de la portalul www.anticorupţie md, Cazimir Trocin a respins acuzațiile. „Ce fel de presiuni? Toți sunt la libertate. Verificările de la «Apă-Șoldănești» au pornit în urma unei plângeri care i-a fost adresată ministrului de Interne, Alexandru Jizdan. În prezent există o cauză penală la Procuratură. Ce legături ar exista?”, a comentat șeful Inspectoratului de Poliție Șoldănești.

Anchetele realizate de Victor Sofroni în parteneriat cu Centrul de Investigații Jurnalistice arată că mai mulți angajați din cadrul Inspectoratului de Poliţie Şoldăneşti continuă să activeze după ce ar fi extorcat mii de euro. În ultimii zece ani, vreo zece poliţişti din raion au fost învinuiţi de corupere pasivă. Centrul Naţional Anticorupţie a informat jurnaliştii de la Impuls TV că majoritatea cauzelor penale au fost expediate în instanţa de judecată, dar nu cunoaște soarta acestora.

Victor Sofroni a remarcat pentru CUVÂNTUL că săptămâna trecută a trimis o scrisoare despre cele întâmplate ministrului Afacerilor Interne Alexandru Jizdan. Până marţi de la minister nu a primit niciun răspuns. În schimb, marţi poliţia din Şoldăneşti a demarat percheziții la Regia "Apă-Șoldănești". În stare gravă, după o criză cardiacă, directorul acesteia a fost internat în spitalul raional.

Captare video în ancheta jurnalistică "Prinşi cu mită, dar păstraţi în funcţii", realizată de postul IMPULS TV

www.anticoruptie.md,

www.cuvintul.md