Ipocrizia uninominală

  • 18 Martie 2017, 07:16
  • Vizualizări: 563
Ipocrizia uninominală

Notam ceva timp în urmă că șeful coordonator al actualei guvernări a Republicii Moldova suferă de o boală grea. Suferința se manifestă la nivel psihic și este cauzată de un fapt recent împlinit. Împlinit nu pur și simplu, dar contra voinței și străduințelor eminenței coordonatoare și în pofida costisitoarelor măsuri preventive luate de el.

Faptul împlinit sunt cele 47,89% luate în alegerile prezidențiale de candidatul comun al forțelor anti-oligarhice. Rezultatul nu le-a adus câștig de cauză acestor forțe, dar cifra este expresia groaznică a unui potențial electoral extrem de periculos pentru planurile ce și le face Luciferul în privința stabilității modelului său de stat capturat. Cu atât mai mult, cu cât el cunoaște valoarea reală a acestei expresii numerice, diminuate substanțial cu mari costuri politice și de capital.

Mintea de farsor politic scăpătat îi sugerează Coordonatorului teama că acest fapt sfidător în raport cu orgoliul său, întâmplat în 2016, ar putea să-i anuleze planurile și dărâma construcția în 2018 dacă nu sunt luate măsuri active de devalizare a lui în 2017. Sarcina nu este deloc ușoară. Toate datele, confirmate de mai multe sondaje, arată că poporul nu are de gând să dea nici două parale pe o altă guvernare făcută din aceleași materiale politice dăunătoare sănătății. PD-ul se află printre aceste materiale expirate, înfundat undeva sub marja de eroare de către potențialii alegători.

Este o situație grea, deși, iată, se întâmplă și lucruri bune: chiar zilele acestea Coordonatorul s-a pricopsit în Parlament cu marfă nouă achiziționată ieftin (pentru punga lui) de la comuniști. Acum partidul său este pe culme, domină de jure Parlamentul, învârte de-facto Guvernul, controlează ad hominem Justiția și stăpânește ad absurdum produsul Mass-Media.

Numai că aici visele de viață bună pe termen lung se întrerup. Intervine sâcâitor ipohondria provocată de cele nefericite 47,89%. Gânduri grele roiesc în capul Coordonatorului la amintirea lor. Ce te faci cu toate aceste achiziții dacă poporul decide altfel în 2018, dacă atunci el va dori cu tot dinadinsul să-și elibereze statul de caracatița lui mafiotă, dacă își va vrea Miliardul înapoi, va dori să scape de sistemul corupt și de povara minciunii, a populismului păgubos și a politicianismului pervers? Nu numai că se duce de râpă toată construcția și se pierd fără de rost toți banii băgați în harnașamentele sistemului, dar la orizont apare perspectiva neagră a pușcăriei.

Aici, pentru câte s-a făcut și s-a dres, s-a vândut și s-a furat din avuția statului termenul lung este ca și garantat. Și atunci, cum să nu te apuce frica, cum să nu încerci variante, să transformi pericolele în avantaje și cătușele în brățări de aur? Ambiția îi spune Coordonatorului că asemenea răsturnări de situație sunt posibile în Republica Moldova. Toate condițiile îi sunt favorabile: stat eșuat într-o zonă geopolitică gri, instituții capturate, populație hămesită, opoziție epuizată. Că se poate a arătat și experimentul cu alegerea președintelui în 2016, când poporului i s-a oferit, la cererea insistentă a opoziției și pe neașteptate pentru ambii, șansa să-și aleagă direct favoritul. A ieșit tocmai invers – învingător a ieșit favoritul Coordonatorului. S-au putut face și alte lucruri aparent încâlcite, dar aducătoare de folos cauzei. Cum ar fi, de exemplu, transformarea unionismului, în general, și a candidatului unionist Ghimpu, în special, în motor de mobilizare activă a voturilor pentru anti-unionistul Dodon. Sau împingerea Bisericii Ortodoxe Ruse din R. Moldova în frontul luptei politice, interzis pentru ea de lege. Toată lumea a strigat că așa ceva nu se poate. Dar iată că s-a putut.

 Ghimpu face în continuare deservicii unionismului, Biserica Rusă trage pe mai departe clopotul răposatei independențe a Republicii Moldova, Dodonul Președinte joacă kazaciokul rusesc pe oasele victimelor războiului de agresiune al rușilor. De ce se poate? Fiindcă în statul capturat Republica Moldova multe se pot face ceea ce în state normale – nu, ori, dacă – da, atunci cu riscul garantat sută la sută ca delicventul să suporte din plin asprimea Legii.

Cazul Republicii Moldova este unul special și el va deveni cândva obiect de studiu. Cu siguranță, și de urmărire penală dacă forțe politice anti-oligarhice vor reuși, solidar, să o elibereze din captivitate. Până una-alta, în Republica Moldova delicvența face legea și realitatea a arătat că așa ceva se poate iar experiența a dovedit că susu-n–jos funcționează fără riscuri curente. Așa s-a găsit și antidotul contra fricii de năpăstuitele 47,89 %  anti-oligarhice. Leacul a fost pus la pritocit de mai multă vreme în laboratoarele de partid și a fost scos în vânzare tocmai luni, 6 martie 2017, de însuși coordonatorul-șef al alianței de guvernare, eminența sa cenușie, Vlad Plahotniuc. Denumirea produsului – alegeri parlamentare uninominale în 2018. Inițiativa presupune modificarea Codului electoral și, renunțarea la sistemul existent proporțional-majoritar pe liste de partid.

Inițiatorul și-a motivat demersul prin responsabilizarea care nu mai poate fi amânată a deputaților față de popor, punerea parlamentarilor sub controlul alegătorului și necesitatea reformării clasei politice. Toate sună ca dracul în gura Coordonatorului. Or, tocmai de dânsul sunt legate cele mai mari afaceri de vânzare-cumpărare a deputaților în ultimii ani. Ca să ne dăm seama de adevărata lui intenție trebuie să revenim de la ceea ce am pornit – de la frica lui de cota 47,89 %  care o pot atinge cu ușurință și depăși cu mult o coaliție de partide unite într-un bloc anti-oligarhic solid. O confruntare dintre PD-ul antipopular, garnisit cu comuniști și un bloc anti-oligarhic poate fi fatal pentru primul. S-a mai întâmplat pe vremuri cu Partidul Democrat Agrar. Ce soluție se impune pentru a nu repeta catastrofa? Corect! Eliminarea partidelor din cursa electorală, împărțirea Republicii Moldova în mai multe circumscripții și doparea lor cu candidați, așa numiți independenți, din popor, dar protejați, promovați și finanțați de casa politică PD.

Prima țintă a modificărilor propuse de Coordonator sunt, deci partidele anti-oligarhice, potențiale concurente în lupta pentru succesiunea la putere în 2018. Este un obiectiv de atac virulent care urmărește desființarea acestor formațiuni politice. A doua țintă a inițiative este motivarea clientelei de tot felul în activitatea de susținere și promovare a proiectului.

În cele patru luni care au trecut de la data ultimelor alegeri am văzut aplicându-se mai multe terapii menite să atenueze dezvoltarea stării de disconfort psihic provocat Coordonatorului de stresul din 13 noiembrie, într-o stare de neliniște, soră cu anxietatea, care să contamineze întreaga masă a clientelei pd-iste.

Or, clientela este baza statului capturat, este cea care dă putere și vigoare clanului din imediata apropiere a conducătorului și însuși conducătorului. Ea trebuie întreținută material și încurajată ideologic, fiind o formă de viață a unei specii de nevertebrate extrem de sensibile și schimbătoare. În cazul în care simte nesiguranța structurii care o angajează, specia se deplasează în stoluri compacte către zone mai bine protejate. Exemplul clientelelor lui Filat și Voronin, devenite în mai puțin de doi ani clientele „devotate” fostului lor inamic este relevant. Plahotniuc înțelege că pentru a-și asigura o clientelă fidelă, ea trebuie să se convingă de puterea administrativă și de siguranța financiară a stăpânului. 

De aici, lansarea în trombă a inițiativei, aprobarea ei „de către întregul popor” fără măcar să existe în spațiul public un careva proiect așezat pe suport de hârtie ori electronic. Armate de propagandiști, grupați în careuri de presă și în spațiul virtual, s-au năpustit asupra bietului cetățean amețindu-l cu giumbușlucuri pd-iste care de care mai neaoșe. Este ceva nemaivăzut de pe timpuri sovietice brejneviste. Pastila vârâtă pe gâtul întins de foame al cetățenilor este compusă din marea amăgeală că în urma „binefacerii” lui Plahotniuc cetățeanului i se dă ceea ce vrea – putere asupra deputatului. Asta, precum un doctor smintit ar încerca să vindece pacientul bolnav de diabet cu zahăr, iar pe alcoolic – cu  votcă.

Ipocrizie mare! Mare ipocrizie uninominală.

Valeriu Saharneanu