Ion Constantin Ciobanu, uitatul cronicar al Cucoarei

  • 14 Martie 2017, 12:50
  • Vizualizări: 201
Ion Constantin Ciobanu,  uitatul cronicar al Cucoarei

Scriitori cu renume, care fie s-au născut și au copilărit aici, fie au fost în treacăt pe aceste meleaguri ori au muncit, alții trimişi în exil, au eternizat plaiurile teleneştene. Printre ei, Mihail Sadoveanu, Simha Bension (Olter Gutman), Mihail Pincevski, Zalmen Rozental, Nahum Gutman, Eugen Dimitriu ş.a. În acest șir de nume cel al lui Ion Constantin Ciobanu, originar din satul Budăi, merită să fie scos din anonimatul în care s-a pomenit pe nedrept.

În 2017, scriitorul I.C. Ciobanu ar fi împlinit 89 de ani de la naştere. Operele sale sunt fireşti şi totodată pitoreşti, la nivelul limbajului şi tipologiei umane. lecturându-le, ai impresia că te afli aievea într-un sat de codru, în mijlocul oamenilor, pentru care se potriveşte de minune naraţiunea de tip folcloric sau crengian, deschizătoare de drum absolut direct către mintea şi inima omului de la ţară.

A debutat cu dilogia "Cod-rii" (partea I - în 1954, partea a II-a - în 1957, traduse în rusă în 1958). A urmat culegerea de schițe și nuvele "Întâlnire cu eroul" (1962), în care și-a dovedit măestria de a surprinde în câteva episoade concrete, expuse succint, psihologia, mentalitatea, modalitățile de manifestare ale oamenilor. De asemenea, a scos de sub tipar și trei volume de publicistică: "Evocări" (1964), urmate de o trilogie de un realism dens, pe alocuri aspru: romanele "Podurile" (1966, tradus în rusă în 1968), "Cucoara" (1975) și "Podgorenii" (1982), care narează evenimente din viața satului moldovenesc codrean pe parcursul anilor cincizeci ai secolului trecut. A fost decorat cu Ordinele "Drapelul Roșu de Muncă", "Prietenia popoarelor" și cu mai multe medalii. Pentru romanul "Podurile" a obținut în anul 1970  "Premiul de Stat al RSS Moldovenești". Pe baza acestui roman a fost turnat în anul 1973 filmul omonim. 

În opinia noastră, Ion Constantin Ciobanu poate fi egalat cu Liviu Rebreanu şi Marin Preda. Unele dintre lucrările lui ar fi putut fi re/studiate la Facultăţile de litere şi propuse studenţilor, elevilor spre lectură, deși sunt scrise cu caractere chirilice. Realismul nuvelelor şi al romanelor sale este unul deosebit de aspru, cel puțin în prezentarea greşelilor comise de autorităţi în privinţa unor ţărani ca Gheorghe Negară, care n-au ţinut în mod oficial argaţi, au avut fii pe front, au dat pâine în folosul armatei și, prin urmare, conform legii, nu trebuiau să fie deportaţi, dar au fost, totuşi, incluşi în listele chiaburilor.

Romanul despre care dorim să inițiem o discuție și care în acest an a împlinit 41 de ani de la editare, se numește "Cucoara". Personajele romanului acţionează în condiţiile secetei şi ale foametei din anii 1946-1947, ale organizării gospodăriilor colective, ale deportării din 1949. Puţini teleneşteni l-au citit sau îl cunosc, dar îi îndemn să-l lectureze. Este vorba de satul lui natal Budăi şi anume, moşia Cucoara, aflată la hotarul dinspre Ciulucani.

Am recitit romanul "Cu-coara", în care se descrie  panorama satului moldovenesc (din raionul Teleneşti). În acest roman sunt surprinse în câteva episoade concrete psihologia, mentalitatea, manifestările oamenilor, evenimente istorice, seceta, colectivizarea, relaţii de prietenie, poveţe, obiceiuri, tradiţii, proverbe şi zicători etc.

Apropo, scriitorul a reușit să descrie Teleneştiul interbelic. Localitatea descrisă de I.C.Ciobanu avea o infrastructură  foarte dezvoltată. Între cele două războaie aici existau: un cine-matograf, un teatru, trei filiale de bănci, brutării, trei restaurante, o farmacie, trei hoteluri, 15 cârciume, o cofetărie şi peste 40 de magazine (dughene), două mori, o poştă, trei şcoli primare, un spital de târg şi unul evreiesc, opt sinagogi, trei biserici, ş.a. Acest minunat târg  era populat mai mult de evrei, lipoveni şi români (moldoveni).

Iată cum îl descrie I.C.Ciobanu: „Până la război târgul arăta altfel. Clădirile erau alipite unele de altele, de-ţi păreau nişte ştiubeie de albine, rânduite la iernat. Oamenii nici nu le spuneau acestor aşezări omeneşti pe numele lor adevărat - case. Le botezase-ră dughene. Şi ca orice dughene, toate casele aveau uşi şi ferestre, mai des o singură uşă şi două ferestre, la stradă. Şi când treceai pe trotuar, din fiecare dugheană te pofteau, postaţi la intrare, rezemaţi de uşori, negustorii, maclerii, calfele – lume de adunătură, oameni de toată mâna. ... În locul caselor distruse din centrul oraşului, noul regim a hotărât să înfiinţeze un parc. În ultimii ani, însă, doar sădirea parcului din centrul orăşelului mai putea fi numită o realizare concretă, pe care el o făptuise cu multă bucurie. Doar în parcul frumos îşi vedea rezultatul muncii, în foşnetul viu al copacilor, în bucuria orăşenilor, care se odihneau la răcoare pe băncile din parc [1: Cap.7. §.2. p.334] Este vorba de parcul din faţa cinematografului, unde sovie-ticii au ridicat monumentul lui Stalin.

Trebuie să dăm dreptate scriitorului or, despre evenimente tragice de atunci (considerate tabu) amintește atâta cât i-a permis cenzura: ... a fost dat citire rar şi respicat Ucazul Prezidiumului Sovietului Sup-rem despre deportarea chiaburilor şi lichidarea ultimelor rămăşiţe ale elementelor exploatatoare de pe teritoriul Republicii Moldoveneşti [1: Cap.6. §.2. p.276].

Autorul, în lucrarea sa, ne vorbeşte şi despre câteva personaje, pozitive şi negative. Am identificat, în roman, imaginea lui Buză de iepure, tânărul din familie de boier, care locuia în Cucoara. ... "Toader Frunză îl zări pe feciorul cucoanei şi într-o clipă îşi întrerupse firul gândurilor şi întră grăbit în cabinetul de partid. ... Vera Sergheevna, moşieriţa, fugise peste Prut cu fiica, iar fonfăitul ei, unicul băiat, cu buza de iepure, rămăsese pe loc şi se însurase cu o servitoare de la curtea lor. ...Acesta se aranjase inspector de impozite la Secţia raională de finanţe, se credea proletar ..."

Despre acest devotament faţă de familie, despre cultura şi delicateţea acestui fecior de boier vorbeau de bine toate femeile şefilor din centrul raional, îl dădeau pe „buză de iepure” drept pildă. [1: Cap.6. §.1. p.262]

Şi un alt personaj, tot din această localitate, unul negativ, cum este Ghiţă Mogâldea. În acea perioadă, prin satele raionului bântuia banda lui Ghiţă Mogâldea, originar din satul Cucoara. Ghiţă Mogâldea avea porecla de Filimon. [1:Cap.4.§.2.p.176] 

Ghiță Filimon este prototipul lui Filimon Boghiu, figură tragică, simbolul rezistenței antisovietice de după război, despre care autorul nu putea să scrie decât în spiritul timpului în care a trăit și a creat.

 Tema colectivizării este reflectată de asemenea în spiritul mentalităților acelor timpuri. Totuși, I.C. Ciobanu nu idealizează acele vremi crude. Băştinaşii nu prea doreau această colectivizare: "Să fie adunate cereri, măcar un sfert de sat. Şi încă să se ţie seamă: să nu fie toţi săraci lipiţi pământului, fără vite, fără pluguri, fără căpătâi". [1: Cap.2. §3. p.82] Agitatorii lucrau pentru a-i convinge pe ţărani să se dea în colhoz. După asemenea adunări, când venea Frunză la Sovietul sătesc mai găsea câteva cereri. E drept, adesea se rugau să fie primiţi în colhoz oamenii cei mai săraci, cu pământ  puţin şi prost, fără vite de muncă. Erau plugari cinstiţi, muncitori. Că trântorii nici în colhoz nu se grăbeau. Dugleşii îmblau şi se înscriau pe „verbovcă” ori se aranjau căruţaşi, grăjdari  la organizaţiile din centrul raional.

Interes trezește episodul înființării instituţiilor de drept după 1944. S-a deschis Secția de miliţie. Uite cu pașaportizarea satelor scriitorul a dat în bară or, pașaportizarea cu adevărat, care-i da posibilitate țăranului să  plece din sat, a început 30 de ani mai târziu, în 1974, iată de ce episodul trebuie cunoscut or, țăranul putea să primească doar o adeverință de la sovietul sătesc el, de fapt, rămânând în situația de șerb ofată cu înființarea colhozurilor: Iată de ce  paşaportizarea satelor e mai degrabă o bizanserie. Pașapoarte puteau să primească doar locuitorii Teleneștilor, localitate trecută după 1948 în categoria centrelor raioanle: "Mâine-poimâne ai să vrei să te însori! Fără paşaport nu se mărită astăzi nici o fată, flăcăule! Ori poate vrei să te duci să te cununi în biserică?... Tot n-or să te cunune fără paşaport! ... (Glumele lui Goncearuc [1: Cap.8. §.2. p.381] (nacealnicul poliţiei din Teleneşti) şi tachinările lui Asauleac [1: Cap.9. §.1. p.419] (ofiţerul de la paşapoarte). ...

Satele încă nu erau paşaportizate, dar în centrele raionale legile erau ca în oraşe. [1: Cap.5. §.5. p.252] În Teleneşti, funcţiona judecătoria norodnică şi procuratura... [1: Cap.8. §.5.p.415] Unele legi erau aspre. De exemplu, dacă te prindea agentul fiscal că îi coşi cuiva o rochie ori o pestelcă, te punea la plată, la nalog. Ori îţi sechestra maşina de cusut. [1: Cap.2. §.2.p.79] 

Scriitorul amintește că regimul sovietic a adus şi un beneficiu: Teleneştiul se putea bucura de aerodromul de pe şes - în acea perioadă zburau avioa-ne de la Chişinău la Teleneşti... [1: Cap.10. §.2.p.491] Acum de aeroport nu-și mai amintește nimeni.

Adam Mihnik, unul din liderii sindicatului ”Solidaritatea” din Polonia anilor 80 ai secolului trecut amintea că din comunism nimeni nu a ieșit curat. Peste ani am intui că Ion C. Ciobanu, pământeanul nostru și cronicar al timpurilor demult apuse nu a păcătuit contra adevărului istoric în opera sa. A evidențiat mai dergrabă chipul moldoveanului sub vremi vitrege, amăgind vigilența cenzurii. Iată de ce l-am aprecia ca pe unul din condeierii care a pregătit Mișcarea de Renaștere Națională de la 1989 și  a fost unul din liderii ei. Faptul că  Ion C. Ciobanu a fost unul din tribunii Mișcării, speakerul primului parlament ales prin vot democratic, care a proclamat independența Republicii Moldova, vorbește de la sine.

Ion Constantin Ciobanu s-a stins din viaţă în anul 2001.

În imagine: Ion C.Ciobanu a fost nu doar un scriitor prolific, dar şi om de stat, deputat în Sovietul Suprem al URSS de legislaturile 6-9, iar ulterior - speakerul primului Parlament al Republicii Moldova ales prin vot democratic.

Noie Rotaru, publicist, Haifa. Israel