Indirect despre averea deputatului Petru Știrbate din Orhei

  • 16 Octombrie 2017, 07:49
  • Vizualizări: 690
Indirect despre averea deputatului  Petru Știrbate din Orhei

Anul trecut salariul de deputat și îndemnizațiile primite în Parlament de deputatul Petru Știrbate din Orhei au constituit peste 192 de mii de lei. Aceste date se conțin în declarația de Venituri și Interese a soției deputatului, Ala Știrbate, care este șefa oficiului Orhei de evidență și documentare a populației și consilieră raională.

Potrivit documentului, Ala Știrbate a obținut în 2016 un salariu de peste 92 de mii de lei și o îndemnizație de peste 4900 de lei din partea Consiliului Raional Orhei. Cei doi soți au mai primit dividende de peste 14 mii de lei din banii depuși în conturile bancare.

Potrivit declarației, familia Știrbate are 5 conturi în bănci. În cele 3 conturi ale deputatului Petru Știrbate sunt peste 73 mii de lei și 286 de euro, iar în cele 2 conturi ale soției sunt 75 mii de lei.

Ala Știrbate, împreună cu Petru Știrbate sunt proprietarii ai 1,7 ha terenuri agricole și ai peste 0,7 ha terenuri forestiere. Au un garaj, două case și două apartamente, dintre care unul în România.

Anul trecut a rămas neschimbat și numărul unităților de transport pe care le are familia Știrbate. Aceștia au vândut un Jeep Kompas la prețul de 6000 de euro și au procurat o Suzuki Vitara cu 13600 de euro. Demnitarii mai au în proprietate un Chrysler, un Mercedes Benz și o barcă.

Declarația deputatului Petru Știrbate pentru anul 2016 nu a fost deocamdată publicată.

Petru Știrbare a devenit  deputat în anul 2010 pe listele PLDM, dar în toamna anului 2015 a părăsit partidul, ulterior aderând la PD. Ala Știrbate ocupă funcția de șefă a Secției de evidență și documentare a populației Orhei din anul 2010. În 2015 a devenit consilieră raională pe lista PLDM, iar ulterior a părăsit formațiunea și a aderat la fracțiunea PD.

Radioorhei.info