Igor Corman: “Proiectul nostru este unul pentru țară, vor avea de câştigat toţi: şi angajaţii, şi investitorul, şi statul”

  • 4 Februarie 2017, 08:59
  • Vizualizări: 756
Igor Corman: “Proiectul nostru este unul pentru țară, vor avea de câştigat toţi:   şi angajaţii, şi investitorul, şi statul”

În marginea Orheiului, pe un teren de 27 ha, se construieşte o întreprindere care promite peste 2500 de locuri de muncă. Directorul ei este Igor Corman, în trecut diplomat, ex-speaker al Parlamentului Republicii Moldova.

Igor Corman, născut la Ciulucani, raionul Telenești, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității ”A.I.Cuza” din Iași. Tot aici a făcut doctorantura, beneficiind şi de o bursă DAAD de un an în Germania. Revenind în ţară, a fost angajat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde a parcurs o carieră de 15 ani, din care două misiuni în Germania în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova.

Din 2009 până în 2015 a fost deputat PDM, preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană, apoi președinte al Parlamentului.

Dumnealui a acceptat să ne răspundă  la un şir de întrebări legate de construcţia fabricii de cablaje din Orhei.

 

- Domnule Igor Corman, mai multă lume a rămas surprinsă de retragerea Dvs. din politică, în situația când mulţi politicieni de la noi și-au făcut din aceasta o îndeletnicire pe viață…

- Sunt omul căruia îi place să muncească, să trăiască simţind că face ceva și-mi place să văd rezultatele muncii mele. Am făcut știință istorică, apoi diplomație aproape 15 ani, dar venirea mea în politică a fost dictată de dorința de a contribui mai eficient la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Apropo, în această perioadă am reușit semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii noştri, ceea ce este important. Adică cei șase ani de aflare în politică au fost o experiență foarte bună pentru mine și, în măsura posibilităților, am contribuit acolo unde am putut să muncesc efectiv pentru țara mea. Dar când am simțit că ceva nu merge aşa cum, în viziunea mea, ar trebui să meargă, am avut curajul să încerc altceva în viață. Cred că este firesc pentru un om să-și mai schimbe sfera de activitate. Să fiu sincer, am participat la vreo șase campanii electorale şi m-am săturat să le tot spun oamenilor cât de important este să aducem investiții în țară, să creem locuri de muncă, etc. Nu zic ba - eu am fost unul din acei care au înfiinţat Zona Economică Liberă la Bălți, am contribuit prin promovarea în legislativ a unor legi care ar ameliora mediul investițional. Dar în anul 2015 am decis personal să mă implic într-un proiect concret cu "Sumitomo Electric Bordnetze GmbH", o companie nipono-germană care produce cablaje pentru automobile și are filiale în mai multe țări din Europa de Est, inclusiv România şi Ucraina.

- O altă surpriză pentru mulţi e că întreprinderea deja lucrează!

- Da, așa este. În general, anul 2016 a fost unul foarte bun pentru noi. Am înregistrat Societatea cu Răspundere Limitată "SE Bordnetze", la care am fost primul angajat, şi am selectat echipa de manageri. Ca să nu pierdem timpul cât se contruiește noua fabrică, am decis să închiriem o hală la fosta fabrică de mobilă din Orhei, care are 2600 metri pătrați, şi am început să selectăm angajați pentru managementul mediu și operatori asamblare. Acum avem peste 280 de angajați. La moment producem module care sunt livrate unei întrep-rinderi-filiale ale companiei noastre din România. Tot în anul trecut am încheiat toate contractele, am definitivat toate aranjamentele pentru a demara construcția fabricii. Construcția a început în luna august 2016, fundația este deja pusă, prin urmare, la sfârșitul lui noiembrie anul curent, fabrica cu o suprafață de peste 27 mii de metri pătrați urmează să fie dată în exploatare, ceea ce ne va permite ca în anii următori să putem angaja peste 2500 de lucrători.

- Investiția este una de lungă durată?

- Întocmai. Noi suntem în contact bun cu clientul și vorbim deja de contracte pentru cinci ani înainte. Nu vom duce lipsă de volum de muncă.

- Una din potențialele piedici în calea acestor proiecte, în opinia mai multor investitori cu care am stat de vorbă, ar fi mentalitatea de tip vechi de care omul nostru nu se poate debarasa.

- Nu este așa. Managerii pe care i-am selectat nu sunt cu nimic mai prejos de cei din alte țări. La fel și angajații pe care i-am încorporat după treningurile și experiența care au acumulat-o la alte întreprinderi din România şi Bulgaria. Reacțiile care le avem de acolo ne demonstrează că oamenii noștri sunt capabili, harnici, pricepuți. Oameni cu diferite caractere sunt peste tot, dar dacă aceștia nimeresc într-un colectiv bun, dânşii se conformează regulilor stabilite.

- Care sunt criteriile de selectare a cadrelor la noua întreprindere?

- Avem criterii destul de clare, stabilite de către companie. Posibil e ceva mai complicat când se selectează managerii, care trebuie să aibă experienţa necesară, să vorbească și limbi străine, în special engleza. Aici nu există relații de rudenie sau de altă natură – pentru fiecare categorie de angajați se fac interviuri, sunt elaborate teste. Dacă corespunde - persoana este angajată.

- Să înţelegem că aici nu vor avea trecere concepţiile politice ale pretendenţilor?

- Întocmai. Proiectul nostru este unul pentru țară, vor avea de câştigat toţi cei implicaţi: şi angajaţii, şi investitorul, şi statul. Cu atât mai mult că este vorba de durabilitate şi stabilitate. 

- Putem vorbi deja despre piețele de desfacere a producției fabricate la Orhei?

- Conform contractelor, care sunt elaborate pentru următorii cinci ani, vom lucra pentru Grupul ”Volkswagen”, care produce și alte modele de automobile: Skoda, Audi, etc. Dacă trecem în fabrica mare, către finele anului curent vom ieși la relații directe cu clientul nostru. Asta înseamnă că nu vom avea probleme cu livrarea producţiei. Ne conducem aici de niște reguli foarte clare: mai întâi definitivăm aranjamentul cu contractul, conform căruia vom ști ce să producem. Pentru noi este important să organizăm procesul de producere la standarde înalte de calitate, eficiență, disciplină, organizare, așa ca totul să funcționeze ca o mașină germană. 

- Proiectul are şi un compartiment social?

- Sigur că vom acorda acestui domeniu o importanță mare. Deocamdată valorificăm mijloace la construcția fab-ricii, care va fi una din cele mai performante întreprinderi din cadrul companiei-mame. Muncitorii noștri vor avea condiții de muncă foarte bune, începând cu temperatură normală în încăperi în orice anotimp, spaţii sociale, cantină, etc. Vom avea grijă ca angajaţii să fie alimentați bine din contul companiei şi să fie organizat transportul spre şi din localitățile de unde vin. Deci vom crea toate condițiile ca ei să muncească eficient. Cât priveşte compartimetul social extern de care, probabil, întrebaţi, ne vom strădui să ne aducem contribuţia în pesrpectivă. Ține de bunul nume al companiei noastre să participăm la diferite proiecte sociale pentru comunitate.

- Care-s relațiile companiei cu administraţia publică locală din Orhei?

- Destul de bune, orheienii sunt foarte bucuroşi că această întreprindere se construieşte anume aici. Noi am selectat Orheiul pentru localizarea sa geografică potrivită, disponibilitatea forței de muncă, depărtarea relativ mică de capitală. Or, nu este bine ca toate unitățile economice să se concentreze doar la Chișinău. Avem un parteneriat bun cu autorităţile din Orhei, de pe urma acestuia urmând să profite multă lume de aici. Apropo, vom angaja lucrători din localități situate pe o rază de 50 kilometri din jurul Orheiului, adică din întreaga regiune.

- Să fie într-un ceas bun!

- Mulţumesc.

Pentru conformitate, Ion Cernei