Horoscop 6-12 martie

  • 5 Martie 2017, 07:19
  • Vizualizări: 575
Horoscop 6-12 martie

Berbec: Dacă luni și marți printre prioritățile tale principale ar trebui să se numere familia, mai ales cea de origine, de miercuri până vineri, de dorit ar fi să te concentrezi pe viața sentimentală și relația cu copiii. Se-ntâmplă multe lucruri pe planul muncii, dar dacă-ți organizezi timpul atent, vei face față tuturor evenimentelor din viața ta.  

Taur: Luna Plină de duminică se suprapune peste casa prietenilor și a iubirii din horoscopul tău general, efectele făcându-se simțite cu precădere în cea din urmă. Dacă timpul nu-ți permite să satisfaci atât așteptările anturajului pe care-l frecventezi, cât și pe cele ale partenerului, concentrează-te pe cel drag. Amicii vor înțelege alegerea ta.

Gemeni: Pe fondul Lunii pline care se manifestă plenar în casa familiei din horoscopul tău general, atmosfera din acest sector al vieții tale poate suferi modificări destul de mari. Poate fi vorba de o tensionare a acesteia care riscă să culmineze într-un conflict de proporții, depinde doar de tine să eviți un astfel de scenariu.

Rac: Datorită Lunii Pline de duminică, riscul de a intra în polemici din pricina diferențelor de viziune și mentalitate dintre tine și interlocutori crește simțitor. Ai putea ajunge să te cerți cu apropiații în loc să găsiţi acele aspecte asupra cărora puteți cădea de acord. Așadar, investește mai multă energie în a cădea de acord cu cei dragi.

Leu: Dacă tu și partenerul vă comportaţi inteligent în jurul zilei de miercuri, s-ar putea să ajungeţi la un nivel de intimitate pe care nu multe cupluri îl ating. Nu permiteți însă ca duminică să intervină între voi gelozia și posesivitatea. Doar când vă respectați libertatea personală dovediți că aveți încredere.

Fecioara: Întrucât se manifestă plenar tocmai în zodia nașterii tale, Luna Plină de duminică îţi poate potența șarmul și carisma. Așadar, dacă te afli în căutarea unei persoane care să corespundă întrutotul standardelor tale amoroase, ți se sporesc șansele de a o găsi în zilele următoare. Dacă ai deja pe cineva, caută să-l recucerești pe cel drag. 

Balanţa: Vineri, Marte poposește în casa transformărilor din horoscopul tău general, piperând atmosfera din cuplul pe care-l formezi cu partenerul prin intermediul unor evenimente care mai alungă din monotonie și plictis. Dacă va fi vorba de o condimentare a vieții intime sau de o tensionare a atmosferei dintre voi, depinde doar de voi.

Scorpion: Luna Plină de duminică interconectează casa iubirii cu cea a prietenilor din horoscopul tău general, manifestându-se plenar, în cazul tău, în cea din urmă. Dacă săptămâna aceasta nu reușești să oferi la fel de multă atenție amicilor și partenerului de viață, concentrează-te asupra celor dintâi. Cu siguranță cel drag va înțelege că uneori trebuie să acrozi prioritate vieții sociale.

Săgetător: Luna Plină de duminică vine la pachet și cu o schimbare de atmosferă la nivel familial. Așteaptă-te așadar ca aparentul echilibru de care te bucurai pe acest plan să aibă destul de mult de suferit, fapt care poate duce la o serie de întâmplări nu tocmai plăcute în raport cu cei dragi. Dacă te concentrezi însă pe o gestionare corectă a acestora, situația va lua o întorsătură favorabilă pentru toate părţile.

Capricorn: Luna Plină de duminică poate crește riscul divergențelor cu rudele apropiate ale partenerului sau cei dragi ai tăi de peste hotare pe seama diferențelor de viziune și mentalitate dintre voi. Poate dacă te-ai pune în locul lor și ai privi lucrurile din perspectiva lor, situaţia ar sta cu totul altfel. Evitarea unui astfel de scenariu ține de capacitatea ta de a empatiza cu cei din jurul tău.

Vărsător: De miercuri până vineri, Luna se mișcă prin casa partenerului din horoscopul tău general, deci o bună parte din energia și timpul tău ar trebui dedicate acestui sector al vieții. Poate că relația de cuplu necesită ceva mai multă implicare din partea ta, fie pentru că cel drag duce lipsă de atenție, fie pentru că treceți printr-o perioadă nu prea roz. 

Peşti: Luna Plină de duminică ar putea cauza o ruptură între tine și colegi dacă nu reușiți să redescoperiți cum ați putea funcționa din nou asemeni unei echipe. Un efect asemănător ar putea avea și asupra vieții tale sentimentale. Există riscul să te îndepărteze de partener pentru că pune accentul pe ceea ce nu aveți în comun în detrimentul acelor asemănări pe care le aveți în comun care v-au adus în primă fază împreună. Lăsați unul de la celălalt și veți trece peste această perioadă tensionată.

Sursa: astrodex.ro