Guvernul va mai primi 90 mln de euro din partea UE

  • 6 Iulie 2017, 13:17
  • Vizualizări: 660
Guvernul va mai primi 90 mln de euro din partea UE

 Marţi Exectivul de la Chişinău a aprobat inițierea negocierilor asupra a două Acorduri de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană. Valoarea totală a acestora este de peste 90 de milioane de Euro și au ca obiectiv sporirea capacităților administrației publice pentru realizarea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere RM-UE.

Astfel, potrivit unimedia.info, peste 61,9 milioane de Euro vor fi acordate drept asistență tehnică pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților pe domeniile: reforma administrației publice centrale, agricultură și dezvoltare rurală, poliție și gestionare a frontierelor. Totodată, va fi acordat sprijin investițional pentru întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv a celor conduse de femei. De asemenea, Acordul prevede acordarea suportului financiar pentru îmbunătățirea serviciilor și infrastructurii rurale de alimentare cu apă și canalizare, dar și pentru fortificarea eficienței energetice în regiunile Republicii Moldova.

Cel de-al doilea Acord prevede că Comisia Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, va acorda autorităților publice centrale 29 de milioane de Euro pentru sporirea capacităților de coordonare a asistenței și pentru îmbunătățirea abilităților de elaborare și coordonare a proiectelor, dezvoltarea infrastructurii naționale de date spațiale și combaterea fenomenului spălării banilor.

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.