După un sfert de secol am ajuns să constatăm contrariul...

  • 2 Septembrie 2016, 18:07
  • Vizualizări: 937
După un sfert de secol am ajuns să constatăm contrariul...

Pentru manifestaţiile din Rezina, dedicate aniversării de 25 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, probabil, s-au făcut cheltuieli solide din bugetul public (cât anume e greu de spus, pentru că cele mai proaspete documente din deciziile Consiliului Raional publicate pe site-ul consiliu.rezina.md datează din martie 2016, iar câteva dispoziţii ale preşedintelui raionului sunt din a. 2012), dar ştiu cam cât costă suvenirurile şi diplomele confecţionate la comanda administraţiei raionului. Scenariul acţiunii denotă şi faptul că s-a dorit mult fast şi grandomanie. Dar manifestaţiile propriu-zise au developat nişte realităţi triste de tot.

Lumea, chiar şi cea din oraş, nu a fost prea dispusă să sărbătorească în această zi, la manifestaţie participând mai mult colaboratorii instituţiilor bugetare şi ai unor colective de muncă, deoarece nu puteau să se opună indicaţiilor şefilor, dar şi delegaţiile unor localităţi din raion, care la fel trebuiau să satisfacă rugăminţile primarilor (ne-au confirmat-o mai mulţi participanţi). Despre atitudinea şi interesul adevărat al celor veniţi să participe (mulţi dichisiţi în costume naţionale) la defilarea prin centrul Rezinei şi „Hora neamului” cel mai elocvent vorbeşte faptul că în scurt timp majoritatea şi-a căutat de alte treburi, lăsând autorităţile să vorbească, să omagieze câteva zeci de persoane din oraş şi satele raionului  pentru „urme și amintiri frumoase în comunitate”, un grup de combatanţi şi fruntaşii secerişului 2016, dar şi singuri să fie apreciaţi cu diplome, în faţa pieţei aproape pustii.

În timp ce preşedinta raionului Eleonora Graur, alţi reprezentanţi ai autorităţilor înmânau diplome decernate cu ocazia aniversării, lumea care mai era de faţă se întreba: da acesta / aceasta cine este, pentru care merite faţă de raion, ţară, actul proclamării independenţei este menţionat/ menţionată? Întrebarea era destul de rezonabilă, pentru că nu am auzit nişte aprecieri concrete şi nici un nume al adevăraţilor fruntaşi ai Mişcării de Renaştere Naţională, care au contribuit plenar, cu riscuri mari pentru sine, familii, carieră, iar uneori chiar pentru viaţă, la apropierea şi realizarea acestui act, dar şi dezvoltarea anumitor segmente ale vieţii şi economiei raionului, promovarea imaginii plaiului natal în ţară şi peste hotare. Dimpotrivă, am depistat printre „laureaţii independenţei” mai multe persoane care acum 25 de ani erau în avangarda apărătorilor fostului regim, contra limbii române şi a grafiei latine, proclamarea independenţei Republicii Moldova etc., dar care ulterior au ştiut să se acomodeze şi să servească cu ardoare guvernările care au adus Moldova şi poporul la sapă de lemn şi au transformat-o în cea mai coruptă ţară din Europa.

„Esenţa acestei dărnicii este la suprafaţă, îmi spunea un profesor din Rezina. Se apropie alegerile şi toţi aceştea, fiţi siguri, vor rupe papucii pentru candidatul actualei guvernări”.

Şi încă un lucru mi se pare foarte semnificativ. În timpul manifestaţiilor de la Rezina din 27 august mai multe persoane din oraş şi satele raionului se indignau de situaţia din ţară şi din raion, de comportamentul autorităţilor centrale şi locale. Dar la propunerea să-şi exprime opiniile în paginile ziarului şi astfel să contribuie cumva la schimbarea situaţiei toţi au răspuns negativ: nu vreau probleme; pot să rămân fără lucru; nu vreau să sufere fiica mea, care abea s-a aranjat ca profesoară la şcoală, etc. Şi mi-am amintit de anii de răstrişte 1988-1992, când zilnic primeam la redacţie zeci de scrisori, alţi cititori îşi declarau deschis jurnaliştilor opiniile vizavi de problemele momentului, depăşind frica băgată în oameni de regim de-a lungul mai multor decenii. Oamenii erau încrezuţi că schimbările pe care le doreau şi pentru care riscau le vor aduce mai multe beneficii, inclusiv libertatea de a gândi, a se exprima, a munci şi trăi civilizat într-o ţară liberă. După un sfert de secol am ajuns să constatăm contrariul...

 

 

 

Tudor Iaşcenco