Din arest la domiciliu, Nicolae Olaru a ajuns în Parlament

  • 13 Mai 2017, 07:23
  • Vizualizări: 314
Din arest la domiciliu, Nicolae Olaru a ajuns în Parlament

Comisia Electorală Centrală a luat act de hotărârea Parlamentului prin care a fost declarat vacant un mandat în fracțiunea Partidului Liberal Democrat după ce deputata Liliana Palihovici a demisionat. În ședința de vineri, 5 mai, membrii CEC au votat pentru atribuirea mandatului următorului candidat de pe lista PLDM, Nicolae Olaru. La propunerea CEC, în ziua de 5 mai Curtea Constituţională a validat mandatul candidatului supleant, relatează IPN.

Ajuns în Parlament, în aceaşi zi, Nicolae Olaru, ales deputat pe listele Partidului Liberal Democrat, a anunțat că va activa în calitate de deputat neafiliat. Dânsul a mai declarat  că va susține inițiative și proiecte care promovează parcursul european al Republicii Moldova, dar și care vor fi pentru binele cetățenilor și al țării.

Nicolae Olaru, lider al organizaţiei teritoriale Rezina a PLDM a fost ales parlamentar din partea PLDM  şi în Legislativul precedent. La alegerile parlamentare din 2014 a candidat pe lista PLDM, fiind pe locul 35. În 2015 a fost promovat în funcţia de viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare. Dânsul este originar din Sârcova, raionul Rezina, de profesie -  istoric şi manager în administraţia publică locală, deţine firma “Nicolae Olaru” înregistrată în satul natal. Anterior a activat în calitate de director al şcolii din localitate şi primar al comunei Sârcova.

Până pe 5 mai c., Nicolae Olaru se afla în arest la domiciliu, deoarece figurează într-un dosar penal care vizează înstrăinarea a circa 30 de hectare de teren din Stăuceni, care aparțin Colegiului Național de Viticultură și Vinificație.

Solicitată de IPN, președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat că Nicolae Olaru s-a adresat la CEC și a depus declarația de acceptare a mandatului de deputat. Respectiv, în baza declarației lui Olaru, a fost inițiată procedura de validare a mandatului.

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat pentru IPN că legislația nu reglementează astfel de circumstanțe. Mai mult ca atât, o asemenea situație este o premieră pentru Republica Moldova. În acest sens procurorii urmează să analizeze legislația. Astfel, din moment ce Nicolae Olaru devine deputat, acesta se bucură de imunitate parlamentară. Nicolae Olaru ar putea fi cercetat doar dacă procurorul general va solicita retragerea imunității și dacă aceasta îi va fi ridicată de către deputați.

Foto: ZdG