Dialog la poarta pieţei

  • 5 Decembrie 2017, 08:29
  • Vizualizări: 1132
Dialog la poarta pieţei

Deunăzi, la poarta pieței comerciale din Rezina l-am întâlnit pe Ion, un cunoscut, care s-a oprit să mă întrebe de viaţă. Cumpărase nişte mere. În acel moment îl văzu şi pe Vasile, ţinând într-o mână un teanc de ziare, iar cu cealaltă le întindea trecătorilor. Îl salută şi pe dânsul, întrebându-l:

- De când te-ai făcut vânzător de ziare? Parcă erai la Moscova?

- Le dau degeaba. M-a rugat un cumătru, lucrăm cu dânsul la Moscova şi iaca, am venit pe câteva zile acasă. Aici el este de lingură la socialiști. Dar azi s-a dus să-și petreacă copiii la București. Amândoi învață acolo.

Dialogul celor doi mi s-a părut interesant şi am inclus reportofonul.

- Copiii învață la București, iar voi rupeți papucii pentru Dodon şi Moscova?, îi zise cam dojenitor Ion.

- Dar ce să faci? Trebuie și noi să câștigăm cumva un ban, răspunse Vasile.

- Și câștigați bine?

- Când și cum. Acum construim o casă la un businessman sub Moscova (corect - în regiunea Moscova - n.n.). Deocamdată ne-a dat un avans, rasciotul  (corect - socoteala finală) – la anul, când om termina lucrul. Sper să iasă vreo 2-3 mii de dolari de căciulă. Dacă nu ne-a amăgi. Că de la ei te poţi aştepta la orice. Tu ce mai faci?

- Eu lucrez șofer la o firmă din România. Acuma sunt în concediu. Am pașaport românesc și circul liber prin toată Europa, duc produse agricole. Am peste o mie de euro pe lună. La sezon trece și peste 2 mii. Să știi că în România acum agricultorii câștigă mult mai bine ca la noi. Nu vezi un petec de pământ nelucrat, cum era prin anii 90, când noi duceam încolo becuri electrice și butelii de gaz. Ei primesc ajutoare solide din Uniunea Europeană și de atâta prețurile la produsele alimentare sunt cam ca la noi, numai că acolo salariile și pensiile sunt de 2-3 ori mai mari. Adică, cu o leafă sau o pensie poţi cumpăra mai mult ca la noi. Bătrânul la care eu stau în gazdă a lucrat simplu muncitor la o fabrică şi acum are o pensie de 1200 de lei româneşti*, iar soţia lui, fostă învăţătoare, primeşte peste 1300 de RON. Acum se vorbeşte că de la 1 ianuarie 2018 salariul minim pe economie va creşte cu 200 de RON, până la 1450 RON. În lei moldoveneşti asta ar fi cam vreo 7000.

- Atunci de ce românii, ca și moldovenii noștri, se duc la câştig în alte ţări?

- Pleacă după un câștig mai mare. În alte țări din UE și de peste ocean nivelul de viață este mult mai înalt și românii se folosesc de acest avantaj. După ce a intrat în Uniunea Europeană, România se dezvoltă în toate domeniile, iar Republica Moldova, guvernată de alde Voronin, Dodon, Plahotniuc și alţi tâlhari degradează pe toate liniile.

Eu mai sunt aici numai pentru că nu o puteam lăsa singură pe mama bătrână și bolnavă. Dar acum nimic nu ne mai ține. La anul fiica termină școală și ne mutăm cu toții la Vaslui. Soției i-am găsit loc de lucru și acolo medicii sunt apreciați și câștigă nu ca în Moldova, ne cumpărăm o căsuță în Vaslui și o să ne trăim restul vieții omenește.

Poate și voi vă lăsați de această propagandă prostească. Credeţi că alde Dodon și Plahotniuc pentru care, iaca, alergaţi, vor avea mare grijă de voi? Greșiți amarnic, zise Ion

- Poate că tu și ai dreptate... Dar la moment câteva sute de lei pe care ni i-au promis socialiştii din drum nu se iau... De fapt, nici eu nu cred în vorbele lor, zise Vasile.

Aici discuţia dintre cei doi s-a frânt. Sunat de cineva la telefon, Vasile s-a grăbit să plece. Şi Ion şi-a căutat de treabă...

Pentru conformitate, Tudor Codreanu

*Conform ratei oficiale de schimb 1 RON = cu 4,8 lei moldoveneşti