Dezbateri publice: Grija statului faţă de mame şi copii

  • 22 Septembrie 2017, 15:09
  • Vizualizări: 678
Dezbateri publice: Grija statului faţă de mame şi copii

În numărul precedent am anunţat dezbateri publice la tema: „Cum să creşti un copil în R.Moldova dacă eşti mamă solitară?”, propusă de o cititoare a CUVÂNTUL-ui, care a dorit să fie nominalizată doar Tania. Tema ni s-a părut destul de actuală. Pentru început am decis să dăm cuvântul reprezentanţilor structurilor de stat vizate de autoarea scrisorii. Între timp au început să vină ecouri şi de la alţi cititori, care confirmă dreptatea Tatianei, aducând şi alte detalii care, în opinia noastră, ar trebui să pună pe gânduri autorităţile locale şi centrale din R.Moldova.

Foto simbol. Sursa: cetateanul.net.

 

Medicii cunosc greutățile

Ca medică, dar și ca femeie, o înțeleg destul de bine pe Tania. Însă mă voi expune de pe poziția conducătorului Centrului de Sănătate Rezina, pe care îl administrez. 

Tatiana afirmă, că „cineva-mi spunea că la noi medicamentele pentru copii sunt gratuite”.  De ce, cineva?! Doar toate mămicile sunt instruite şi trebuie să ştie că, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr. 492/139A din 22 aprilie 2013 „Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală”, copiii de până la 18 ani sunt asigurați cu tratament gratuit în caz de îmbolnăvire. În cazurile respective părinții copiilor se adresează medicului de familie, care constată diagnosticul şi eliberează reţetele pentru medicamente.

Dar sunt şi multe cazuri, când mamele se adresează pentru a li se oferi medicamente gratuite când copiii nu sunt bolnavi, ca să formeze nişte rezerve de preparate. Dacă medicii încalcă instrucțiunile - sunt sancționați.

Îi recomand Tatianei să se adreseze medicului de familie şi sunt sigură că această problemă va fi soluţionată. Aceasta se referă la toți părinții care au copii minori.

Silvia Popov, șefa Centului de Sănătate Rezina

Așa prevede legea

Deoarece Tania nu-şi indică  numele şi adresa, îmi vine greu să mă expun la concret pe marginea problemei abordate de ea.

 

Dar la general pot spune că, potrivit Legii 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și a Regulamentului nr. 1478 din 15.11.2002 privind modul de stabilire și plată a indemnizației familiilor cu copii, dreptul de a beneficia de acestea îl au familiile cu copii cu domiciliul pe teritoriul R. Moldova. Sistemul public de asigurări sociale prevede stabilirea indemnizațiilor adresate familiilor cu copii atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate, și anume: indemnizația unică la nașterea copilului; indemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani persoanelor neasigurate și până la vârsta de 3 ani persoanelor asigurate.

Această Lege prevede stabilirea indemnizației lunare pentru creșterea și îngrijirea copilului: în cazul persoanei neasigurate - în mărime de 540 lei lunar, iar pentru persoanele asigurate indemnizaţia este în mărime de 30% din venitul asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului. Din scrisoarea Tatianei rezultă că dânsa este o persoană neasigurată, de aceea și beneficiază de indemnizația de 540 lei lunar.

Persoană neasigurată se consideră mama/tatăl, adoptatorul/tutorele care la data nașterii copilului nu este încadrat în câmpul muncii, sau este încadrat, dar nu întrunește stagiul necesar de cotizare pentru acordarea indemnizației respective.

Svetlana Gangan, șefă-adjunctă a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Rezina     

 

Mai există și ajutor material pentru sprijinul familial

Am citit păsul dnei Tania și am rămas emoționat privitor la situația grea a acestei mame. Dar deloc nu e cazul să dispere.

 

Da, sunt de acord, că țara noastră parcurge o perioadă nu din cele mai bune, că încă mai sunt multe greutăți, lacune, nedumeriri, etc. Însă părinții cu prunci, ajunși în asemenea dificultăți, trebuie să se adreseze cu o cerere către asistentul social comunitar din cadrul Direcției raionale Asistență Socială și Protecția Familiei, care se află în incinta primăriilor, pentru a solicita un ajutor material din Fondul raional pentru sprijinul familial.  

Aceste ajutoare în caz de necesitate se atribuie pentru procurarea hăinuțelor, încălțămintei, altor cerințe pentru copii, cuantumul fiind până la 3000 de lei.

Arcadie Mușinschi,vicepreședinte al raionului

Rezina, președintele Comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate