Dezbatem tema zgomotului excesiv

  • 11 August 2017, 11:52
  • Vizualizări: 1390
Dezbatem tema zgomotului excesiv

Celor care le pasă de sănătatea și viața locuitorilor 

comunei Rezina!

În atenția locuitorilor s. Ciorna și or. Rezina. În speranța soluționării unei probleme cu barbă specifice pentru comuna noastră, noi, un grup de inițiativă, vă invităm să citiți cu atenție și să semnați petiția de mai jos. 

Prim-Ministrului Republicii Moldova, dlui Pavel Filip 

Președintei Raionului Rezina, dnei Eleonora Graur 

Primarului or. Rezina, dlui Simion Tatarov 

Legislația în vigoare obligă structurile de stat, autoritățile publice să monitorizeze situația și să întreprindă măsurile de rigoare pentru a preveni și proteja sănătatea cetățenilor de poluarea ecologică, sanitară și fonică (zgomotul excesiv). 

În Rezina prevederile legislației în aceste domenii sunt încălcate în modul cel mai grosolan timp de câteva decenii: mii de camioane încărcate cu ciment de la cele două uzine (Rezina și Râbnița), metal (spre și de la Uzina Metalurgică din Râbnița), alte mărfuri circulă prin centrul s. Ciorna și or. Rezina poluând solul și aerul cu o gamă întreagă de produse nocive și producând zi și noapte un zgomot infernal, astfel prejudiicind serios sănătatea și viața locuitorilor. Odată cu construirea uzinei de ciment din Rezina și a Uzinei metalurjice din Râbnița s-a început și construcția unui drum de ocolire a acestor localități pentru transportul greu, dar lucrările așa și nu au fost duse la capăt. În ultimele trei decenii, autoritățile locale și naționale, mai ales în campaniile electorale, au tot promis rezinenilor că vor construi acest drum, dar mai departe de vorbe nu au mers. Și actualul Prim-ministru Pavel Filip, în cadrul vizitei la Rezina din vara anului 2016, potrivit primarului Simion Tatarov, a promis să contribuie plenar la soluționarea acestei probleme. Dar fără niciun rezultat. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” nici nu mai răspund la interpelările pe această temă a rezinenilor și ale mass-media din teritoriu. Iar structurile de stat din raion, autoritățile publice locale, după cum am înțeles din publicațiile săptămâmalului CUVÂNTUL, nu acordă acestei probleme nicio atenție, motivând că ”cetățenii nu le-au sesizat”. Dacă respectivii ar locui măcar o săptămână pe strada Gagarin din s. Ciorna, sau Lomonosov, Orhei, Matrosov ş.a. din or. Rezina, probabil n-ar invoca asemenea motiv. 

Prin această petiție publică, noi, locuitorii or. Rezina și a s. Ciorna batem încă o dată la ușile responsabililor de soluționarea acestei probleme în speranța că vom fi, totuşi, auziți, înțeleși și susținuți. Nu vrem nimic ieșit din comun. Dorim doar ca autocamioanele să nu mai circule prin localităţile noastre ci pe un drum de ocolire a lor, sănătatea și viața noastră, a copiilor și nepoților noștri, să fie tratată cu respect, în conformitate cu legislația în vigoare și obligațiunile pe care vi le-ați asumat, stimaţi factor de decizie, acceptând funcțiile pe care le dețineți. În caz de ignorare și a acestei interpelări ne rezervăm dreptul să revenim la diverse acțiuni de protest.