De mâine, este interzisă circulația automobilelor din regiunea transnistreană

  • 30 Iunie 2017, 18:38
  • Vizualizări: 1062
De mâine, este interzisă circulația automobilelor  din regiunea transnistreană

Începând cu 1 iulie 2017 este interzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu număr de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor care dețin permis de conducere al Republicii Moldova și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum și circulația autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare dintr-o unitate teritorială nerecunoscută de Republica Moldova, relatează europalibera.org.

În cazul neconformării cerințelor legale stipulate, conducătorii respectivelor autovehicule riscă înlăturarea de la conducerea acestora, iar unitatea de transport este indisponibilizată pe teritoriul stației de parcare specială sau celei mai apropiate subdiviziuni de poliție.

Prin derogare, circulaţia respectivelor autovehicule se permite doar în cazul în care acestea sunt în proprietatea agenţilor economici din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender şi dacă conducătorii de autovehicule sunt angajaţi ai acestora.

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.