De ce localitățile raionului Rezina sunt patrulate și de carabinieri

  • 6 Noiembrie 2017, 10:30
  • Vizualizări: 926
De ce localitățile raionului Rezina sunt patrulate și de carabinieri

În ultimele zile pe străzile orașului Rezina au fost observați grupuri de carabinieri. Mai mulți rezineni întreabă cu ce scop se fac aceste patrulări?

Veaceslav Dascăl, șeful Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Rezina,  ne-a relatat, că Inspectoratul General de Poliție și Departamentul trupelor de carabinieri temporar au detaşat în raionul Rezina o echipă de 15 carabinieri. Scopul lor este patrularea localităților raionului şi, mai ales, a oraşului Rezina, unde se atestă un nivel înalt al infracțiunilor și contravențiilor. Este vorba în special de patrularea străzilor și ulicioarelor slab iluminate în timpul nopţii; controlul în comun cu angajații Serviciului de Patrulare al IP Rezina a locurilor și localurilor de agrement,  construcțiilor nefinalizate, subsolurilor blocurilor locative și altor obiective cu risc sporit de traumatism a copiilor.

Carabinierii au început patrularea din 30 octombrie c. și se preconizează aflarea lor în raion până la finele lunii noiembrie c. Dânșii sunt ostași în termen.

Luând în considerare unele îngrijorări ale cetățenilor, Inspectoratul de Poliție Rezina ne-a comunicat, că asemenea acțiuni se practică în toată țara și au menirea de a preveni diferite delicte și abateri de la normalitate.

Ion Perciun