Dar din dar se face raiul

  • 22 Ianuarie 2015, 23:02
  • Vizualizări: 1130
Dar din dar se face raiul

În imagine: Cei doi tineri, împreună cu alţi membri ai Asociaţiei Umanitare Filantropia Creştină, au venit cu daruri la familia care are acum nevoie de sprijin

Anastasia Negară, voluntară a Asociaţiei Umanitare Filantropia Creştină din Orhei

 

Doi tineri energici şi responsabili din Orhei, Vadim Lozinschi şi Andrei Şaripov, în vârstă de 18 ani, au decis să aducă o bucurie în casa unei familii cu doi copii minori, care la moment se confruntă cu o situaţie mai dificilă. Cu banii adunaţi în cadrul sărbătorilor de Crăciun pentru colinde au fost procurate produse alimentare şi donate familiei respective.

 

Tinerii nu sunt dintre cei bogaţi, iar banii agonisiţi ar fi avut pe ce să-i cheltuie, însă bogăţia pe care au dobândit-o este mult mai însemnată – „comoara în Ceruri”. Mai cu seamă pentru că au încredere în Dumnezeu şi Biserică or, înainte de a face donaţia s-au sfătuit cu preotul Sergiu Aga, parohul bisericii Sf. Vasile de la Poiana Mărului din oraşul Orhei.

Mulţi ar zice că gestul băieţilor este un lucru mărunt, dar Maica Tereza spunea: “Fii devotat lucrurilor mărunte, căci în ele stă puterea ta”. Multe fapte eroice îşi au originea într-o întâmplare, idee, un gest neprevăzut, dar datorită dorinţei, ambiţiei şi muncii lucrurile mărunte se transformă în fapte măreţe.

Ar mai fi de spus că anume Serviciul de Integrare Social-Profesională (SISP) implementat de Asociaţia Umanitară Filantropia Creştină cu susţinerea Caritas-Elveţia a făcut posibilă legătura dintre milostenia tinerilor băieţi şi bucuria familiei în dificultate. Mai sunt mulţi care aşteaptă această bucurie, aşteaptă ca sămânţa divină din sufletele noastre să parcurgă calea spre înflorire. Ar fi bine ca această sămânţă să fie udată din belşug cu dragoste şi credinţă, căci doar aşa vom fi mai aproape de veşnicie. Doar prin milostenie ne vom onora menirea în faţa lui Dumnezeu.