Convenția primarilor și obiectivele ei

  • 11 Decembrie 2017, 08:10
  • Vizualizări: 1142
Convenția primarilor  și obiectivele ei

Convenţia Primarilor privind Clima şi Energia este un proiect deosebit de actual elaborat în cadrul Uniunii Europene în sprijinul Iniţiativei Parteneriatului Estic privind dezvoltarea urbană durabilă. Scopul iniţiativei este de a uni autorităţile locale şi regionale într-un angajament voluntar comun pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea gospodărească a surselor de energie regenerabilă în teritoriile lor.

 

Semnatarii Convenţiei îşi propun reducerea emisiilor de CO2 şi alte substanţe nocive în atmosferă şi prin aceasta să contribuie la creşterea economică ecologică a comunităţilor respective şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei.

Convenţia Primarilor din ţările Parteneriatului Estic (CoM Est) a fost lansată în a. 2011 şi şi-a stabilit drept obiective principale reducerea emisiilor de CO2 cu 20% până în 2020 şi cu 30% - până în 2030. Programele de activitate mai prevăd activităţi menite să sporească rezistenţa la efectele schimbărilor climatice, o cooperare mai strânsă cu alte autorități locale și regionale din UE și din afara Comunităţii Europene pentru a îmbunătăți accesul la o energie sigură, durabilă și la prețuri accesibile, dar şi a asigura cetăţenilor o calitate înaltă a vieții în orașe dezvoltate, rezistente la schimbările climatice și energice.

 

Republica Moldova în CoM EST

Până acum, din cele 6 ţări care fac parte din Parteneriatul Estic (Armenia, Azerbaigean, Belarusi, Georgia, Moldova şi Ucraina), au semnat CoM EST 269 de oraşe, iar 108 – au depus cereri.

Din R. Moldova la CoM EST au aderat autoritățile publice a 19 localităţi. Printre acestea este şi or. Şoldăneşti, unica localitate din regiunea Orhei, care a aderat la Convenţie încă în noiembrie 2012. În prezent, după cum ne-a confirmat primarul Simion Tatarov, pregăteşte actele de a semna convenţia şi Primăria Rezina.

Semnatarii Convenției se angajează să întreprindă acţiuni concrete în ce priveşte atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea durabilă la aceste schimbări, utilizarea cu maximă eficienţă a resurselor energetice. În maximum doi ani de la aderare, semnatarii trebuie să elaboreze şi să realizeze planuri de acțiuni concrete în aceste domenii.

Unele din condiţiile CoM EST prevăd implicarea societăţii civile şi a populaţiei în realizarea angajamentelor asumate în ce privește reducerea pierderilor de energie și a emisiilor de substanțe nocive în atmosferă, efectele izolării edificiilor, utilizării unor instalații termice și de iluminare economicoase, dar și în monitorizarea acestor procese, a remarcat Kristoff Fparing, expert al CoM EST. O condiție cadru a colaborării cu CoM EST, a mai accentuat Kristoff Fparing, este informarea periodică a comunităţilor şi finanţatorilor despre rezultatele înregistrate.

 

Angajamente ambițioase

Ex-primarul de Şoldăneşti, Alexandru Tinică, a fost unul dintre primii edili din R.Moldova care a semnat CoM EST. Planul de acţiuni privind clima şi energia pe teritoriul administrat de Primăria Şoldăneşti, aprobat de Consiliul orăşenesc a fost destul de ambiţios. El prevedea sarcini concrete în ce priveşte reducerea emisiilor de CO2 de la mijloacele de transport şi întreprinderile industriale din oraş, izolarea termică a mai multor instituţii sociale în vederea sporirii eficienţei energetice, reducerea cheltuielilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a instituţiilor de educaţie, iluminarea spaţiilor publice ş.a., inclusiv din fonduri europene.

Solicitată să ne ofere informaţii privitor la reali-zarea acestui plan, Svetlana Zaiţev, secretara Consiliului orăşenesc Şoldăneşti ne-a spus că, după adoptarea lui şi semnarea Convenţiei, autorităţile publice din Şoldăneşti nu au mai revenit la aceste documente, deşi unele lucrări în acest domeniu au fost înfăptuite, dar cu implicarea altor surse de finanţare.

 

Georgienii au cu ce se lăuda

În componenţa unui grup de jurnalişti din Republica Moldova, specializaţi în tematica ecologie şi eficienţă energetică, am participat săptămâna trecută la un seminar pentru reprezentanţii mass-media din ţările Parteneriatului Estic, organizat la Tbilisi. La întrunire s-a vorbit despre sarcinile actuale ale CoM EST, experienţa acumulată de autorităţile semnatare ale Convenţiei, rolul mass-media în promovarea practicilor demne de urmat pentru a lărgi arealul localităţilor implicate în procesul de utilizare eficientă a resurselor energetice, reducere a emisiilor nocive în atmosferă şi adaptare a mediului de activitate şi trai la schimbările climatice.

După ce participanţii la seminar au trecut în revistă practicile pozitive şi problemele existente în domeniul de referinţă (colegii din Moldova Andrei Bargan şi Lilia Curchi au vorbit despre istoriile de succes realizate cu concursul Com EST de autorităţile publice din oraşele Cimişlia şi Ocniţa), gazdele ne-au organizat o vizită de documentare în or. Rustavi, unul din principalele centre industriale din Georgia.

Rustavi a fost primul oraș din Georgia, autoritățile căruia au aderat la Com EST. Angajamentele asumate la momentul semnării Convenției prevedeau reabilitarea parcului orășenesc de odihnă și agrement, instalarea pe strada centrală a orașului și în parcul de odihnă a unor sisteme de iluminat performante, înverzirea localității, reparația și reamenajarea conform standardelor europene a trei grădinițe de copii cu izolarea pereților, acoperișului, instalarea unor sisteme moderne de încălzire ș.a. acțiuni menite să contribuie la reducerea emisiilor nocive cu 20% până în a. 2020 și îmbunătățirea condițiilor de activitate și de trai ale cetățenilor. Primarul municipiului, Iraclii Tabagua și colegii lui din administrația orașului ne-au povestit și ne-au demonstrat că majoritatea absolută a obligațiunilor a fost realizată. Asta s-a întâmplat în mare parte datorită susținerii financiare din partea fondurilor UE - peste 800 mii euro; implicării active în lucrări, alături de autoritățile publice și structurile lor, a societății civile, orășenilor, a accentuat primarul.

În imagine: Primarul municipiului Rustavi, Iraclii Tabagua (la stânga)  a povestit delegaţiei moldovene despre activităţile implementate de primărie după aderarea la Convenţia Primarilor din ţările Partenereiatului Estic (CoM Est).


Tudor Iașcenco