Continuă înscrierea la Tabăra de educație mediatică ”Filtrează Informația”

  • 27 Iulie 2017, 13:13
  • Vizualizări: 603
Continuă înscrierea la Tabăra de educație mediatică ”Filtrează Informația”

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) continuă înscrierea participanților la Tabăra de educația mediatică ”Filtrează Informația” pentru elevi și profesori, care va avea loc în perioada 20-26 august 2017, în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova, Ucraina și Georgia”.

 

Programul taberei va include două componente: instruiri despre educația mediatică și dezvoltarea proiectelor media pentru instituțiile din care vin participanții. Tinerii vor învăța cum să recunoască conținutul media de calitate de cel manipulatoriu și cum trebuie să reacționeze în cazul în care presa îi dezinformează, cum să folosească diverse canale de comunicare (social media, noile tehnologii etc) pentru a se exprima în calitate de cetățeni activi etc. Sub îndrumarea experților invitați și a mentorilor, elevii vor lucra la idei de proiecte media, pentru care vor primi granturi de până la 300 $ de la CJI pentru implementare.

În același timp, profesorii vor beneficia de un prog-ram de instruire în cadrul căruia vor învăța ce este educația mediatică și cum să organizeze activități extracurriculare despre media pentru elevi. De asemenea, elevii și profesorii vor participa la activități comune în cadrul taberei și pe parcursul implementării proiectelor în școlile de unde vin.

După finalizarea taberei, participanții vor avea la dispoziție trei luni pentru a lucra la proiecte, timp în care vor fi ghidați de mentori, jurnaliști cu experiență din diverse instituții media.

Școlile și liceele din diverse localități ale Republicii Moldova sunt invitate să delege grupuri  de maxim 3 participanți la tabăra de vară plus un profesor-însoțitor. Participanții vor fi elevi ai claselor a VIII-X, iar însoțitorul grupului – un profesor care va putea organiza ulterior activități de educație media (lecții, cluburi extra-curriculare etc).

Școlile vor expedia dosarele care vor conține: numele, prenumele și vârsta participanților și CV-ul profesorului însoțitor, la adresa coordonator@ijc.md până la data de 31 iulie 2017, ora 18:00.

Sunt încurajați să participe și vorbitori de limbă rusă.

 

Criteriile de selectare a școlilor participante:

1) Experiența profe-sorului-însoțitor în organizarea lecțiilor/activităților de educație mediatică va constitui un avantaj.

2) Diversitatea teritorială  a școlilor.

3) Diversitatea lingvistică a participanților.

Elevii și profesorii care au mai participat la activități de educație media în anii 2015-2017, sunt rugați să menționeze despre aceasta, denumirea activității și perioada.

Participarea la tabără este gratuită. Organizatorii vor acoperi costurile de transport, cazare și alimentare.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la nr de telefon 022 213 652 sau la adresa coordonator@ijc.md.

 

Tabăra de educație mediatică ”Filtrează Informația” este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei  Suediei la Chișinău.

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.