Conacul Andrianov - o piesă istorică pe harta satului Răspopeni

  • 5 Noiembrie 2015, 20:36
  • Vizualizări: 1492
Conacul Andrianov - o piesă istorică pe harta satului Răspopeni

În imagine: Deşi ar fi necesare sume mari de bani, oamenii din Răspopeni vor ca această clădire să fie restaurată şi repusă în serviciul comunităţii. Ei cer autorităților să contribuie la reabilitarea clădirii și amplasarea în ea a muzeului satului.

Un conac de toată frumusețea, cu o istorie şi arhitectură unicale din satul Răspopeni, raionul Șoldănești a fost transformat în ruine.

Faptele contemporanilor

 

Clădirea conacului și terenul adiacent au fost vândute de către fosta administrație publică locală la un preț de circa 5 mii de dolari. Deși de atunci a trecut mai bine de un deceniu, noul proprietar nu a făcut nimic pentru salvarea imobilului. Ploile și zăpada au deteriorat pereții, iar oamenii din sat au scos lemnul, ușile și ferestrele.

Situația ar putea fi salvată. De această părere este Simion Artin, un împătimit de istorie, originar din Răspopeni. Potrivit dumnealui, familie de boieri Maria și Constantin Andrianov s-ar fi stabilit în sat pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Ei aveau patru copii. Fiul Egor a rămas în memoria sătenilor.

Simion Artin a mai precizat, că după revoluția din octombrie 1917, boierul Egor a dispărut, în timp ce surorile lui au rămas în sat. Puterea sovietică a deschis în conac un spital pentru bolnavii de tuberculoză. În această perioadă s-a intervenit mult în aspectul arhitectural al clădirii. În locul coloanelor din lemn au fost ridicate altele din beton. La intrare, sus, era o cruce, peste care sovieticii au instalat o steluță, care mai apoi a căzut. Crucea a rămas.

 

Familia Andrianov a făcut mult pentru dezvoltarea comunităţii

Galina Caba, profesoară de istorie la Liceul Teoretic Răspopeni, susține că familia Andrianov, boieri de origine greacă, a construit acest conac la sfârșitul secolului al XIX-lea. Era o familie cu tradiții bogate. Aici au locuit copiii: două surori şi fratele lor. Pe lângă conac ei au deschis o școală de fete și alta de băieți, un spital. Oameni în vârstă povestesc că boierii protejau și ajutau copiii orfani și femeile văduve.

Majoritatea celor care au trăit pe vremea lui Andrianov, au trecut demult în neființă. Amintirile despre anii de glorie ai boierului însă au rămas. Deși materiale documentare despre acest conac și stăpânii lui nu prea sunt, Simion Artin spune că ar putea scrie o carte la temă în baza povestirilor bunicii sale, care a lucrat pe moșia lui Andrianov.

Simion Artin afirmă că acest imobil ar fi, într-un fel, unical. Temelia e construită sub un unghi, exact cum erau ridicate cetățile din Moldova, pentru a nu fi afectate de cutremure și alte calamități naturale. Imobilul a fost construit din cărămidă roșie de înaltă calitate, fabricată chiar pe moșia boierului. Terenul pe care îl deținea era lutos şi nobilul a construit aici zeci de cuptoare de ardere a argilei.

Simion Artin ne mai spune că Andrianov a adus specialiști din Germania pentru a construi moara. Dar conacul nu știe cine l-a ridicat. „Nu mi-a dat în cap să notez tot ce mi-a povestit bunica despre această casă boierească”, zice dumnealui. Dânsul mai spune că de la conac până la moară era un trotuar, cu o lungime de aproape un km, iar curtea boierească era de o frumusețe rară, cu un parc și un havuz, specii de plante care astăzi sunt înscrise în Cartea Roșie.

Dinastia Andrianov era o familie apreciată și stimată în acele vremuri. În jurul conacului s-a dezvoltat întreaga comunitate. Egor Adrianov le oferea oamenilor locuri de muncă și le plătea regulat salariile, îi hrănea și îi ajuta la nevoie.

Mai mulţi oameni din Răspopeni ne-au spus că boierul a ajutat şi la înălțarea bisericii, iar la moară, care era unicală în Basarabia, se măcinau nouă feluri de făină. Tot aici era și o oloiniță. Drumul de la conac până la moară era pavat cu aceiași cărămidă roșie, iar prin părți erau construite hambare și depozite.

 

Urmaşii boierului

Printre locuitorii satului Răspopeni, despre Andrianov, așa cum îl numesc ei fără a menționa și prenumele, circulă diferite legende.

Lumea vorbeşte că boierul se plimba pe moșia sa călare pe un cal alb sau într-o caretă trasă de patru cai. Egor Andrianov, cică, ar fi avut o patimă deosebită pentru fetele tinere. Deși niciodată nu a fost căsătorit, boierul Andrianov a ridicat case mari la multe dintre iubitele sale. Cei din Răspopeni presupun că în sat boierul ar putea avea și urmași.

În acest context, Galina Caba, de exemplu, afirmă că boierul a avut o fiică născută de o țărancă. Copilul purta numele boierului. Urmași pe această linie însă nu au existat, pentru că fiica lui Egor nu s-a căsătorit și nu a avut copii.

Evenimentele politice de la începutul secolului al XX-lea au dus la distrugerea moşiei lui Andrianov. Ultimele zile ale boie-rului au fost neobișnuite, spune Simion Artin. Andrianov se ascundea într-un butoi. Sătenii îi duceau de mâncare. Se spune că a murit în urma bolilor care s-au acutizat din cauza frigului și a foamei și a fost înmormântat în curtea conacului, ca mai apoi rămăşițele lui și ale mamei sale să fie transferate în curtea bisericii. După asta conacul a rămas de izbeliște. Nici surorile lui Egor Andrianov nu au fost căsătorite. În anul 1940 a murit ultima descendentă a familiei. Ambele sunt înmormântate în curtea bisericii.

Imobilul a fost transformat în spital. Mai târziu în preajmă a fost ridicată o clădire cu trei niveluri, unde a fost transferată instituția medico-curativă.

 

Conacul trebuie restaurat

Conacul familiei Andrianov a fost construit să dăinuie secole aidoma cetăților din Ţară, spune Simion Artin. Dar nu a rezistat indiferenţei şi lăcomiei oamenilor.

Solicitat să se pronunțe la subiect, Nicolae Gonța, primarul satului Răspopeni, ne-a spus că a vorbit cu actualul proprietar al acestui conac, dar acela nu-i dispus să restituie imobilul comunităţii. Oricum, administrația satului va continua dialogul cu scopul de a reîntoarce conacul în proprietatea satului și a deschide acolo un muzeu de istorie şi etnografie. Pentru că, după cum spune profesoara Galina Caba, acest conac are o importanță istorică deosebită. Familia Andrianov a adus cultura şi a contribuit esenţial la dezvoltarea economică şi socială a localităţii. Ea nu s-a îngrijit doar de bunăstarea proprie, dar și de cea a localnicilor.

Natalia Rotari

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului "Consolidarea independenţei în mediile de comunicare din Moldova", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

Moldova+ Materialele au fost realizate în cadrul proiectului "Consolidarea independenţei în mediile de comunicare din Moldova", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews