Comemorarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt la Biblioteca Publică Țareuca

  • 6 Iulie 2017, 13:20
  • Vizualizări: 607
Comemorarea lui Ștefan  cel Mare și Sfânt la Biblioteca Publică Țareuca

“Destinul unui neam este, de obicei, împlinit de mari forțe anonime și rareori de mari personalități care-l întruchipează: una din ele este Ștefan cel Mare, omul din Moldova“, scria                                                                                                P.Panaitescu.   

La Biblioteca Publică Țareuca a fost comemorată aniversarea de 513 ani de la trecerea în eternitate a lui Ștefan cel Mare şi Sfânt într-un mod deosebit. Liuba Stavinschi, președinta AO “Nufărul", a donat bibliotecii din s. Țareuca o imagine cu chipul voievodului.

Cei prezenți, între care dl Mihail Olari, primarul comunei Țareuca, dna Ludmila Chirilici de la AO "Nufărul", dna Alexandra Socol, șefa Bibliotecii Publice ”Afanasie Talpă“ din s. Țahnăuți, care a venit cu un grup de voluntari, locuitori ai satului au adus un omagiu celui a cărei epocă a fost vestită nu numai prin luptele dârze pentru apărarea neatârnării Țării Moldovei, ci și prin mari realizări în domeniul culturii. Eleva Victoria Dascăl a recitat pentru toți cei prezenți poezia lui Vasile Alecsandri ”Imn lui Ștefan cel Mare“. Alexei Druță, locuitor al s. Țahnăuți a emoționat publicul cu o poezie, creație proprie, închinată marelui voievod.

Biblioteca Publică Țareuca își asumă o și mai mare responsabilitate de a păstra și a transmite mai departe valorile neamului nostru care au făcut cinste și slavă acestui pământ or, istoria noastră zbuciumată ne-a dăruit de-a lungul secolelor mai multe personalități, însă prima, de mare strălucire, este Ștefan cel Mare și Sfânt, domn viteaz și înțelept, care prin activitatea sa pe multiple planuri a lăsat o urmă adâncă în conștiința generațiilor.

Imaginea Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt ne va pune mult în valoare incinta bibliotecii, cât și colțișorul ținutului natal ”Moștenire din străbuni“.

 

 Elena Burlacu, şefa Bibliotecii Publice Țareuca

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.