Ce e cu această modificare a Codului Electoral? Ce stipulează Legea

  • 31 Iulie 2017, 06:31
  • Vizualizări: 582
Ce e cu această modificare a Codului Electoral? Ce stipulează Legea

La o zi după ce a fost adoptată de Parlament și promulgată de către șeful statului, Legea privind modificarea Codului Electoral, care prevede trecerea la sistemul de vot mixt, a fost publicată vineri, 21 iulie, în Monitorul Oficial, transmite IPN.

 

Alegerile parlamentare se vor organiza în baza unei circumscripții naționale, care cuprinde întreg teritoriul Republicii Moldova și secțiile de votare din străinătate, precum și în baza a 51 de circumscripții uninominale, inclusiv constituite pentru localitățile din stânga Nistrului și peste hotare. Astfel, 50 de deputați vor fi aleși în circumscripția națională, pe liste de partid, în baza votului reprezentării proporționale. Alți 51 de parlamentari vor fi aleși în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare din cele 51 de circumscripții uninominale. Circumscripțiile electorale uninominale vor cuprinde între 55000 și 60000 de alegători cu drept de vot.

La birourile electorale ale secțiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova se vor expedia 5000 de buletine de vot pentru fiecare secție, iar în țară – câte 3000. Pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului se vor organiza secții de votare cu sediul pe teritoriul Republicii Moldova.

Partidul și/sau blocul electoral poate înainta lista de candidați pentru circumscripția națională, care nu va fi mai mică de 30 de persoane și nu va depăși 55 de persoane și câte un candidat pentru fiecare circumscripție uninominală. Pentru a fi înregistrat de consiliul electoral de circumscripție, candidatul pentru circumscripția uninominală prezintă liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători cu drept de vot din circumscripția uninominală unde intenționează să candideze. Un candidat femeie poate fi înregistrat dacă prezintă semnăturile a cel puțin 250 și cel mult 500 de susținători cu drept de vot din circumscripția unde candidează.

Partidele politice care vor respecta cota de cel puțin 40% de candidate înaintate în circumscripțiile uninominale vor beneficia de o majorare a suportului bugetar de 10% din suma alocată pentru anul bugetar respectivului partid și de un coeficient de multiplicare pentru fiecare candidată aleasă în circumscripția uninominală.

Plafoanele donațiilor din partea persoanelor fizice şi juridice în contul „Fond electoral” pentru o campanie electorală vor constitui 50 şi, respectiv, 100 de salarii medii lunare pe economie stabilite pentru anul respectiv.

Data alegerilor parlamentare se va stabili prin hotărâre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.

 Alegerile anticipate vor avea loc peste cel puțin 60 de zile, dar nu mai târziu de 3 luni de la dizolvarea Parlamentului.

Campania electorală pentru alegerile Parlamentului începe nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua alegerilor. În cazul în care în urma alegerilor parlamentare în circumscripția uninominală nu a fost ales un deputat, Comisia Electorală Centrală organizează, în termen de 2 săptămâni, alegeri parțiale în circumscripția uninominală respectivă. Dacă şi după votarea repetată alegerile sunt declarate nule sau funcția de deputat a devenit vacantă, Comisia Electorală Centrală stabilește data desfășurării alegerilor noi, care au loc peste cel puțin 60 de zile de la data când alegerile sunt declarate nule, dar nu mai târziu decât peste 3 luni de la această dată.

Într-o declaraţie mediatizată zilele trecute, Asociația "Promo-LEX" regretă modificarea sistemului electoral şi atrage atenția că aceasta s-a făcut fără a se ține cont de principala recomandare a Comisiei de la Veneția, care a menționat, că schimbarea sistemului de vot proporțional pe unul mixt pentru Republica Moldova nu este recomandabilă.

O concluzie similară cu cea menționată în avizul Comisiei de la Veneția a fost formulată în studiul „Proiectarea sistemului electoral în Republica Moldova”, elaborat de "Promo-LEX", potrivit căruia pentru Republica Moldova cel mai oportun ar fi fost implementarea unui sistem electoral proporțional cu circumscripții electorale plurinominale și liste deschise de candidați.

Asociația "Promo-LEX" consideră, că legea adoptată conține o mulțime de deficiențe importante. Mai mult, sistemul mixt de vot poate conduce la un șir continuu de alegeri parțiale în circumscripții uninominale, va spori costurile pentru organizarea alegerilor parlamentare și a campaniilor electorale, va crește riscul de corupere a alegătorilor, în special în circumscripțiile uninominale, va crește riscul “coruperii” deputaților prin „alocarea selectivă” a resurselor financiare din banii publici pentru realizarea promisiunilor electorale ale acestora pe teritoriul circumscripției electorale uninominale din care a fost ales, precum și sporește riscul fragmentării excesive a electoratului, dar și apariția unor conflicte sociale și etnice.

În contextul celor menționate mai sus, Asociația "Promo-LEX" consideră că sistemul electoral mixt adoptat recent are mai multe dezavantaje comparativ cu sistemul proporțional, în special cel proporțional cu stabilirea unor circumscripții electorale plurinominale și liste deschise de candidați. 

Foto simbol. Sursa: point.md

 

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.