Câte "zebre" sunt în Rezina?

  • 3 Septembrie 2017, 09:14
  • Vizualizări: 752
Câte "zebre" sunt în Rezina?

Nu demult, un şofer m-a certat de faţă cu cei 3 nepoţei ai mei, cu care încercam să traversăm str. 27 August din Rezina în drept cu str. Cosmonauţilor. Acolo, de la trotuarul de lângă fosta şcoală auxiliară, peste gazon, a fost construit un trotuar perpendicular până la str. 27 August. Trecerea e pavată, are chiar şi pandus pentru mamele cu bebeluşii în căruţ, pentru biciclişti.

De partea cealaltă a străzii, lângă fostul liceu "Ştefan cel Mare", la fel este amenajat pandus. Deci, să înţelegem că este o trecere pentru pietoni, nu? Mi-am luat strâns de mânuţe nepoţeii mai mici şi ne-am oprit pe marginea străzii, să aşteptăm când vom putea traversa în siguranţă. Şoferii care veneau dinspre Ţareuca s-au oprit şi ne-au făcut semn să traversăm. Eu însă vedeam că vine o maşină cu viteză dinspre centrul oraşului şi aşteptam fie să se oprească, fie să treacă. Şoferul maşinii respective însă a frânat şi m-a luat la rost: "Unde vezi mata aici "zebră"!?

În Rezina, la drept vorbind, "zebrele" le poţi număra pe degetele de la o mână. Nu ştiu dacă ele trebuie sau nu să fie la fiecare intersecţie. Dar prin locul cu pricina traversează zilnic mulţime de lume. Consider, că autorităţile nu şi-au făcut lucrul până la capăt. Dacă este construit trotuar şi loc de trecere a pietonilor (chiar peste gazon), de ce nu este instalat nici un semn, nici un panou cu vreo explicaţie, ca toţi să ştie - şi copiii, şi bătrânii, şi oamenii neiniţiaţi în regulile de circulaţie, cine, când şi în ce condiţii poate să traverseze strada ca să fie în siguranţă?

Această rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la Bucureşti. Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate aparţine autorului şi nu neapărat reflectă poziţia ambasadei.

 

Lidia D., or. Rezina 

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.