Care drumuri din raionul Şoldăneşti vor fi reparate de 7 milioane de lei

  • 10 Iulie 2017, 12:46
  • Vizualizări: 759
Care drumuri din raionul Şoldăneşti vor fi reparate  de 7 milioane de lei

7 milioane de lei pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor din raionul Şoldăneşti. Aceasta este suma care a fost oferită de către Fondul rutier, fapt anunțat în cadrul şedinţei extraordinare din 30 iunie c. a Consiliului Raional Şoldăneşti. Consilierii urmau să aprobe programul privind repartizarea mijloacelor din Fondul rutier pentru drumurile raionale. Conform deciziei Consiliului, cu aceşti bani vor fi reparate şi întreţinute 19 porţiuni de drum.

Potrivit lui Victor Iurcu, şeful Secţiei Raionale Construcţii, Gospodărie Comunală şi Drumuri, cei 7 milioane de lei vor fi direcţionaţi şi pentru plombarea gropilor, profilarea părţii carosabile, întreţinerea terasamentului şi a sistemelor de evacuare a apelor.

Conform Deciziei Consiliului Raional Şoldăneşti nr. 5-1 din 30 iunie 2017, au fost selectate 19 porţiuni de drum din categoria a doua, adică drumuri raionale locale. Astfel, până la iarnă, se cuvine să fie reparate drumurile de acces spre satele Rogojeni (1 km), Pohoarna (2,5 km), Cuşelăuca (3 km), Chipeşca (1 km), Cuşmirca (4 km), Lelina (1 km), Socola (aproape 3 km), Poiana (3,5 km), Odaia (1 km), Şipca (2 km), Parcani (1 km), Şoldăneşti (aproape 2 km).

Totodată, vor fi reparate şi unele drumuri care fac legătura între sate. Printre acestea se numără traseele Şoldăneşti – Cobâlea – Cuşelăuca; Dobruşa - Zahorna; Răspopeni - Găuzeni; Sămăşcani - Răspopeni; Vadul Raşcov - Climăuţii-de-Jos - Cot; Şoldăneşti-Mateuţi – Boşerniţa (sectorul Mihuleni – Glingeni); Şoldăneşti – Păpăuţi – Ţareuca (sectorul Parcani – Zanova).

Sursele financiare pentru fiecare sector de drum nu au fost încă aprobate.

Discuţiile aprinse au durat pe parcursul întregii şedinţe. Consilierii au cerut specialiştilor din cadrul aparatului preşedintelui raionului să monitorizeze cu atenţie toate lucrările. În special, ei au insistat ca reparaţiile să fie realizate de un agent economic cu reputaţie impecabilă.

Consilierii raionali au cerut revizuirea repartizării banilor. Ei au solicitat ca sectoarele de drum propuse pentru reparaţie şi întreţinere să fie reparate calitativ. În plus, consilierii au mai solicitat reparaţia sau construcţia prin localităţi a trotuarelor.

Foto simbol.

Natalia Rotari

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.