Aurelian Silvestru: Mă consider un scriitor care muncește

  • 4 Iulie 2017, 05:43
  • Vizualizări: 996
Aurelian Silvestru: Mă consider  un scriitor care muncește

Doctor în psihologie, pedagog, scriitor, publicist, compozitor, pictor, omul care creează cu gândul la cititor și un mare patriot! S-a născut la 1 octombrie 1949 în s. Cușelăuca, r. Floreşti (astăzi Șoldănești). A absolvit școala generală din s. Cotiujenii Mari. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția ziaristică(1966-1968), apoi - la Institutul Pedagogic "Aleco Russo" din Bălți, Facultatea de Pedagogie și Psihologie(1969-1973). În 1989 a înfiinţat Asociația de Creație TOCONO ("Totul Copiilor Noştri"), iar în 1991 a fondat Liceul de Creativitate și Inventică "Prometeu". A publicat articole și eseuri în diverse ziare și reviste. A tradus monografii și manuale de psihologie din limba rusă. A publcat cărţi de psihologie: "Cunoaște-te pe tine însuți" (1983), "Vârsta barierelor"(1987), iar mai apoi cărți de istorie pentru copii: ,,Daciada’’, "Noi și biografia omenirii"; culegeri de aforisme, de cântece, precum și romane. În curtea Şcolii Primare "Prometeu-Junior" a înălțat o biserică în care se desfăşoară lecțiile de religie. În cărțile sale, Aurelian Silvestru tratează diferite teme, printre care istoria, spiritualitatea și moralitatea.

 

- Dle Aurelian Silvestru, cum a apărut pasiunea pentru scris? V-ați dorit dintotdeauna să fiți scriitor?

- Una e să-ți dorești și alta e să știi că vei fi! Eram prin clasa a V-a când am trăit un episod de viață  mai deosebit. L-am notat tangenţial şi în romanul "Cel rătăcit". Venise atunci la noi la mănăstire o sfântă oarbă. Făcea minuni. Ştia să ghicească viitorul. Citea totul ca în palmă! Cu noi, copiii, nu discuta nimic, dar, deoarece o ajutasem să ajungă la mănăstire, m-a primit şi, printre altele, mi-a prezis că voi fi compozitor! Pentru mine, la acea vârstă, a fi compozitor s-a asociat cu a compune ceva: povestiri, povești. Astfel, în mintea mea, din momentul acela, s-a cuibărit ideea că voi fi scriitor! Asta m-a determinat să scriu şi să încep a publica câte ceva prin ziare şi reviste. În clasa a VIII-a, la una din revistele din Chişinău, am câștigat chiar un premiu - o foaie de odihnă la o tabără din Iugoslavia de atunci! A venit la școală un corespondent al revistei şi m-a scos în faţa careului, anunţând că, în luna iulie, un reprezentant din raion mă va însoţi până în capitală. Eu tocmai mă pregăteam de admitere la școala de pictură „Ilia Repin” din Chişinău… Evident, am renunţat la pictură, în favoarea taberei. Dar aşa şi nu a venit nimeni să mă ia. Am așteptat înzadar toată vara. Eram derutat. Nu ştiam ce s-a întâmplat. Nu credeam că cineva poate glumi cu aşa ceva… În sfârşit. Anii s-au scurs şi (pe când eram deja student la ziaristică) unul dintre conferenţiarii universitari a citit numele meu în catalog şi a rostit: „Felicitări!” „Cu ce ocazie?” l-am întrebat. „Cu faptul că nu am dat greş atunci când te-am trimis în Iugoslavia”. „M-aţi trimis, dar nu pe mine”. „Cum adică nu pe tine? V-am condus pe toţi până la gară. Erai în listă. Am verificat-o personal”. „Poate că eram în listă, nu însă şi printre cei care urcau în tren”. Conferenţiarul a căzut pe gânduri şi, probabil, şi-a amintit cum un şef din raion îşi petrecea odrasla în locul meu la tabără. Resemnat a conchis: „Se mai întâmplă”.

…Acum, când mă gândesc la cele întâmplate, îmi dau seama că Dumnezeu avea alte planuri cu mine (nu voia să mă fac pictor)…

– Sunteți fondatorul și directorul Liceului de Creativitate şi Inventică ,,Prometeu’’. Cum vă reușește să armonizați viața de director cu viața de scriitor?

- Totul depinde de felul cum știi să-ți organizezi timpul. Mă conduc de principiul: „Talentul nu are zile de odihnă”. Dacă ai talent, atunci nici noaptea nu-ți este dată pentru odihnă. Contează foarte mult să știi a-ți organiza regimul de lucru. Celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent. Am cunoscut mulţi oameni dotaţi care nu s-au realizat tocmai din cauză că s-au temut de muncă. Succesul fuge de omul lenos.

– Cum ați prezenta generația din care faceți parte? Ați putea să o comparați cu generația tânără a sec. XXI?

- Unii spun despre generația mea, că a fost o generație de sacrificiu, motivând prin faptul că am trăit în socialism, adică în condiții care nu ne-au permis să ne manifestăm plenar şi nu am avut parte de libertatea de care vă bucuraţi voi, tineretul de astăzi. Într-adevăr, era imposibil să faci studii peste hotare, să călătoreşti prin Europa, să vezi România, etc. Dar nu era imposibil să devii Om, să te cultivi, să citeşti, să aduni cât mai multe cărămizi sănătoase pentru edificarea unui suflet luminos. Eu, de exemplu, după ce am fost exmatriculat (pentru naţionalism) de la Facultatea de jurnalism, absolvind, ulterior, psihologia la Institutul din Bălţi, am făcut aspirantura la Moscova şi am susţinut teza de doctor în psihologie. Deci, dacă voiai să faci ceva – reuşeai! Consider că generația mea nu a fost o generație de sacrificiu. Depindea de fiecare dintre noi, dacă ne lamentam şi ne plângeam de milă pe umărul cuiva, sau puneam umărul la făurirea noastră ca personalităţi. Orice generație îşi are șansa sa! Trebuie doar să n-o rateze. Noi am avut șansa să citim cărți în ascuns, în limba română, să ne ducem, de exemplu, la Odesa, Kiev sau la Moscova, să cumpărăm cărți cu grafie latină și să le citim în limba română. Era o șansă. Cine a vrut să o folosească a folosit-o. Cine nu - așa a și rămas sacrificat. Deci, devii o jertfă a împrejurărilor, dacă te consideri un animal bun de sacrificat, dar dacă ești personalitate – nu! Mergi înainte, urci pe treptele afirmării, dai din coate, lupți, sângerezi, strângi dinţii, dar ajungi acolo unde este lumină şi nu rămâi în întuneric.

Referitor la voi... Sunteţi generația tehnicii de performanţă. E șansa voastră (dar şi neşansa) să găsești toată informația de care ai nevoie pe internet şi, astfel, să ocolești o bibliotecă, să nu-ți pese că ratezi bucuria de a te refugia vremelnic în paginile unei cărți. Deci, păşiţi și voi printre capcane. Aveți și voi multe tentații, ce vă pot abate de la drumul devenirii. Dacă laşi totul pentru altă dată, nici nu observi când viața a trecut... Tinerețea e un dar divin, dar foarte trecător… În una din cărţile mele, am scris: „Ca să fii fericit îți trebuie două luc-ruri: o vocație și o dragoste. Ambele - adevărate”. Iubiţi cu adevărat şi nu vă temeţi să vă sacrificaţi pentru o vocaţie adevărată. Dumnezeu ţine cu cei care se sacrifică pentru alţii. De om depinde dacă zboară ca un vultur sau se târâie ca o reptilă.

– Ce credeți că ar trebui să facă un scriitor ca să reziste în timp?

- Timpul are criteriile sale de selecție! E o  mare loterie aici. Posteritatea nu prea ţine cont de laudele sau de criticile de care ai parte în viaţă. Tolstoi, de exemplu, într-un eseu  despre artă, i-a criticat pe Shakespeare, pe Goete, Ibsen, Beethoven, Rembrandt sau Michelangelo, lăudând, în schimb, nişte personalități mediocre. Deci, nu părerea altora despre tine contează, ci munca, talentul şi voinţa de a te afirma. Există o singură cale spre posteritate: munca! Efortul personal. El te creează. Dumnezeu îţi oferă până şi șansa să ajungi un sfânt. Dar cum să realizezi această şansă, dacă te bălăceşti în noroi, dacă preferi să locuieşti într-o mocirlă? Unica șansă de a deveni o personalitate remarcabilă este să faci fapte remarcabile. E simplu, nu-i aşa?

– Ce amintire din copilărie e încă prezentă în viața de acum?

- Copilăria mi-am petrecut-o la mănăstirea  Cușelăuca (deocamdată – singura mănăstire din Republica Moldova care a dat o sfântă). Mama mea a fost şi ea călugăriță până la 18 ani, când taică-meu a furat-o şi s-au căsătorit – fapt relatat de mine în nuvela "Pragul". Ei bine, maică-mea s-a străduit să-mi cultive un respect aparte pentru Dumnezeu, pentru Credință, pentru morala creștină. Toate acestea, ulterior, au dat rod și au făcut din mine un prozator moralist. Aşa, în orice caz, mă consideră unii dintre criticii literari. Personal, mă consider un scriitor care muncește. În rest, e dreptul cititorului să-mi pună calificative. Eu îmi fac datoria, conducându-mă de idealurile pe care le găsim cu toţii şi în Biblie. Doar aşa poţi fi sigur că  mergi spre o ieşire luminoasă din tunelul vieții...

– Un mesaj pentru cititori, Vă rog.

- I-aș îndemna să nu se teamă de carte. Cartea este ziditorul unui suflet. O carte bună nu trebuie închisă niciodată, iar o carte proastă nu trebuie deschisă niciodată.

- Mulțumesc, dle Silvestru, pentru timpul acordat!


A intervievat Irina Boțu, studentă

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.