Ambasadorul SUA la Chişinău nu înţelege de ce moldovenii sunt pro-ruşi, deşi americanii le-au dat un miliard de dolari

  • 16 Iunie 2017, 11:59
  • Vizualizări: 1420
Ambasadorul SUA la Chişinău nu înţelege de ce moldovenii sunt pro-ruşi, deşi americanii le-au dat un miliard de dolari

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, James Pettit, se arată nedumerit că, în pofida eforturilor ţării sale, dar şi ale Uniunii Europene, de a sprijini financiar Republica Moldova, mai mult de jumătate dintre moldoveni se declară pro-ruşi.

Diplomatul american nu-şi poate explica cum este posibilă o astfel de situaţie, în condiţiile în care Rusia nu doar că nu ar oferi ajutor, dar şi sancţionează Moldova.

"Trebuie să luăm în calcul ce facem noi (SUA) şi UE în Republica Moldova. Cum am spus deja, doar ţara mea deja a dat Moldovei peste un miliard de dolari (referindu-se la perioada 1991 - 2017) pentru dezvoltarea statului nu doar economic, dar şi democratic.

Uniunea Europeană a oferit o sumă asemănătoare, dar Rusia? Ce a dat Rusia? Nu doar că nu au un program dezvoltat de ajutor, dar încă vă pedepsesc, precum este acest embargo. Iată de ce ne uimeşte că, potrivit tuturor sondajelor, se pare că mai mult de jumătate din populaţie este pro-rusă. Cum să explicăm asta? Ne este foarte greu să înţelegem", a declarat James Pettit, în cadrul unei emisiuni de la RTR-Moldova, conform deschide.md.

Drept reacţie preşedintele I.Dodon a declarat că partenerii americani ar trebui să susţină poporul şi nu guvernările corupte şi să nu închidă ochii la nelegiuirile autorităţilor pro-europene”.

I.Dodon a uitat că şi dânsul mulţi ani a făcut parte din aceste guvernări.

În imagine: James Pettit. Foto: canal2.md

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.