Agențiile de angajare - lozul (ne)norocos al tinerilor

  • 18 Mai 2017, 06:00
  • Vizualizări: 214
Agențiile de angajare - lozul (ne)norocos al tinerilor

În căutarea unui loc de muncă legal, în țară sau peste hotare, tinerii din Republica Moldova apelează tot mai des la serviciile agențiilor de recrutare. Unele experiențe nu sunt tocmai plăcute.

Ana Gherciu, moldova.org
 
Trei istorii ale moldovenilor plecați peste hotare prin intermediul agențiilor private de recrutare, povestite pe scurt

Tatiana Antoniu are 31 de ani și spune că refuză „din principiu” să lucreze în Republica Moldova și nici locuind aici nu se vede. Apelând la serviciile unor agenții private de plasare în câmpul muncii (APP), a lucrat în Grecia, România și Qatar. Abia așteaptă să plece iar peste hotare. Tot prin intermediul unei agenții, a plecat în Germania, pentru o viață mai bună, și tânăra familie Grosu, dar prima experiență a fost un coșmar, după cum afirmă. Anastasia Basarab voia un loc de muncă acasă după facultate, însă a fost refuzată de angajatori din cauza lipsei de experiență. În cele din urmă, și-a găsit vocația cu ajutorul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM). Pe Tatiana, soții Grosu și Anastasia îi unește un lucru — și-au căutat un loc de muncă legal, prin agenții de recrutare.


În 2016, numărul total al moldovenilor angajați prin intermediul APP și grație acordurilor bilaterale interguvernamentale, coordonate de ANOFM, a crescut față de 2015 cu circa 60%. Majoritatea au fost bărbați (77%), persoane cu vârsta cuprinsă între 30–39 ani (40%), din mediul rural (65%).
Sursa: NEXUS

 
Potrivit Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, în 2016, peste 319 mii de persoane cu vârsta de peste 15 ani lucrau sau căutau un loc de muncă în străinătate.

După absolvirea școlii, Tatiana Antoniu a plecat la muncă sezonieră în Grecia. A revenit, și-a făcut studiile la Colegiul de Medicină din Chișinău și din nou s-a dus la munci sezoniere în țara elenă, dar și în România. Între timp, s-a înscris la facultate.

Acum trei ani, a decis iar să plece din țară. Informându-se prealabil, a ales ca destinație țările arabe. „De ce? Un atu este vremea caldă, al doilea — salariile, al treilea — siguranța pe care o are oricine în aceste țări. De fapt, planificam să merg în Dubai, dar am ajuns în Qatar”, spune Tatiana. A aflat despre o agenție privată de plasare în câmpul muncii și a mers la interviu. A susținut cu succes testul la limba engleză și au început să vină ofertele de muncă.


74 de agenții private de plasare în câmpul muncii pe teritoriul țării sau în străinătate sunt înregistrate la Camera de Licențiere din Republica Moldova


Într-un final, a acceptat să meargă în Qatar, unde i s-a propus poziția de recepționistă într-un hotel. „Fiind un local nou, aveam mai multe perspective, șansa de a avansa în funcție. Apoi am avut alte două interviuri, cu o persoană de la secția de cadre, apoi direct cu angajatorul. Abia după toate astea am încheiat contractul și am achitat 5500 de lei. Am citit bine ce scria acolo și era O.K. Doar că erau niște nuanțe. De exemplu, agenția nu-mi dădea garanția despre calitatea locului de trai sau a alimentației cu care angajatorul ne asigura. Am trecut examenul medical, care m-a costat peste 2000 de lei”, își amintește Tatiana.

„Imediat ce primesc pașaportul românesc, eu te sun și îți spun: mâine eu am bilet la avion, azi mi-am făcut actele — mâine eu nu-s în țară!” — Tatiana Antoniu

Tatiana Antoniu este acum acasă, în Chișinău. În curând își va lua diploma de licență în Asistență socială, iar în maxim un an — pașaportul românesc. Și iar o bate gând de ducă. „Din principiu nu vreau să lucrez aici, în Republica Moldova. Eu nu mă văd locuind aici. Eu nu vreau să emigrez, ci să evadez din țara asta. Aștept să termin facultatea și mă voi apuca iarăși să caut un loc de muncă și să plec”, recunoaște Tatiana.

Interesul tinerilor (16–29 de ani) față de serviciile oferite de ANOFM a scăzut, în 2016, comparativ cu anul precedent. Cu o mie mai puțini au încercat să-și găsească un loc de muncă cu ajutorul statului sau să frecventeze târgurile locurilor de muncă, organizate de agenție.

Anastasia Basarab se simte împlinită la locul ei de muncă în echipa ANOFM.

La unul dintre aceste târguri a auzit Anastasia Basarab pentru prima dată de ANOFM și a aflat că se poate înregistra oficial ca șomeră și să fie ajutată să-și găsească un loc de muncă.

„În 2008, când am absolvit universitatea, credeam că voi găsi rapid un job conform specialității. Însă realitatea a fost alta. După multe încercări și refuzuri de a fi angajată din motiv că nu am experiență, am renunțat la această idee și m-am concentrat asupra vieții de familie, m-am căsătorit și am născut doi copii drăgălași”, povestește Anastasia.

Lipsind opt ani de pe piața muncii, a eșuat în găsirea unui job și după concediul de maternitate. Motivul invocat de angajatorii care au refuzat-o era același — lipsa experienței profesionale.

La ANOFM din sectorul Râșcani, unde s-a înregistrat ca șomeră, a fost îndemnată să urmeze un curs de secretariat. „Atunci mi-a surâs norocul să fac practica și să lucrez mai departe în calitate de secretară chiar la agenție. Aici mi-au acordat acea șansă de a mă integra în societate, am acumulat multe cunoștințe, am devenit mai sigură de propriile forțe. Aici am avut șansa să particip la concurs și să cresc în carieră. Acum pot spune că sunt o femeie împlinită, am o familie frumoasă și un job care-mi aduce satisfacție”, povestește Anastasia.

Foto: Arhiva personală

În pofida eforturilor depuse de ANOFM, statistica este una, deși stabilă, dar îngrijorătoare. Potrivit directoarei ANOFM, Raisa Dogaru, discrepanța dintre cerere și ofertă pe medii de rezidență se menține constantă pe parcursul ultimilor ani, iar numărul locurilor de muncă vacante înregistrate crește. Constantă și joasă rămâne calitatea forței de muncă, precum este și remunerarea acesteia. Totuși, în acest tablou sumbru, bucură un lucru, tendința de creștere a numărului de șomeri plasați în câmpul muncii: din 2012 până în 2016 se atestă o creștere de 12%, constată șefa agenției.


Soții Cristina și Gheorghe Grosu își doreau mult să plece la muncă peste hotarele Republicii Moldova, în special în Norvegia. La sugestia unei cunoscute, au contactat o agenție privată din Moldova. „Am depus actele, am achitat 1800 de lei și ne-au zis că urmează în scurt timp să primim contractul de muncă. Apoi au zis că agenția din Norvegia a ales alte persoane și ne-au propus să mergem în Germania. Jumătate de an ne-au purtat cu vorba. Soțul nu și-a mai căutat de lucru, căci tot ne spuneau să mai așteptăm o săptămână, două. Eu deja demisionasem, iar fostul meu șef găsise pe cineva în loc”, povestește Cristina.

Soții Grosu își mai amintesc uneori de cele întâmplate în Germania ca de un vis urât. Foto: Arhiva personală

Într-o zi de vineri, în mai 2014, soții Grosu spun că au fost sunați și anunțați că a apărut o ofertă urgentă și că e nevoie să pornească la drum chiar a doua zi. „Am făcut bagajele, iar sâmbăta seara eram deja la agenție. La multe din întrebările noastre, privitor la oferta de muncă, se încurcau. I-am zis soțului că poate să nu ne ducem, poate ne ducem singuri cu banii ăștia în buzunar și ne descurcăm pe loc. Am acceptat în final, pentru că banii erau deja împrumutați”, explică femeia. La agenție li s-ar fi zis că vor lucra la o familie care vorbește rusa și engleza și că urmează să îngrijească de casă.

„Tot super și frumos, doar că am ajuns la o fermă de vaci și la o familie care vorbea doar germana. Am vrut să ne urcăm înapoi în mașina care ne adusese, însă iarăși banii împrumutați pe care i-am cheltuit pentru drum, câte 200 de euro de fiecare, ne-au forțat să rămânem. Din pantofi și lucru de oficiu — la fermă”, își amintește Cristina.

Studiile realizate în domeniul migrației reflectă că principalul factor de impulsionare pentru emigranții moldoveni rămâne a fi în continuare migrația pentru scopuri economice, în special datorită lipsei oportunităților de angajare și a salariilor mici oferite pe piața muncii din țară.
Sursa: Biroul Migrație și Azil

Astăzi, agenția cu pricina este activă mai mult în domeniul turismului, decât în plasarea în câmpul muncii. Inițial, întrebată despre familia Grosu, Natalia Costin, directoarea agenției, a negat cu vehemență că ar fi avut vreodată clienți cu așa nume, însă a fost de acord să verifice arhiva. Ulterior, managerul ne-a informat că nu a identificat un contract de prestări servicii semnat cu cineva pe nume Grosu. „Nu găsesc niciun act confirmativ și nici nu-mi amintesc nimic despre această familie. Plus la toate, nu prea cred că lor putea să li se spună că pleacă la un loc de muncă și să ajungă la altul. Conform procedurii, angajatorul discută cu potențialul angajat, abia după interviu familia Grosu putea să pornească la drum. Nemții n-ar accepta niciodată un lucrător fără să-l cunoască, fără să discute”, susține Natalia Costin.

La nivel internațional, numărul muncitorilor angajați prin intermediul agențiilor private de plasare în câmpul muncii (APP) este în creștere continuă, mărindu-se, totodată, și numărul agențiilor private, se spune în cea mai recentă analiză a funcționării APP, realizată de NEXUS. Republica Moldova nu rămâne în urmă. În perioada 2012 — prima jumătate a 2015, numărul contractelor individuale de muncă încheiate de agențiile private s-a mărit de la 37 până la 815.
Sursa: NEXUS

Soții Grosu spun că au ajuns la o familie din orașul german Heek, unde aveau de îngrijit trei grupuri de vaci, care trebuiau mulse de trei ori pe zi. „Cel mai aiurea era că fiecare mulsoare dura 3–4 ore. Mâncam și dormeam câte două ore și înapoi la lucru. Fiecare zi era ca trei. Și eram mereu stresați, căci la fiecare mulsoare se întâmpla câte ceva și stăpâna striga cât o țineau plămânii. Ne-au zis ca graficul îi ok și că nu avem multe ore, așa că nu aveam dreptul la zile libere. Că erau sărbători sau weekend — noi lucram”, își amintește cu tristețe Cristina Grosu. Peste o lună și jumătate au plecat de acolo…

„Mă uitam la fața obosită a soțului, cu ochii în fundul capului, și îmi venea să plâng. Iar soțul se uita la mine că slăbisem și aveam doar 50 kg, la înălțimea mea de 1,70…” Cristina Grosu

Femeia afirmă că au încercat să contacteze agenția care le-a găsit aceste joburi, dar nu a răspuns nimeni la telefon. „Am fost în septembrie anul trecut acasă și, deși intenționam să-i vizitez, fiind însărcinată și știind că o să mă enervez, nu am vrut să risc”, spune Cristina.

Acum soții Grosu se află în Irlanda, unde este stabilit și fratele Cristinei. „Nimeni nu ne dă bani pur și simplu, dar măcar nu mă simt un animal. Avem drepturi. Când eram însărcinată, lucram, însă încet și nu a țipat nimeni la mine, pentru că legile se respectă. Acum sunt în concediu de maternitate și primesc în fiecare săptămână bani pentru că am lucrat”, spune încrezătoare Cristina.

„Ne pare rău pentru moldovenii noștri că, timp de trei ani, nu au luat legătura cu noi și n-au putut să ne apeleze, dacă au fost clienții noștri. Agenția noastră are același număr și adresă ca dintotdeauna. În trei ani de zile să nu găsească timp să vină la noi? Îmi pare rău că ei fac așa măgării, de aceea nu ne mai stimează nimeni și de aceea toată Europa îi vorbește de rău pe moldovenii noștri, pentru că beau, dorm la locul de muncă, unii se duc gândind că le-a pica ceva de undeva. Foarte mulți angajatori se plâng, ne spun că nu sunt muncitori, dar, când ajung la salariu, vor să fie plătiți. Dacă am publica ce ne scriu angajatorii, ar ieși o carte întreagă.” — Natalia Costin, directoare de agenție

 

Acum trei ani, înainte să plece în Qatar, Tatiana Antoniu s-a documentat atent despre legile din această țară, ce vestimentație trebuie să porți, cum trebuie să vorbești, care este vremea acolo și cum rezistă lumea la temperaturi atât de ridicate. „Am plecat spre Qatar cu un băiat care mai fusese la muncă acolo. Ceilalți moldoveni deja erau pe loc. Deși cu întârziere, dar a venit cineva după noi la aeroport . Ne-au dus direct la hotel, în loc să ne cazeze mai întâi. Nouă, femeilor, ne-a fost mai simplu cu locuința, stăteam aproape de locul de muncă. Bărbații, însă, erau cazați la două ore distanță de la hotel. La început, credeam că e o catastrofă și mă întrebam unde am ajuns. Toți care erau deja pe loc se plângeau de toate cele — cazarea e proastă, mâncarea nu-i gustoasă. Cu timpul, mi-am dat seama că nu e totul atât de rău. Totul depinde de starea ta interioară”, explică Tatiana.

Tânăra a muncit în hotelul din Qatar doar cinci luni și regretă că a plecat atât de repede. A revenit acasă pentru fostul său soț. „Mai bine rămâneam acolo. Îmi plăcea comportamentul oamenilor, siguranța în care mă simțeam… În Qatar, legea-i lege, dacă ai încălcat, mai ales ca străin, imediat ai fost dat afară și trimis acasă”, își amintește Tatiana.

Acum se documentează despre o agenție care recrutează persoane pentru muncă în Danemarca, citește forumuri, discută cu oameni care au beneficiat de serviciile acestei firme. „Desigur, sunt și comentarii negative, dar am înțeles că se dau salarii foarte bune. Eu nu caut locuri de muncă prestigioase din prima, plec acolo unde sunt remunerată ca lumea și am interesul să lucrez. Nu plec pentru a mă stabili cu traiul acolo, vreau să adun bani și să mă întorc acasă, poate să investesc într-o afacere și apoi iarăși să plec”, mărturisește femeia.