Afaceri meșteşugăreşti practicate de femei

  • 23 Februarie 2016, 09:01
  • Vizualizări: 986
Afaceri meșteşugăreşti  practicate de femei

Sunt de vârste diferite, vorbesc limbi diferite - româna, rusa, găgăuza, dar au o singură

pasiune: businessul mic. De fapt, au intrat în afaceri pentru a supravieţui - în absenţa

unui job sau din cauza că munca lor era prost remunerată.

Hărnicia mâinilor, răbdarea şi spiritul creativ au fost principalele calități care le-au

ajutat pe aceste femei să-și întemeieze propria afacere.

În imagine: „Treziţi-mă în dricul nopţii şi o să vă spun precis unde stă fiecare fir, câte

„pătrăţele” mai trebuie să adaug ca să nu stric modelul”, spune Irina Balcannî, râzând.

Pălării de paie şi jucării pentru brad

La Bălţi, toți o cunosc pe meşteriţa populară Eugenia Moldovanu. Lucrările ei, realizate din

materiale naturale - paie, viţă-de-vie şi lozie – sunt astăzi o carte de vizită a oraşului.

Pasiunea pentru împletit o avea din copilărie. În anii 2000, când îi venea tot mai greu să se

descurce cu salariul de bugetară, a decis să-și ia testul de supravieţuire: și-a amintit de lucrările

pe care le făcea cu mare plăcere în anii de școală. Primele articole pe care le-a creat au fost

mărţişoarele, pe care Eugenia le-a pus în vânzare înainte de 1 Martie.

„Mă simţeam jenată inițial”, povesteşte Eugenia. „Dar, surprinzător, oamenii au cumpărat

aproape toate mărțișoarele mele! Acest lucru mi-a dat încredere, am simțit că fac ceva bun și

util, ceva de care oamenii au nevoie. Și am început să-mi extind creațiile”.

Treptat, acest hobby a început să-i aducă mici venituri. Și chiar dacă profitul ei nu se

compară cu cel al vânzătorilor de produse alimentare sau de articole chinezeşti, Eugenia nici nu

se gândește să renunțe la micul ei business. De fapt, se incomodează să-i spună business,

pentru că e mai mult o ocupație de suflet. În fiecare an merge în câmp, de unde își adună

singură materia primă pentru viitoarele obiecte de artizanat - mărgeluțe, îngeraşi sau pălării. Iar

dacă află despre vreun concurs de creaţie populară, îşi împachetează cu grijă lucrările în cutii,

le pune într-o valiză mare roşie şi… o ia la drum!

În atelierul Eugeniei poţi găsi o mulțime de materiale neobișnuite, din care urmează să-și

confecționeze creațiile: tulpini uscate de cereale, fire de aţă, ace, mărgele, foarfece, clei, schiţe

ale viitoarelor lucrări. O parte din articole sunt realizate la comandă, clienții care le procură nu

sunt doar din Moldova, dar şi din România, Rusia.

Eugenia are și niște ucenici, dornici de a învăța arta împletitului, deocamdată însă nu prea

mulți, din cauza că această îndeletnicire nu aduce câştiguri rapide şi mari. În plus, este o muncă

migăloasă, ce necesită răbdare.

Păpuşi originale

Nina Djos, locuitoare a capitalei, confecţionează păpuşi. Le creează după modele descrise în

scripturile antice, ajunse la noi din timpuri străvechi. Păpușile ei au nume simbolice, iar autoarea

le atribuie și o anumită predestinare. Cei care le cumpără au speranţa că aceste figurine

miniaturale din lemn, pânză, fire şi nasturi le pot aduce schimbări în viaţă. Efectul placebo?

Posibil! Dar uneori oamenii au nevoie de alinare și cred în tot felul de miracole. Cert e că

păpușile meșteriței sunt solicitate, iar acolo unde există cerere, apare și oferta.

Uneori, meşteriţa îşi îmbracă păpuşile în costume naţionale ruseşti, moldoveneşti sau

ucrainene. Pentru fiecare exemplar ea compune câte o poezioară, în care explică pentru ce a

fost confecţionat și ce anume simbolizează.

Înainte de a se apuca de lucru, Nina face rugăciuni, pentru ca lucrările ei să aibă

binecuvântarea divină. Soţul o ajută în toate – pregăteşte materialele necesare pentru viitoarele

creații, împleteşte opinci pentru eroii pitoreşti, coase costume naţionale. Tot el transportă - la

piaţă şi de la piață - cutiile cu figurine.

Astfel, îndeletnicirea Ninei, pe care o practică din anul 1993, s-a transformat într-o afacere

de familie. Meşteriţa se inspiră din comunicarea cu meșteri populari din diferite ţări, vizitează

expoziţiile de profil de la Cernăuţi, Lvov, Novgorod. Oamenii de creaţie se întâlnesc deseori

pentru a discuta despre curente și concepții artistice, pentru a face schimb de idei.

Nina are certitudinea că nimic în viaţă nu e întâmplător. Iar pentru a ne convinge că are

dreptate ne-a povestit o întâmplare despre cum a apărut în casa lor cotoiul Vasile: „Cu câteva

zile înainte să apară Vasika, am visat un motan mare, care stătea în pragul apartamentului

nostru şi mă aştepta. Imaginaţi-vă, ce surprinsă am fost când, peste trei zile, m-a întâlnit la

scara blocului nostru un pisoi abandonat - o mică sosie a cotoiului pe care îl visasem. Puteam

oare să nu-l iau în casă?!”

Astăzi, confecţionarea păpuşilor este o afacere modestă, dar care îi permite familiei să se

întreţină. Nina nu are adepţi, dar nici concurenţi nu prea are.

Secretele artei

covorului

Foto: Irina Balcannî ţese un covor. Satul Gaidar, Găgăuzia, septembrie 2015.

Satul Gaidar, Găgăuzia. Ca să ajungi în această localitate, trebuie să ieși de pe traseul

Ceadâr-Lunga – Comrat și să faci trei kilometri mai departe de șosea. Autobuzele şi

microbuzele trec rar pe aici, poți miza doar pe transport de ocazie. Dacă te văd așteptând,

localnicii cu maşini te iau fără să le mai fluturi din mână. Se opresc și-ți deschid portiera…

Imaginea satului o fac covoarele ţesute manual. Acum câţiva ani, cu suportul Fundaţiei

Soros, la Casa de Cultură din Gaidar a fost inaugurat așa-numitul ”Muzeu viu al covorului”,

unde, pe lângă lucruri interesante despre istoria acestei meserii, poți vedea cum se torc firele

din lână de oi, materia primă din care se fac apoi covoarele, exact ca cele ţesute acum 150 de

ani.

În localitate, principalele păstrătoare ale secretelor artei covorului sunt Irina Balcannî şi

Valentina Marinciu. Ambele au nepoţi deja, dar continuă să practice meseria – dacă ai darul de

a țese covoare, îl ai pentru totdeauna.

Şi astăzi ele desenează modelele pe 6-8 pagini de caiet în pătrăţele, lipite împreună,

neapărat cu creioane colorate sau cariocă, apoi fixează „coala” în spatele firelor din război şi…

începe magia - covorul executat „la patru mâini” își face apariția!

Meşteriţele spun că puţine tinere din localitate ar dori să continue această tradiţie, din cauza

că ţesutul covoarelor presupune o muncă migăloasă, de lungă durată și nu îți aduce câștiguri

imediate. În general, tendința tinerilor este să plece la oraș, unde au mai multe posibilități; de

obicei, acolo își fac o familie, iar la părinţi vin doar de sărbători. De aceea, covoarele ţesute

manual sunt o raritate și costă de câteva ori mai mult decât cele de fabrică.

Cu 50 de ani în urmă, țesătoarele de covoare din Gaidar îşi întreţineau familiile din meseria

lor – își duceau covoarele la târg, unde le vindeau sau le schimbau pe diferite mărfuri și

produse necesare în gospodărie. Astăzi ele câştigă doar dacă au comenzi. Covoarele încă mai

sunt căutate - multe fete din sat le primesc în dar de la părinţi, ca zestre de nuntă. Ele sunt o

sursă de existență pentru meșterițe, păstrătoarele acestei tradiţii strămoşeşti.

 

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenţei mass-media din

Republica Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu „Internews”.

Natalia Scurtul, Elena Ceban, Oxana Posmac