Adevărul şi neuitarea ne vor face liberi

  • 22 Aprilie 2017, 07:41
  • Vizualizări: 178
Adevărul şi neuitarea ne vor face liberi

Alexandru Banari din Brânzenii Vechi avea doar 15 ani când, pe timpul foametei organizate de regimul de ocupaţie sovietic, împreună cu tatăl său, cărau morţii şi-i înhumau în două gropi comune săpate în cimitir. Nu a putut uita toată viaţa ororile prin care au trecut consătenii săi. Îşi dorea ca pe acel loc să fie înălţată o răstignire, dar nu a mai apucat să o vadă. Soţia şi urmaşii lui i-au îndeplinit dorinţa. 

     Anul 1946 a fost secetos. În condițiile acelea autoritățile sovietice au confiscat forțat de la cetățeni produsele agricole, provocând o foamete cumplită. A fost o politică de genocid, care a dus la moartea unui număr mare de basarabeni. Cifra exactă a celor decedaţi în anii 1946-1947 nu se cunoaște, pentru că autorităţile sovietice nu au dorit să facă o asemenea statistică.

După mulţi ani, această sarcină şi-a asumat-o cercetătoarea Mariana Țăranu, doctoră în istorie. Dumneaei a editat cartea ”Scrisori către Stalin, sau spovedania celor ocupați”.  A lucrat ani de zile prin arhive, reconstituind fărâmă cu fărâmă tragedia neamului nostru ocupat. Dar nici oamenii nu uită urgiile prin care au trecut băştinaşii.

De la prietena mea Maria Brânză am aflat că, în satul de baștină al mamei sale, Brânzenii Vechi din raionul Telenești, o mamă şi copiii ei, susţinuţi de consăteni, au înălțat la intrarea în cimitir o răstignire în memoria consătenilor morți în timpul foametei - un caz unic pentru Republica Moldova. Am contactat-o la telefon pe dna Veronica Banari, căci despre ea este vorba. Apoi am mers la Brânzenii Vechi împreună cu Mariana Țăranu, jurnalistul Vitalie Guțu și Maria Brânză. Din povestirile cutremurător de dureroase ale dnei Veronica Banari am aflat că soțul ei, Alexandru Banari, născut în 1932, pe vremea foametei fiind un adolescent de 15 ani, împreună cu tatăl său ducea cu căruța morții la cimitir. Erau săpate vreo două gropi în care erau înmormântaţi deavalma sătenii, fiind acoperiţi cu var. Una din aceste gropi a fost chiar la intrarea în cimitir. Pe acest loc a și fost  înălțată răstignirea. Alexandru Banari toată viaţa a trăit cu amintirile acelei tragedii. Dorea mult să înveșnicească memoria acelor victime nevinovate, instalând pe acel loc o cruce, dar n-a reuşit. După moartea soțului, Veronica Banari şi copiii ei au hotărât să realizeze dorința soţului şi tatălui și au edificat răstignirea chiar pe mormântul colectiv al sătenilor. Filmări de la sfinţirea acestei răstigniri puteţi accesa pe https://www.youtube.com/watch?v=UkRc-CvJpsE&t=6s.

A venit la cimitir şi un grup de săteni, rude și vecini ai familiei Banari, inclusiv Ale-xandru Banari-fiul, membru al Asociației "Tiras–Tighina".

Am cunoscut în acest sat oameni minunați. Ne-am întâlnim şi cu Veceslav Tcaciuc, primarul localităţii, cu concursul căruia a fost înălțat un monument în memoria consătenilor represaţi de regimul stalinist.

Prin aceste monumente sătenii au reușit să contribuie la păstrarea memoriei colective la baștina lor. Ar fi foarte bine dacă asemenea iniţiative ar apărea în toate localităţile şi ar fi susţinute de majoritatea sătenilor. Anii trec. Cei care au suportat foametea, represiunile staliniste se trec din viaţă. Dar calvarul prin care a trecut acea generaţie nu trebuie nicidecum uitat. Pentru a nu permite repetarea lui. Fără memorie colectivă bine conservată ne transformăm într-o masă amorfă, care poate fi ușor manipulată de nişte regimuri ca cel sovietic autoritar, care a ascuns adevărul despre istoria noastră, suferințele poporului, victimele ocupanţilor.

Să ne ridicăm, să devenim oameni cu demnitate, căci viața trebuie trăită cu DEMNITATE, INTEGRITATE și IUBIRE de OAMENI.

În imagine: Pe răstignirea înălţată de familia Banari cu susţinerea consătenilor la intrarea în cimitirul din Brânzenii Vechi a fost gravată inscripţia: „În memoria consătenilor decedați în timpul foametei 1946-1947”.  A doua din dreapta: Veronica Banari. foto vitalie guţu. 2 aprilie 2017. 

 

Nadejda Brânzan