Acuzaţii de presiune în dosarul fostului procuror general

  • 23 Iunie 2017, 18:44
  • Vizualizări: 1135
Acuzaţii de presiune în dosarul fostului procuror general

Valeriu Balaban, fost procuror general al R. Moldova în 2003-2007, împreună cu alte şase persoane, cinci dintre carefoşti sau actuali angajaţi ai Procuraturii Generale, au ajuns după gratii, după ce procurorii şi ofiţerii anticorupţie au deschis un dosar penal privind depăşirea atribuţiilor de serviciu, în tranzacţia de achiziţionare pentru sediul Procuraturii a unui imobil la un preţ supra evaluat şi contractarea lucrărilor de reconstrucţie a acestuia cu grave abateri de la lege.

Pe lângă responsabili de la Procuratura Generală, după gratii a ajuns şi directorul companiei „Biox-Comerţ”, firmă aflată într-un litigiu interminabil cu Procuratura Generală. „Anii 30 s-au întors. Ne uităm şi rămânem portret de un astfel de comportament. Presiune curată”, susţine Roman Balan, unul dintre fondatorii „Biox-Comerţ”, acuzații respinse însă de acuzatorul de stat care gestionează dosarul penal, scrie zdg.md.

 

În imagine: Valeriu Balaban a fost procuror general în perioada 2003-2007

 

Procuratura Generală (PG) anunţa, acum câteva zile, că Valeriu Balaban, ex-procuror general, ar fi dispus, în 2005, cumpărarea clădirii nefinisate din str. Alexandru cel Bun, 100, la un preţ de 9 milioane de lei, deşi preţul real, conform ultimei evaluări, constituia puţin peste 2,5 milioane de lei. PG susţine că tranzacţia s-a produs în lipsa unei licitaţii publice şi în lipsa documentaţiei de proiect, verificate şi autorizate corespunzător. PG precizează că, după achiziţie, dispunând de concluziile experţilor care atestau vicii grave ale edificiului procurat, în lipsa unui proiect de reconstrucţie autorizat şi a actului de evaluare a lucrărilor, membrii grupului pentru licitaţie, constituit prin ordinul lui Balaban, au desemnat un agent economic în calitate de antreprenor general pentru reconstrucţie. Atunci, Balaban a semnat cu acesta contractul de antrepriză, ignorând prevederile legale, astfel că, în total, din bugetul de stat au fost achitaţi peste 18,8 milioane de lei, blocul nefiind finalizat nici până astăzi. „Mai mult, PG a fost atrasă de către agentul economic într-un litigiu civil, în care se pretinde încasarea din contul instituţiei a peste 6 milioane de lei, pentru pretinse lucrări efectuate, dar neachitate. De fapt, circumstanţele legate de litigiul civil au servit drept temei pentru iniţierea investigaţiilor şi pornirea urmăririi penale”, spun procurorii.

 

CCRM constata încălcări încă în 2007 şi 2010

Ce nu spune însă PG e că, despre această clădire, presa, dar şi Curtea de Conturi a R. Moldova (CCRM), au vorbit încă în 2010. Astfel, în raportul auditului regularităţii pe anul 2009 şi utilizării mijloacelor financiare publice în 2007-2008 la PG, auditorii au constatat că în 2005-2009, din bugetul de stat, din contul investiţiilor capitale, au fost alocaţi 28,3 milioane de lei pentru procurarea şi renovarea clădirii nefinalizate, amplasată pe str. Alexandru cel Bun, 100. CCRM stabilea atunci că PG, încălcând prevederile Legii privind calitatea în construcţii, „n-a asigurat realizarea investiţiilor la reconstrucţia clădirii nefinalizate prin atingerea exigenţelor referitoare la calitatea construcţiei şi că procesul de procurare, expertizare şi proiectare, de determinare a antreprenorului pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucţie a clădirii nefinalizate, procurată pentru PG, s-a derulat cu erori şi dificultăţi, care au influenţat negativ asupra modului de utilizare a mijloacelor bugetare”.

 

Agent economic: „Au zis, vreţi bani? Na-vă”

Procurarea clădirii nefinalizate cu suprafaţa de 5600 m.p. a avut loc la 15 martie 2005, în temeiul contractului semnat de PG, reprezentată de procurorul general, Valeriu Balaban şi SA „Construcţii Sociale şi Civile „Consocivil”, reprezentată de Arsenie Untilov. În contract era stipulat că imobilul era finalizat în proporţie de 73,7%, preţul achiziţiei fiind de 9 milioane de lei. Ulterior, pentru realizarea lucrărilor de reconstrucţie, de construcţie şi montaj, în mai 2006, a avut loc o licitaţie câştigată de „Biox-Comerţ”, care urma să primească 17 milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor în 24 de luni. Imediat, însă, au apărut probleme. După determinarea antreprenorului, raportul de expertiză, întocmit de fosta Direcţie Verificare şi Expertizare a Proiectelor de Construcţie abia după procurarea imobilului de PG, a fost suplinit cu alte recomandări privind necesitatea consolidării clădirii. Astfel, au apărut cheltuieli noi, care au dat peste cap calculele iniţiale, iar în final, între „Biox-Comerţ” şi PG au apărut mai multe neînţelegi, care au provocat mai multe litigii. Unul dintre aceste litigii se află şi azi pe rol la Judecătoria Chişinău, iar Roman Balan, unul dintre fondatorii „Biox-Comerţ”, susţine, într-o declaraţie pentru ZdG, că anume acest litigiu ar sta la baza reţinerii administratorului firmei, Ion Balan.

 

Litigiul dintre "Biox-Comerț" și Procuratura Generală

„Suntem învinuiţi că procurorul a cumpărat, dar noi am fost cei care am forţat factorii de decizie să facă nişte lucruri. Nu am văzut încă oameni serioşi, în afară de câţiva domnitori ai Moldovei, care să poată influenţa procurorul general. Anii 30 s-au întors. Ne uităm şi rămânem portret de un astfel de comportament. Curată presiune”, susţine Roman Balan, unul dintre fondatorii „Biox-Comerţ”. El mai spune că „sunt ferm convins că reţinerea administratorului e din cauza litigiului cu PG. Alte motive nu văd. Au zis, vreţi bani? Na-vă. Apropo, în litigiul cu PG cerem patru milioane de lei şi nu şase, cum se zice în comunicat. Cele patru milioane pe care le cerem se regăsesc în procesele verbale pe care PG nu le-a semnat. Avem două expertize de la Inspecţia de Stat în Construcţii şi un act de control de la CNA, care confirmă cifrele. Dar, la noi…. În urma contractului am primit vreo 14 milioane de lei, dar am efectuat lucrări de 18 milioane. De ce nu a fost terminată clădirea? Pentru că procurorii nu au ştiut ce vor să facă. Nu au ştiut ce vor să fie acolo”, zice Roman Balan.

 

Untilov: Ei m-au presat foarte mult

Deşi procurorii susţin, în comunicatul remis, că preţul imobilului cumpărat de Valeriu Balaban a fost supraevaluat, Arsenie Untilov, administratorul „Consocivil”, cea care l-a vândut în 2005, are altă poziţie. „Clădirea asta a fost evaluată la 2,5 milioane până la criza din 1998. Dar, după criză, leul s-a devalorizat. În plus, în cele 2,5 milioane de atunci nu era inclus TVA-ul. În preţul de 9 milioane era inclus şi TVA-ul, iar aproape 2 milioane din tranzacţie au ajuns la stat. Preţul clădirii de 7,5 milioane, care avea un grad de finalizare de 76%, e unul deosebit de mic. Cam 100 USD pentru un m.p. Ei m-au presat foarte mult. Atunci, acest imobil costa mult mai mult”, susţine Untilov. El spune că a fost audiat de procurori, oferindu-le aceleaşi informaţii.

La rândul său, Dorin Compan, procurorul care gestionează cauza, susţine că dosarul e unul corect. „Am pornit dosarul pe depăşirea atribuţiilor de serviciu. Reprezentantul agentului economic este doar complice acolo. Să fi fost răzbunare, trebuia să fie doar dumnealui, dar aşa, uitaţi-vă câţi reţinuţi sunt. În comunicatul de presă e scris că firma a început lucrările în lipsa unui proiect. Cum tu, ca agent economic, să te apuci de lucrare când nu ai nimic?”, zice Compan. Întrebat de ce dosarul devine public abia în 2017, deşi CCRM a vorbit despre nereguli încă în 2007, Compan a menţionat: „Dosarul nu este foarte vechi. Dosarul este pornit pe 27 ianuarie, curent. S-au acumulat probe, nu putem din pod să pornim, pur şi simplu. Pe faptul escrocheriei şi însuşirii sumelor de bani de către agentul economic a fost pornit dosar încă în 2008. Să nu încerce d-lui cumva să insinueze că îl presăm, pentru că dosar în privinţa agentului economic este pornit demult”, spune procurorul care instrumentează dosarul.

ZDG.md

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.