25 de elevi de la „Alexei Mateevici” vor participa la olimpiada şcolară republicană

 

Elevii de la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din oraşul Şoldăneşti au obţinut cele mai multe locuri premiante la olimpiada raională din acest an. 25 de gimnazişti şi liceeni din instituţia vizată vor participa la etapa republicană. Pe locul doi în clasamentul instituţiilor de învăţământ cu cei mai mulţi elevi premianţi este Liceul Teoretic din Cotiujenii Mari. De aici, la etapa republicană vor participa 4 elevi.

Nicolae Mândru, şeful Direcţiei Învăţământ Şoldăneşti, a menționat că în anul curent, la olimpiada raională au participat 360 de elevi aproape din toate instituţiile de învăţământ din teritoriu. Cei mai mulţi participanţi, dar şi premianţi, au fost de la liceul teoretic „Alexei Mateevici” din Șoldănești. De aici, la etapa republicană, îşi vor demonstra capacităţile la limba şi literatura română Mădălina Steţco, Eugenia Andronic, Valeria Rabovol şi Daniela Ciorici. La limba şi literatura rusă onoarea raionului o vor apăra discipolii liceului ”Alexei Mateevici” Corina Chilimari, Ştefana Ciubotaru, Nicoleta Tatarenco şi Sandrinia Rotaru.

Liceul Teoretic din Cotiujenii Mari a fost reprezentat la olimpiada raională de 51 de elevi, 26 dintre care au obţinut locuri premiante. Patru din ei: Ina Roga, Victoria Volontir şi Mihaela Leorda vor merge la olimpiada republicană.

Pe locul trei în topul instituţiilor cu cei mai mulţi elevi care au ocupat la olimpiada raională locuri premiante este Gimnaziul Cuşmirca.

La olimpiada republicană, Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din centrul raional va fi reprezentat de doi elevi: Dorin Lisnic şi Daniela Iftodi.

Victor Sofroni

Distribuie

Leave a Comment