Când fenomenul depăşeşte cadrul familial (II)

Când fenomenul depăşeşte cadrul familial (II)

Un fenomen care ar trebui să apună capătă amploare prin raioanele Republicii Moldova. Este vorba de agresarea verbală, psihologică şi fizică a copiilor de către părinţi (despre care am scris în numărul trecut în materialul „Părinţi şi copii: semeni vânt – culegi furtună (I)”, dar și a părinților și buneilor de către copii, la care ne vom referi mai jos. Republica Moldova are o lege cu privire la prevenirea, combaterea violenței în familie din martie…

Mai mult

Igor Grigoriev: Intimidările și amenințările m-au făcut să cer azil politic

Igor Grigoriev: Intimidările  și amenințările m-au făcut să cer azil politic

A făcut-o pe Irina Vlah başcană a Găgăuziei, anterior în această funcţie ajungând numai bărbaţi. I-a spus cumătrului său, Igor Dodon, care promova în acea campanie federalizarea Republicii Moldova, în față: „Igor, poate îți ajunge să vinzi țara în dreapta și în stânga, să trădezi interesul național”. L-a făcut pe Ilan Şor primar al Orheiului, oraş în care el nu era nici măcar cunoscut. Acum spune: „…îmi cer scuze în fața orheienilor și tuturor basarabenilor,…

Mai mult

Portara selecționatei la fotbal feminin ar putea fi o rezineană

Portara selecționatei la fotbal feminin  ar putea fi o rezineană

Federația Moldovenească de Fotbal a invitat-o pe fotbalista rezineană, Marinela Mâțu, pentru a participa la un cantonament național, care se va desfășura la Centrul de Pregătire a Selecționatelor Republicii Moldova din Vadul-lui-Vodă. Potrivit lui Vasile Gobjilă, președintele Asociației Raionale de Fotbal Rezina, Marinela Mâțu învaţă în clasa a XII-a la LT „Ion Creangă” din s. Cuizăuca. Ea este portara echipei „FC Rezina”. În perioada 05-09 februarie c., Marinela urmează să participe la antrenamentul de pregătire…

Mai mult

O familie din Cuizăuca se plânge că fiul lor este bătut de o educatoare

O familie din Cuizăuca se plânge că fiul lor este bătut de o educatoare

Niște părinți din Cuizăuca, Rezina, se plâng că o educatoare de la grădiniță îl bate pe fiul lor. Aceștia au scris la poliție, iar educatoarea riscă să fie sancționată conform legislației. Zilnic, în instituțiile de învățământ din R. Moldova se înregistrează cazuri de violență asupra copiilor, de cele mai multe ori părinții știu, dar se tem să vorbească, deoarece nu au încredere în organele de drept. Elena Clima, mama unui copil de șapte ani din…

Mai mult

Detalii despre oaspeții lui Ilan Șor, eurodeputații italieni: “Toți acuzați de legături cu mafia sau corupție”

Detalii despre oaspeții lui Ilan Șor, eurodeputații italieni: “Toți acuzați de legături cu mafia sau corupție”

Patru dintre cei cinci eurodeputați care au vizitat Orheiul și l-au umplut de laude pe Ilan Șor (Shor) fac parte din Popolo della Liberta (PdL), partid condus de fostul premier italian Silvio Berlusconi, un politician controversat care a fost condamnat în 2013 la 4 ani de închisoare pentru corupție. Despre aceasta scrie Independent.md, care detaliază, cu trimitere la presa din peninsulă, că toţi cei patru italieni  ar fi fost implicați în acte de corupție sau chiar că…

Mai mult

Pedepse mai dure pentru șoferii în stare de ebrietate la volan

Pedepse mai dure pentru șoferii în stare de ebrietate la volan

Pedepse mai dure pentru șoferii în stare de ebrietate la volan: Vor fi privați de dreptul de a conduce pe o perioadă de 10–15 ani  Redacţia UNIMEDIA  acum o ora    942     0 Numărul cazurilor de accidente de cele mai deseori se înregistrează din cauza șoferilor care se urcă băuți la volan. Astfel, Ministerul Justiției și INP propun soluții dure pentru conducătorii autovehiculelor în stare de ebrietate, prin privarea dreptului de a conduce…

Mai mult

Din 2930 de cauze au fost finalizate 630

Din 2930 de cauze au fost finalizate 630

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a mediatizat rezultatele activităţii sale în anul 2017. Astfel, se menţionează că din cele 2930 de cauze gestionate au fost finalizate 630, către instanţa de judecată fiind trimise 441 de dosare. 92 din cauzele instrumentate vizează traficul de persoane şi infracţiuni conexe, 62 – traficul ilicit de droguri, 92 – contrabanda, 26 – infracţiuni de evaziune fiscală. Prejudiciul recuperat bugetului public şi victimelor în urma anchetelor…

Mai mult