2. Ceva despre reacția bolnăvicioasă a unora la Adunarea Centenară din 25 martie

În nr. precedent al CUVÂNTUL-ui am publicat partea I a seriei din trei articole, întitulată “Despre unele cauze ale lipsei declaraţiilor de reunire în localităţile basarabene dinspre Nistru”. 

Slugile stataliștilor fac foarte multă gălăgie pe tema că unioniștii, cu deosebire cei adunați duminică, 25 martie curent, în centrul Chișinăului, vor SĂ LICHDEZE statul RM. Dar, mai ales, și din cauza că printre cei care ceraeau reunirea au fost și persoane venite de peste Prut. Indignarea menționată nu mă miră. Însă umila persoană ce sunt înțeleg situația cu totul altfel.

Tot mai mulți oameni cer reunirea din sentimentul de unitate etnică care ne-a fost încălcată, drept de care nimeni nu are vreun temei legal ca să ne lipsească… O cer, totodată, ca prin reunire, măcar într-un târziu, și majoritatea locuitorilor din acest teritoriu românesc (independent de apartenența lor etnică) să poată ajunge la un trai decent. Dar nu în speranța utopică, precum își imaginează unii, cum că a doua zi vor începe să trăiască regește. O cer, ca pe această cale să-și poată asigura condiții de a munci onest acasă și a fi remunerați după regulile existente în lumea civilizată astăzi.

Iar pentru că până acum, în aproape trei decenii de independență, guvernările care s-au tot perindat la cârma RM n-au avut grijă pentru a asigura astfel de condiții, ceea ce a condus la emigrarea în masă a populației (cu toate consecințele ei nocive), răspunderea o poartă totalmente clasa politică din acest stat, artificial, și slugile ei – niște lingăi și profitori, care îi mențin în întuneric pe cei rătăciți, ba și se tot ostenesc ca să-i îndobitocească și pe cei cu mintea încă trează.

Prin urmare, anume clasa politică a adus statul RM, neviabil chiar de la începutul său (ca RSSM) – l-a adus, deci, în pragul imposibilității de a exista. Or, dacă această republică nu poate exista (pentru că nu slujește cetățenilor – scop care doar el îndreptățește ființarea oricărui stat – asta înseamnă că Republica Moldova a ajuns la inevitabilitatea dispariției sale – prin autolichidare. Iar REUNIREA REPREZINTĂ SINGURA POSIBILITATE CA ACEST PROCES SĂ NU DEVIEZE ÎNTR-UN HAOS CU URMĂRI TRAGICE.

Iar acum despre indignarea pentru participarea la Adunarea Centenară a multor români de peste Prut, cu deosebire tineri (de parcă ar fi fost normal să se fi avântat la drum niște babe și moșnegi, sprijinindu-se în cârje).

Rusia i-a rupt, în 1812, pe românii de la est de Prut din trupul Moldovei Istorice. Chiar dacă a fost lipsit de o mare parte a teritoriului său, Principatul Moldovei dimpreună cu Muntenia sau Valahia au înființat Principatele Unite, devenite apoi ROMÂNIA. În 1940 și apoi în 1944 URSS i-a răpit României Basarabia care, în 1918, revenise la matca sa (ceea ce, pentru 22 de ani, i-a ferit pe locuitorii ei – indiferent de apartenența etnică – de toate urgiile la care oamenii erau supuși în imperiul sovietic).

Deci noi, românii moldoveni de la Est de Prut suntem un tot întreg nu numai cu moldovenii de la Vest de Prut. Suntem o parte organică a întregului popor român. Și e îndreptățit absolut ca românii DIN TOATE provinciile Statului Român să ne sprijine și să ne ajute pe toate căile, întru realizarea interesului nostru vital de a ne reuni cu Patria Mamă. Unde actualelor grupuri etnice conlocuitoare din RM li se vor asigura toate drepturile, în conformitate cu normele internaționale general recunoscute.

Iar indignările indignări să rămână. Vorba ceea: câinii latră, vântul bate.

 

                                                             Nicolae COJOCARU, dr. în filozofie

 

Citiţi partea a III-a în nr. viitor.

Distribuie

Lasă un răspuns